Copiii cu autism vor face terapie gratuita prin programul Parinte pentru Parinte si in 2015

Copiii cu autism vor face terapie gratuita prin programul Parinte pentru Parinte si in 2015
25 de copii cu tulburare de spectru autist din București și împrejurimi pot beneficia gratuit de intervenție terapeutică zilnică, pe parcursul unui an, cu ajutorul Asociației Help Autism, care sprijină startul spre recuperare a copiilor care provin din familii ce nu își permit să plătească terapia copiilor. Părinții pot depune dosarul de înscriere în program până pe 27 februarie 2015.

Programul „Părinte pentru Părinte” a fost lansat în 2014 de Asociația Help Autism cu scopul de a sprijini familiile să înceapă terapia de recuperare a copiilor lor diagnosticați cu tulburare din spectrul autist. În 2014, 15 copii din București și împrejurimi au primit gratuit servicii terapeutice individuale, prin implicarea financiară a părinților Asociației Help Autism. Astfel, s-au alocat 30.000 Euro- bani ce provin din eforturile de strângere de fonduri realizate în 2013 de 180 părinți, iar prin alăturarea unor sponsori precum Mobexpert numărul de copii care a primit anul trecut o primă șansă la viață independentă prin programul „Părinte pentru Părinte” a crescut la 22.

În 2015, Help Autism lansează un nou apel la înscrieri către părinții copiilor cu tulburare din spectrul autist care au nevoie de sprijin la începutul drumul spre recuperare. Prin programul „Părinte pentru Părinte 2015-2016”, Asociația Help Autism împreună cu cei 240 de părinți, beneficiari ai asociației, alocă 45000 Euro pentru susținerea gratuit în terapie a 25 de copii cu vârsta între 1 și 4 ani cu tulburare de spectru autist, pe parcursul unui an. Aceștia vor urma programe individualizate de terapie în centrele Help Autism sub îndrumarea psihologilor și vor participa la toate programele de socializare și educație spre independență desfășurate de Asociația Help Autism.

„Startul în terapie este extrem de important, pentru un copil cu tulburare din spectrul autist poate reprezenta de fapt startul la o viață conștientă, independentă, normală. Asociația Help Autism s-a născut din visul unui părinte și s-a transformat în vise împlinite pentru peste 200 de copii și familiile lor. Dorim ca în fiecare an să ajutăm familiile în situații asemănătoare iar Părinte pentru Părinte este programul nostru de responsabilitate socială.” spune Daniela Bololoi, președintele Asociației Help Autism.

Înscrierea în program de către familiile care solicită susținere se face în doi pași: completarea formularului de înscriere din pagina www.helpautism.ro și depunerea dosarelor cu documente justificatoare online la contact@helpautism.ro, prin poștă sau fizic, la Centrul HelpAutism, situat pe Str. Delea Nouă nr. 36, până pe 27 februarie 2015.

De programul „Părinte pentru Părinte” pot beneficia copiii diagnosticați și/sau evaluați de scurt timp cu TSA și care nu urmează niciun fel de program de recuperare, proveniți din familii defavorizate (familii monoparentale, familii fără venituri, familii cu număr mare de copii), care nu își permit să plătească terapia copiilor. Evaluarea dosarelor va fi făcută de Comitetul de părinți al asociației, rezultatele finale vor fi anunțate pe website-ul asociației în data de 1 martie 2015. Regulamentul și aplicația sunt disponibile pe website-ul asociației: www.helpautism.ro

Asociația Help Autism se implică activ de 4 ani în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Considerată vârf de lance în acțiunile de schimbare a statutului autismului în România, pe lângă servicii de terapie oferite în cele 3 centre, o filială și la domiciliu, Asociația Help Autism - www.helpautism.ro, desfășoară activități de lobby, parteneriate public-private și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

Și tu poți susține terapia gratuită pentru copiii cu autism! Intră pe http://www.helpautism.ro/donatii și alege metoda ta preferată.


"Copiii cu autism vor face terapie gratuita prin programul Parinte pentru Parinte si in 2015" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Raluca Bogdan
Email:bogdan.e.raluca@gmail.com
Telefon:0726 701 437

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Diferentele dintre noul pachet de baza si o asigurare privata de sanatate cu acoperire(...)

Cele mai recente declarații oficiale arată că pacienţii români se vor putea trata, în curând, şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene, în baza noului pachet de bază, cu anumite limitări însă.(...) citeste mai departe



Reactia Asociatiei Transplantatilor din Romania privind zvonurile aparute in mass media despre(...)

Asociația Transplantaților din România (ATR) a organizat marți 26 iulie la sediul ATR o conferință de presă ca reacție a Asociației față de informațiile apărute în unele publicații referitoare la(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii a desfiintat abuziv Comisia Nationala de Lupta Anti SIDA

Prin Ordinul 686/2015 al Ministerului Sanatatii se desfiintează mai multe comisii de specialitate ale Ministerului Sanatatii, printre care Comisia Nationala de Lupta Anti SIDA (CNLAS). citeste mai departe



Studiu: Cele mai mari recompense financiare pe care pacientii le acorda vizeaza zona de chirurgie

Chirurgia generală se află pe prima poziție atunci când vine vorba de recompense financiare acordate de către pacienți, valoarea medie a acestora fiind de 608 de lei. Locul al doilea este ocupat de(...) citeste mai departe



MS: Cinci milioane de lei pentru achiziţia de lapte praf

În anul 2011, Ministerul Sănătăţii va aloca 5 milioane de lei pentru achiziţia de lapte praf. Direcţiile de sănătate publică vor primi, în perioada următoarea, fonduri pentru a demara achiziţia de(...) citeste mai departe