Ziua Naţională a Prevenţiei Cardiovasculare

Ziua Naţională a Prevenţiei Cardiovasculare
Fundaţia Română a Inimii are bucuria de a vă invita duminică, 13 februarie 2011, ora 19.00, la Ateneul Român, pentru a sărbători împreună Ziua Naţională a Prevenţiei. Cu această ocazie se împlinesc 2 ani de la constituirea Forumului Naţional de Prevenţie şi 1 an de activitate de la lansarea Fundaţiei Române a Inimii.

La ceremonia dedicată prevenţiei vor participa reputate personalităţi medicale, preşedinţi ai societăţilor medicale implicate în Forumul Naţional de Prevenţie, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ai Colegiului Medicilor: Prof. Dr. Dan Gaiţă, Dr. Dan Deleanu, Dr. Raed Arafat (Secretar de Stat Ministerul Sănătăţii), Prof. Dr. Florin Mihălţan (Preşedinte Societatea Română de Pneumologie) , Prof. Dr. Mircea Cinteză (Reprezentant Colegiul Medicilor), Dr. Rodica Tănăsescu (Preşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei), Dan Bedros (Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România), Florin Zamfirescu, Cristian Buşoi (europarlamentar).

Spectacolul va fi prezentat de Dan Negru şi îi va avea ca invitaţi speciali pe Mihai şi Elwira Petre. În afara discursurilor festive, publicul se va putea bucura de o serie de fragemente muzicale interpretate de tinere talente.

Peste 17.2 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza bolilor cardiovasculare, făcând din acestea principala cauză de mortalitate la nivel mondial. 80% din decesele premture cauzate de boli cardiovasculare şi infarct ar putea fi evitate prin controlul principalilor factori de risc: fumat, alimentaţie nesănătoasă şi sedentarism.
„Proiectele Fundaţiei se bazează pe voluntariat, dar esenţial este faptul că noi suntem Fundaţia Cardiologilor, noi avem expertiza celor peste 1000 de cardiologi din România, care îşi doresc să pună în practică programe de prevenţie.”- Prof. Dr. Dan Gaiţă, Preşedinte

Fundaţia Română a Inimii

Fundaţia Română a Inimii doreşte să mulţumească cu această ocazie tuturor companiilor implicate în susţinerea acestui eveniment: Abbott Laboratories, AstraZeneca, Banca Transilvania, Bayer, Berlin-Chemie, Servier Pharma.

Fundaţia Română a Inimii a fost înfiinţată de Societatea Română de Cardiologie pentru pregătirea strategiei naţionale în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare şi pentru susţinerea campaniilor iniţiate de Societatea Română de Cardiologie. FRI împleteşte programul ştiinţific promovat de Societatea Română de Cardiologie cu eficienţa campaniilor de schimbare a stilului de viaţă al populaţiei României. Misiunea FRI este prevenirea bolilor cardiovasculare şi scăderea mortalităţii cauzate de bolile cardiovasculare cu 10% până în 2015.

Din luna mai 2010, FRI este oficial afiliată celei mai reprezentative autorităţi în domeniul prevenirii bolilor cardiovasculare - European Heart Network (EHN), alianţă compusă din fundaţii şi organizaţii non-guvenamentale cardiovasculare europene, principalul for de lobby pe lângă Parlamentul European privind legile de sănătate ale cetăţenilor Europei, având sediul la Bruxelles.

Propusă ca factor negociator între polurile medical şi politic, Fundaţia abordează sănătatea populaţională prin dezvoltarea de politici, modificări sociale şi legislative în vederea creării unui mediu suportiv în care populaţia României să fie ajutată să cunoască, să conştientizeze şi să se schimbe din punct de vedere al atitudinii faţă de propria ei stare de sănătate.

„Ne-am propus un extrem de curajos program care să aibă ca si rezultat o reducere de 10% a ratei de mortalitate cardiovasculară. Asta însemnând 15.000 de români care ar putea să fie salvaţi în fiecare an datorită unor măsuri simple, care sunt puse în practică de către populaţie.” – Prof. Dr. Dan Gaiţă, Preşedinte Fundaţia Română a Inimii

Forumul Naţional de Prevenţie a Bolilor Cardiovasculare este o alianţă în primul rând între specialităţile medicale şi pe de altă parte este o alianţă între polul medical şi cel politic în vederea desfăşurării de programe şi acţiuni comune pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.

Forumul Naţional de Prevenţie Cardiovasculară, inaugurat în februarie 2009 de către Societatea Română de Cardiologie, este deja o structură lucrativă ce are în componenţa sa reprezentanţi ai tuturor specialiştilor ce acţionează din punct de vedere medical împotriva aterosclerozei (cardiologi, diabetologi, neurologi, nefrologi, pneumologi, internişti şi medici de familie) alături de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Institutelor de Sănătate Publică.


Download comunicat CARDIOLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Ziua Naţională a Prevenţiei Cardiovasculare" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Mihaela Greşiţă
Email:mihaela.gresita@mediamed.ro
Telefon:0748111776

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Ziua Mondiala a Inimii

București, 25 septembrie 2015 - Cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, Fundația „Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare din România (FOBAC) desfășoară vineri(...) citeste mai departe



Apelul Societăţii Române de Cardiologie privind prioritizarea afecţiunilor cardiovasculare în(...)

Bolile cardiovasculare reprezintă principala problemă de sănătate în România. Aproximativ 60% dintre decesele înregistrate anual în România sunt cauzate de aceste boli, un procentaj net mai(...) citeste mai departe



Fundatia Romana a Inimii impreuna cu Societatea Romana de Cardiologie sarbatoresc Ziua Mondiala a(...)

Sub sloganul „Noi ne-am pus inima la treabă! Tu ce faci?”, Fundaţia Română a Inimii vă invită la concertul lui Alex Velea, crosul Athletic Cardio Club şi la atelierele de dans,(...) citeste mai departe



Actiune de masurare gratuita a tensiunii arteriale la Iasi

Ieşenii sunt aşteptaţi să îşi măsoare gratuit tensiunea arterială şi să primească sfaturi utile despre hipertensiune, în corturile special amenajate din Piaţa Unirii, pe 23 şi 24 iunie(...) citeste mai departe



Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti - Arges beneficiaza de un aparat angiograf achizitionat cu(...)

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, Argeş beneficiază din luna noiembrie a acestui an de un aparat angiograf achiziţionat cu fonduri alocate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul(...) citeste mai departe