Responsabilitate sociala si rezultate - Colaborarea Worwag Pharma Romania si Habitat for Humanity

Responsabilitate sociala si rezultate - Colaborarea Worwag Pharma Romania si Habitat for Humanity
Marian, Diana și băiețelul lor au în sfârșit propria locuință! Un vis transformat în realitate cu ajutorul echipei de voluntari ai Wörwag Pharma România și Moldova, care s-a alăturat campaniei inițiate de Asociația „Habitat for Humanity”.

Prima „cărămidă” a fost pusă în luna iunie 2015, de cei 96 de voluntari ai Wörwag Pharma România și Moldova pe șantierul de la Jucu din județul Cluj, iar după aproape un an, familia Pădure se bucură de propriul cămin.

„Ne bucurăm că ne-am putut implica în împlinirea acestui vis și că, de acum, trei oameni au o viață mai bună, o casă a lor, și datorită contribuției Worwag Pharma. Am ajutat având în minte ideea că doar în felul acesta putem cu toții să fim mai buni, depășind limite și făcând lucrurile să se miște. Am reușit schimbări benefice alături de Habitat for Humanity, iar această organizație ne-a adus aproape de cei aflați în dificultate și a dat un nou sens și o nouă dimensiune proiectelor noastre de responsabilitate socială. Cu siguranță ne vom implica din ce în ce mai mult, și de acum înainte, în astfel de demersuri” a declarat Dr. Norina Gâvan, General Manager Wörwag Pharma România.
Sprijinirea proiectului desfășurat de Asociația „Habitat for Humanity” de către Wörwag Pharma România face parte din acțiunile derulate de companie în vederea susținerii dezvoltării sănătoase a comunității. De altfel, implicarea în astfel de campanii reprezintă unul dintre principiile care definesc și filosofia Wörwag Pharma: „getting closer, helping better”.

Echipa Wörwag Pharma România și Moldova a lucrat anul trecut, timp de 3 zile, pe șantierul Habitat for Humanity unde a fost construită casa familiei Pădure. Pe lângă acțiunea de voluntariat, compania a susținut și material acest proiect, care se adresează familiilor cu posibilități financiare reduse, ce nu se încadrează la un credit bancar pentru casă și nu au fost selectați pentru locuințe sociale de la primărie.

Anual, pe șantierele Habitat for Humanity participă peste 2.000 de voluntari din lume și din companiile din țara noastră. Proiectul Habitat for Humanity este derulat la nivel internațional, iar în România a fost demarat în urmă cu 19 ani. În această perioadă, asociația a reușit să ajute peste 19.000 de persoane să trăiască în locuințe decente, sprijinindu-i în construcția sau reabilitarea de case.

Fondată în 1965 în Germania ca o companie de familie, Wörwag Pharma este recunoscută pentru competența și expertiza în sfera biofactorilor (vitamine si minerale) și a medicamentelor generice. Compania operează în prezent în 37 de țări la nivel mondial, printre care și România.

Reprezentanța din țara noastră a Wörwag Pharma a devenit, în cei peste 15 ani de activitate, un nume de referință în piața medicală internă. Din 1998, membrii echipei din România au făcut din Wörwag Pharma și produsele sale, prin atitudine și implicare, branduri puternice, respectându-și întotdeauna promisiunile față de toti partenerii (medici, farmacisti, pacienti, distribuitori, autoritati).


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Responsabilitate sociala si rezultate - Colaborarea Worwag Pharma Romania si Habitat for Humanity" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:editor@sanatateapress.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Ministrul Sanatatii: Pachetul de servicii de baza se va regasi in Contractul-Cadru din 2013

Prima formă modificată a pachetului de servicii de bază de care va beneficia un asigurat în urma contribuţiei acestuia la fondul de asigurări de sănătate, se va regăsi în Contractul – Cadru, începând(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii a decis oprirea utilizarii a doua loturi de vaccin diftero-tetanic

La solicitarea Ministerului Sănătății, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică București a efectuat o analiză cu(...) citeste mai departe



Ministerul Sănătăţii continuă procesul de reorganizare a sistemului spitalicesc

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat comasarea Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Tg. Mureş cu Spitalul Clinic de Urgenţă Tg Mureş. citeste mai departe



5371 de candidati inscrisi la concursul de Rezidentiat

5371 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie s-au înscris la concursul de Rezidenţiat pe care Ministerul Sănătăţii îl va organiza în data de 25 noiembrie a.c.. citeste mai departe



Decontarea tratamentelor pentru cele 38 de victime din Colectiv a fost deblocata

Casa de Asigurări de Sănătate București a finalizat cu sprijinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al Ministerului Sănătății verificările în cazul celor 38 de victime din Colectiv ale căror(...) citeste mai departe