Rezultatele preliminare ale SEPHAR III, cel mai nou studiu asupra prevalentei hipertensiunii arteriale. Regiunea Nord-Vest: prevalenta hipertensiunii arteriale, peste media nationala

Rezultatele preliminare ale SEPHAR III, cel mai nou studiu asupra prevalentei hipertensiunii arteriale. Regiunea Nord-Vest: prevalenta hipertensiunii arteriale, peste media nationala
Prevalența hipertensiunii la populația adultă din România se află pe o pantă ascendentă, potrivit rezultatelor interimare ale celui mai recent Studiu Epidemiologic asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului Cardiovascular în România – SEPHAR III, derulat de către Societatea Română de Hipertensiune.

49.5% dintre românii cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani sunt hipertensivi, conform rezultatelor analizate pentru 86% dintre subiecții înrolați în studiu.

Precedenta ediție a studiului SEPHAR, desfășurată în 2012, a indicat o prevalență a hipertensiunii arteriale, la nivelul întregii de țări, de 40.4%.

În Cluj-Napoca, datele preliminare relevă o prevalență a hipertensiunii arteriale sub media națională: 46.2%, cea mai scăzută comparativ cu Timișoara (55.6%), București (50.6%) și Iași (47.4%).

Regiunea Nord-Vest, înregistrează o prevalență de 50.7%, situându-se deasupra mediei naționale, la fel ca și regiunea Vest (58.3%), Sud-Vest (53.2%) și București-Ilfov (51.9%). Pe de altă parte, zonele cu prevalențele cele mai scăzute sunt Centru (47.4%), Sud (46.7%) și Sud-Est (44.3%), arată rezultatele interimare ale SEPHAR III.

Hipertensiunea arterială (HTA) este principalul factor de risc al bolilor cardiovasculare, cauza celui mai ridicat număr de decese, atât pe plan global, cât și în România.

Raportat la impactul pe care îl are din punct de vedere al afecțiunilor cardiovasculare, hipertensiunea arterială este asociată cu 62% din totalul deceselor înregistrate în țara noastră1, care în 2014 s-au ridicat la 254.7912.

Apariția hipertensiunii arteriale este, în majoritatea cazurilor, declanșată de factorii dependenți de stilul de viață, care pot fi modificați. De aceea, creșterea gradului de conștientizare a acestei afecțiunii este unul dintre obiectivele de bază în combaterea efectelor HTA la nivel populațional, obiectiv ce este promovat cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hipertensiunii, marcate în fiecare an in data de 17 mai.

Dintre factorii care determină apariția hipertensiunii, se estimează că dieta nesănătoasă este asociată cu aproximativ jumătate din cazuri, în timp ce 30% sunt corelate cu un consum crescut de sare, iar circa 20% dintre cazuri, cu un aport scăzut de potasiu, generat de o cantitate mică de legume și fructe în alimentație, potrivit Ligii Mondiale de Hipertensiune4. Obezitatea, consumul excesiv de alcool, inactivitatea fizică, consumul de tutun sunt de asemenea factori care contribuie la apariția hipertensiunii arteriale.5

Abordarea problematicii hipertensiunii arteriale în România implică componentele de prevenție, control și educație, dar și interacțiunea cu alte afecțiuni din sfera cardiovasculară, metabolică, renală și neurologică.

În contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hipertensiunii, Societatea Română de Hipertensiune organizează o serie de evenimente în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara pentru a prezenta opiniei publice problematica și impactul hipertensiunii arteriale la nivel populațional, precum și prezentarea datelor preliminare ale SEPHAR III .

La evenimentul care a avut loc în 17 mai 2016, în Iași au participat:
• Prof. Univ. Dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu - Şef al Clinicii de Cardiologie Medicală din Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iaşi
• Prof. Univ. Dr. Florin Mitu – Şef al Clinicii de Recuperare Cardiovasculară, Spitalul Clinic de Recuperare, Iaşi
• Conf. Univ. Dr. Ciprian Rezuș - Medic primar Cardiologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, Iași
• Dr. Delia Șălaru – Medic specialist Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, Iași
• Dr. Carmen Pleșoianu - Medic specialist Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, Iași
• Dr. Ovidiu Mitu - Medic specialist Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, Iași

Prin derularea SEPHAR III, Societatea Română de Hipertensiune și-a propus realizarea evaluării prevalenței HTA si a principalilor factorilor de risc cardiovascular precum si identificarea tendinței lor evolutive, date ce sunt absolute necesare dezvoltării unor strategii naționale de prevenție a bolilor cardiovasculare în România.

