Introducerea pachetului de servicii medicale de baza in Romania: cat de noi sunt hainele imparatului?

Introducerea pachetului de servicii medicale de baza in Romania: cat de noi sunt hainele imparatului?
Chiar dacă noul pachet de servicii medicale de bază are un conținut cuprinzător, trăsătura sa fundamentală este deplasarea unei părți din costul actului de îngrijire asupra pacientului. Deși serviciile acoperite sunt acum mai transparente pentru asigurați, pachetul este în mare măsură bazat pe documente normative deja existente. Aceste două concluzii se desprind din ultimul raport de cercetare elaborat de asociația Observatorul Român de Sănătate (ORS), material intitulat „Introducerea pachetului de servicii medicale de bază în România”.

Concret, documentul rezumă principalele elemente ale proiectului de lege aflat în dezbatere și discută aspectele esențiale care trebuie avute în vedere în continuare pentru definirea unui pachet de bază comprehensiv și accesibil.

„Este esențial ca pachetul să fie privit ca o primă iterație și nu ca un produs finit; el va trebui analizat și actualizat periodic. Faptul că volumul de servicii medicale și traseele clinice pe care le urmează pacienții vor fi, cel puțin aparent, mai ferm reglementate, reprezintă oportunități pentru monitorizare și optimizare. Rămâne de văzut în ce masură furnizorii de servicii medicale vor fi sprijiniți concret pentru a implementa pachetul și cum vor fi corectate dezechilibrele care vor apărea”, a declarat Adrian Gheorghe, președinte al asociației Observatorul Român de Sănătate și cercetător la London School of Hygiene & Tropical Medicine din Marea Britanie.

Lucrarea Observatorului Român de Sănătate este cu atât mai importantă cu cât Guvernul României și, implicit, Ministerul Sănătății și-au luat angajamentul față de Fondul Monetar Internațional că vor revizui, până la sfârșitul anului 2013, lista de servicii medicale oferite asiguraților și persoanelor care nu beneficiază de asigurare medicală.

„Pachetul de bază, deși perfectibil, reprezintă un pas important către un sistem de sănătate mai rațional și mai eficient. Desigur, un pachet există deja în Contractul-Cadru dintre Casa Națională de Asigurări de Sănătate și furnizorii de servicii. Noul pachet face, însă, serviciile acoperite mai transparente pentru asigurați și introduce noi limite bazate pe evidențe”, a completat Nicolae Done, vicepreședinte al Observatorului Român de Sănătate și doctorand în politici de sănătate la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite ale Americii.

O altă modificare esențială este reprezentată de deplasarea volumului îngrijilor medicale către ambulator și medicul de familie, a căror responsabilitate crește semnificativ odată cu intrarea în vigoare a pachetului, termenul avansat fiind februarie 2014.

„Rămâne de văzut în ce măsură infrastructura policlinicilor, dosarul electronic al pacientului și cardul de sănătate vor contribui la derularea eficientă a noilor procese de îngrijire. De aceea, este esențială monitorizarea și reevaluarea periodică a pachetului de bază odată cu implementarea acestuia, în special impactul asupra accesului la servicii medicale şi a timpilor de așteptare”, atrag atenția cei doi specialiști.

Despre Observatorul Român de Sănătate

Observatorul Român de Sănătate este o organizație non-guvernamentală care își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România prin desfăşurarea de studii de cercetare privind performanța politicilor și a serviciilor de sănătate.
Domeniile de activitate ale Observatorului Român de Sănătate sunt Sănătatea publică și Analiza economică. Activitatea Observatorului Român de Sănătate se axează pe trei direcții: Cercetare, Comunicare și Educație.

Mai multe informații despre publicațiile și activitatea Observatorului Român de Sănătate pot fi accesate pe site-ul organizației: www.ors.org.ro


"Introducerea pachetului de servicii medicale de baza in Romania: cat de noi sunt hainele imparatului?" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Claudia Spiridon
Email:claudia.spridon@ors.org.ro
Telefon:0769.477.999

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Conferinta de presa: “Masurile haotice din sistemul sanitar romanesc: intre lipsa de coerenta si(...)

Colegiul Farmaciștilor din România, împreună cu Colegiul Medicilor din România vă invită la conferința de presă “Măsurile haotice din sistemul sanitar românesc: între lipsa de coerență și indiferența(...) citeste mai departe



146 ani de Excelenţă Academia Română între tradiţie şi inovaţie

Academia Română, templul culturii româneşti, şi-a pavat timp de 146 de ani un singur drum: cel al Excelenţei. Sute de personalităţi din ţară şi din străinătate i-au trecut şi îi trec pragul, trudind(...) citeste mai departe



Ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi, a demisionat de la conducerea Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi, a demisionat de la conducerea Ministerului Sănătăţii. Pentru perioada următoare, dr. Raed Arafat preia atribuţiile ce revin funcţiei de ministru al Sănătăţii. citeste mai departe



Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice solicita Guvernului cresterea bugetului(...)

Suntem îngrijorați de scăderea bugetului Sănătății, iar explicațiile cuprinse în declarația Ministrului Sănătății nu ne mulțumesc. E adevărat că bugetul de anul acesta a cuprins și sumele necesare(...) citeste mai departe



Peste 25 milioane de euro din fonduri europene pentru achizitia de angiografe pentru spitalele(...)

Peste 25 milioane de euro provenite din fonduri europene pentru achiziţia de angiografe pentru spitalele româneşti. citeste mai departe