Ziua Internationala a Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie

Ziua Internationala a Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie
București, 8 Mai 2017 — În fiecare an, la nivel mondial, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie sprijină peste 160 de milioane de persoane, prin intermediul rețelei sale globale de aproximativ 17 milioane de voluntari și 450.000 de angajați.

Cele 190 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie existente la nivel mondial, salvează viețile a milioane de oameni aflați în situație de conflict, afectati de criză sau de dezastre naturale.

La noi în țară, Societatea Națională de Cruce Roșie din România, asigură asistență umanitară pentru 240 000 de persoane, sprijinind astfel comunitățile să fie mai sigure și mai puternice, prin implementarea a divese programe adaptate nevoilor locale. De la programe sociale, campanii de educație pentru sănătate și prim ajutor la pregătirea și intervenția în situații de urgență, Cruce Roșie Română oferă sprijin umanitar prin devotamentul și implicarea celor 5500 de voluntari ai săi. Aceștia lucrează în toate comunitățile cu responsabilitate și dăruire, oferindu-și timpul, energia și devotamentul atât de importante pentru îndeplinirea misiunii organizației.

“Ziua Internațională a Crucii Roșii si Semilunii Roșii, 8 Mai, este oportunitatea perfectă de recunoaștere a contribuției și rezultatelor obținute de milioanele de voluntari și de angajații din întreaga lume, care ajută la îndeplinirea obiectivelor umanitare în fiecare zi oriunde în lume” a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii Române.

In ziua de 8 Mai celebrăm curajul și rezultatele voluntarilor și angajaților, ale căror servicii menite să schimbe mentalități și să salveze vieți omenești asigură menținerea angajamentului nostru față de umanitate în fiecare zi. Suntem locali și internaționali, independenți și neutri, și suntem peste tot pentru oricine.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentare la fiecare nivel teritorial, având 47 de filiale, 1.996 subfiliale și 1.307 comisii, iar 5.500 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.

Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor acțiunilor sale.

Dimitrie Ghica, Nicolae Crețulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. C. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ioan Ghica, Dimitrie Sturza, Carol Davila sunt semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române. Primul sediu al organizației a fost deschis în Spitalul Colțea din București. Nume sonore ale istoriei și culturii române – Regina Elisabetta, Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, Prințul Dimitrie Ghica, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea - au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabili.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Ziua Internationala a Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Nadia Lazăr
Email:comunicare@crucearosie.ro
Telefon:0748 238 024

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Declarația Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România

Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România și-a manifestat îngrijorarea privind acțiunile de intimidare ale corpului medical și actele inacceptabile și inadmisibile de limitare a(...) citeste mai departe



Gala Premiilor Medica Academica 2013 si-a desemnat castigatorii

În cadrul celei de-a patra ediţii a Galei Premiilor Medica Academica, eveniment organizat de Tarus Media Health Events în data de 30 ianuarie 2013, la Hotel Howard Johnson, au fost înmânate 12 premii(...) citeste mai departe



Peste 4500 de candidati vor sustine examenul de admitere la UMF “Carol Davila” din Bucuresti

Examenul de admitere pentru toate facultǎțile din cadrul Universitǎții de Medicinǎ și Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti va avea loc miercuri, 24 iulie 2013, ȋncepând cu ora 9.00 pentru(...) citeste mai departe



Primul Raport de Monitorizare privind Comertul Online cu Medicamente din Surse Necontrolate din(...)

București, 7 iunie 2017 - A fost lansat primul Raport de Monitorizare privind Comerțul Online cu Medicamente din Surse Necontrolate din România! citeste mai departe



Ministerul Sanatatii si Federatia SANITAS au ajuns la un Acord de colaborare in urma caruia(...)

Astăzi, 28 iunie 2014, ministrul Sănătăţii Nicolae BĂNICIOIU, a avut o întâlnire cu reprezentanţii Biroului Executiv al Federaţiei SANITAS. citeste mai departe