Proiectul SEPHAR III s-a desfășurat în două etape:
• Etapa 1: București - Ilfov: s-a desfășurat în perioada 16 noiembrie - 23 noiembrie 2015, servind totodată drept etapa pilot a studiului;
• Etapa 2: Etapa națională: s-a desfășurat în perioada 15 februarie - 25 aprilie 2016.

Desfășurarea propriu-zisă în teren a studiului s-a efectuat prin deplasarea simultană a trei caravane „SEPHAR BUS” - practic fiecare fiind un cabinet medical mobil cu dotare complexă, în toate localitățile de unde au fost selectati subiectii, adica 42 orașe și 42 comune.

În total au fost înrolați 2065 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani, ce au fost anterior selectatați aleatoriu printr-un procedeu de eșantionare proporțional multistratificată de la nivelul întregii țări.

Față de precedentele două ediții ale studiului, SEPHAR III a adus un element de noutate important pentru cercetarea epidemiologică din Romania: SEPHAR follow-up. Astfel, subiecții incluși în studiu vor putea fi monitorizați anual, prin intermediul unor vizite de urmărire.

Un alt beneficiu al SEPHAR III l–a reprezentat introducerea testelor de laborator și paraclinice ce au permis realizarea unei evaluări complete a riscului cardiovascular si de care participantii la studiu au beneficiat în mod gratuit.

La sfârșitul studiului, fiecare participant va primi un raport medical privind starea sa de sănătate pe baza rezultatelor înregistrate la aceste evaluări.

De asemenea, în cadrul studiului SEPHAR III au mai fost analizate: prevalența sindromului de apnee în somn, starea de depresie a populației adulte si complianța la tratament.

Surse:
1 SEPHAR I și II
2 http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania_in_Cifre_2014.pdf
4,5 http://www.worldhypertensionleague.org/index.php/j-stuff/resource-center


Management eveniment: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical


Download comunicat CARDIOLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Rezultatele preliminare ale SEPHAR III, cel mai nou studiu asupra prevalentei hipertensiunii arteriale. Regiunea Nord-Vest: prevalenta hipertensiunii arteriale, peste media nationala " adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Cornelia Tone
Email:comunicare@sanatateapress.ro
Telefon:0733 011 104

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Aproximativ 1000 de bucuresteni si-au masurat tensiunea arteriala in cadrul Campaniei Nationale(...)

Cea de-a treia acțiune a ediției din acest an a avut loc în perioada 14-15 septembrie, în incinta Băneasa Mall, zona Galeriilor Feeria. Aproximativ 1000 de persoane şi-au testat gratuit(...) citeste mai departe



Al doilea Curs National de Management al Bolnavului hipertensiv – Actualitati in diagnostic si(...)

Bazate pe informații de ultimă oră și susținute de reputați speakeri în domeniu, cursurile C.O.M.B.A.T abordează problematica hipertensiunii arteriale în directă legătură cu diabetul(...) citeste mai departe



Start la C.O.M.B.A.T. Teme de actualitate si speakeri reputati in hipertensiune arteriala: 2(...)

Societatea Română de Hipertensiune demarează la Piteşti prima ediţie a Cursului NaţiOnal de Management al Bolnavului hipertensiv – Actualităţi în diagnostic şi Tratament (COMBAT). citeste mai departe



Aproximativ 900 de specialisti s-au reunit la cea de-a XV-a editie a Conferintei Anuale de(...)

Pe 24 aprilie, Hotel Pullman București World Trade Center a găzduit cea de XV-a ediție a Conferinței de Aterotromboză, cel mai mare eveniment științific național dedicat acestei patologii.(...) citeste mai departe



Certitudini si dileme in hipertensiunea arteriala, dezbatute la Congresul Societatii Romane de(...)

Peste 80 de speakeri naţionali şi internaţionali, dintre care 53 de reputaţi profesionişti români şi 30 de reprezentanţi de seamă ai cardiologiei internaţionale şi-au anunţat prezenţa la(...) citeste mai departe