Lansarea rezultatelor primului Studiu privind impactul economic al consumului daunator de alcool asupra sistemului de sanatate din Romania

Lansarea rezultatelor primului Studiu privind impactul economic al consumului daunator de alcool asupra sistemului de sanatate din Romania
Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii lansează rezultatele primului „Studiu privind impactul economic al consumului dăunător de alcool asupra sistemului de sănătate din România”, susţinut de compania Lundbeck România.

Este primul studiu de acest tip realizat în România care a vizat impactul economic asupra sistemului de sănătate şi care a analizat costurile privitoare la consumul dăunător de alcool şi efectele nefaste ale acestuia.

Studiul a început în luna mai 2013 şi s-a încheiat în luna octombrie 2013, rezultatele urmând a fi prezentate în cadrul Conferinței de presă care se va organiza miercuri, 30 octombrie 2013 la Hotelul Howard Johnson, Sala Colarodo (Calea Dorobanților nr.5-7), începând cu ora 11.30. Evenimentul este organizat de către Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii în parteneriat cu Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT). Rezultatele ,,Studiului privind impactul economic al consumului dăunător de alcool asupra sistemului de sănătate din România’’ vor fi publicate de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii.

Scopul proiectului este acela de a oferi datele ştiinţifice necesare fundamentării şi iniţierii acţiunilor şi programelor care să crească gradul de conştientizare a impactului consumului dăunător de alcool şi necesitatea intervenţiilor specifice.

Obiectivele proiectului au fost:
• Dezvoltarea unei metodologii adaptate la condiţiile locale prin care să se măsoare dimensiunea economică a consumului dăunător de alcool la nivelul sistemului de sănătate
• Elaborarea studiului privind impactul consumului dăunător de alcool asupra sistemului de sănătate din România.

În prezent, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), consumul înregistrat de alcool pe cap de locuitor (15 ani şi peste) în România este 10-12 litri de alcool pur pe an. În anul 2002, ratele mortalităţii atribuibile consumului de alcool la 100.000 de locuitori au fost mai mari în România decât în ţările UE10 pentru ambele sexe (România bărbaţi:159/100.000; femei: 21/100.000; UE10: bărbaţi: 136/100.000;femei: 19/100.000) şi de trei ori mai mari ca cele din UE15 (bărbaţi: 55/100.000; femei: 14/100.000). Rata a fost mare în special la bărbaţii din grupa de vârstă 45-64 de ani. Conform OMS, între cauzele de mortalitate atribuibile consumului de alcool, la bărbaţii cu vârste între 20-64 de ani, ratele de mortalitate prin accidente atribuibile alcoolului au fost cele mai mari (47/100.000), la un nivel apropiat de media UE10, dar de trei ori mai mari decât media ţărilor UE15. De asemenea, mortalitatea prin bolile cardiovasculare (BCV) atribuibile consumului de alcool a fost extrem de mare - 40/100.000, ceea ce înseamnă de două ori media UE10 şi de opt ori media UE15. Ratele mortalităţii prin ciroze hepatice, de asemenea mari (39/100,000), sunt peste dublul ţărilor UE15 şi mai mari decât media UE10. La femei, ratele mortalităţii prin ciroză hepatică şi accidente atribuibile consumului de alcool erau mai mult decât dublu faţă de media UE15 şi comparabile cu media UE10. La o persoană consumatoare de alcool încă alte 7 sunt afectate, dependenţa de alcool fiind insuficient diagnosticată şi tratată.


"Lansarea rezultatelor primului Studiu privind impactul economic al consumului daunator de alcool asupra sistemului de sanatate din Romania" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Sandra Păduraru
Email:sandra.paduraru@arps.ro
Telefon:0 742 134 514

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Doi studenti la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa Iasi vor participa in luna(...)

Iaşi, 13 octombrie 2015 - Doi studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa” Iași, participanți în cadrul proiectului “Consiliere și orientare profesională pentru o carieră de succes”(...) citeste mai departe



Sindromul burnout - posibil risc pentru medici si pacienti

Un studiu realizat de Colegiul Medicilor din Municipiul București și-a propus să măsoare nivelul de stres profesional în rândul medicilor din București. Chestionarele aplicate și metodologia folosită(...) citeste mai departe



Nu exista un pericol pentru sanatatea populatiei din cauza expunerii la Iod 131

Specialiştii Institutului Naţional pentru Sănătate Publică au anunţat, Ministerul Sănătăţii că nu există un pericol pentru sănătatea populaţiei datorat expunerii la Iod 131. citeste mai departe



O Singura Voce pentru Dizabilitate. Prima Coalitie pentru drepturile copiilor cu dizabilitati

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a demarat procesul de constituire a primei coaliţii de la nivelul societăţii româneşti dedicate promovării drepturilor copiilor cu(...) citeste mai departe



Gala Medica 2013 si-a desemnat castigatorii

Cea de a V-a editie a Galei Medica si-a desemnat, in data de 19 iunie 2013, castigatorii in cadrul unui eveniment la care au fost prezenti Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, dr. Raed Arafat,(...) citeste mai departe