Proiectul national Micii Sanitari, 3 martie – 11 mai 2014

Proiectul national Micii Sanitari, 3 martie – 11 mai 2014
Departamentul de Sănătate Publică, din cadrul Societății Studenților Mediciniști Iași (SSMI), organizează în perioada 3 martie – 11 mai 2014 proiectul național „Micii Sanitari”.
Aflat la a X-a editie, in cadrul proiectului „Micii Sanitari” s-au inscris peste 750 de elevi ai claselor primare din municipiul Iasi. Acestia, sub atenta coordonare a voluntarilor Societății Studenților Mediciniști Iași (SSMI), vor învăta prin jocuri, teste şi concursuri cum să aibă grijă de sănătatea lor.

Proiectul „Micii Sanitari” se desfăşoară în mai multe etape: activitatea didactică, selecţia elevilor, concursul local şi concursul naţional.

In prima etapă, timp de şase săptămâni, între 3 martie - 13 aprilie, studenții mediciniști vor merge în echipe la şcoli, familiarizând elevii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a cu noţiuni din domeniul educaţiei sanitare, precum: anatomie şi fiziologie, stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă personală, activitate şi odihnă, anti-fumat, mediu înconjurător, siguranţa în trafic, abuz şi violenţă) şi măsuri de prim-ajutor.

Cea de-a doua etapă, constă în selecţia a 5 învăţacei din fiecare clasă, care ulterior îşi vor demonstra cunoştinţele dobândite participând la etapa locală a concursului „Micii Sanitari”, programată pentru data de 27 aprilie 2014. În urma acestei etape vor fi aleşi cei mai pricepuţi mici sanitari care vor reprezenta municipiul Iaşi, ca echipă, la nivel naţional.
Etapa naţională a concursului se va desfăşura între 9 – 11 mai 2014, la Sibiu, unde vor mai concura elevi din centrele universitare organizatoare ale acestui proiect: București, Cluj, Craiova Sibiu și Timișoara.

La acest proiect s-au înscris elevi de la şase şcoli: Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir şi Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” a declarat Iuliana Darie, studentă a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, coordonator local al proiectului.

Rolul nostru este ca prin informaţiile transmise într-un mod interactiv, prin jocuri, teste şi concursuri, să promovăm sănătatea încă de la vârste fragede şi să contribuim la dezvoltarea personală a elevilor şi a studenţilor participanţi. Vom învăţa alături de ei să fim mai apropiaţi, mai uniţi, mai calmi în situaţii dificile, vom incerca să le educăm nu doar mintea, ci mai ales inima!

„Micii Sanitari” este un proiect național coordonat de Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), ajuns la ediția a IX-a. Acesta este în legătură directă și facilitează desfășurarea Programelor Naționale Educație pentru o alimentație sănătoasă, Educație pentru sănătate în școala românească, curriculum școlar predat ca disciplină opțională în anumite școli din țară.


"Proiectul national Micii Sanitari, 3 martie – 11 mai 2014" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Oana Iuliana Darie
Telefon:0756 323 811

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Ministrul Sanatatii, dr. Vasile Cepoi este acuzat de ANI de conflict de interese si infractiuni(...)

Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale(...) citeste mai departe



Ziua Internationala a Moaselor marcheaza importanta moasei in sistemul sanitar

În întreaga lume în data de 05 mai este sărbatorită Ziua Internațională a Moașelor, zi importantă şi pentru Facultatea de Moase şi Asistenţă Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie(...) citeste mai departe



Peste 400 de participanti la Conferinta Nationala Actualitati in Vaccinologie - RoVaccin 2013

Peste 400 de participanţi au luat parte la Conferinţa Naţională „Actualităţi în Vaccinologie – RoVaccin 2013”, singura manifestare dedicată exclusiv informării corecte a societăţii civile și(...) citeste mai departe



Spitalul Orasenesc Lipova a fost modernizat cu o investitie de 1 milion de lei

Corpul de clădire principal al Spitalului Orăşenesc Lipova a fost reabilitat, investiţia totală fiind de 1,1 milioane lei, în beneficiul a 60.000 de locuitori din zonă. citeste mai departe



Încă două unităţi sanitare au fost reprofilate în cămine pentru persoane vârstnice

Autorităţile locale din judeţele Botoşani şi Alba au accesat programul “Dezvoltarea căminelor pentru persoane vârstnice” în vederea reprofilării a două unităţi sanitare, Spitalul Comunal Truşeşti şi(...) citeste mai departe