Sala de operatie noua, la spitalul Cantacuzino

Sala de operatie noua, la spitalul Cantacuzino

Spitalul clinic Dr. Ioan Cantacuzino, una dintre cele 19 instituții medicale aflate în administrarea ASSMB, are începând de astăzi, o sală de operație complet nouă, în cadrul secției de Chirurgie generală.

Astfel, una dintre cele patru săli de operație a fost complet reabilitată, în urma unei donații, în valoare de 400.000 de euro, făcută de doamna Sanda Cârciog-Rizescu, româncă stabilită în Marea Britanie de peste 30 de ani. Din aceeași donație, secția de Neonatologie a spitalului a fost dotată cu șase echipamente medicale moderne pentru îngrijirea nou-născuților.

Aparatura din blocul operator al secției de Chirurgie este de ultimă generație și a fost achiziționată din fondurile Primăriei Municipiului București. Din această săptămână, medicii sunt pregătiți să opereze în condiții moderne.

Celelalte trei săli de operație din secția de Chirurgie generală vor fi reabilitate și ele, în perioada următoare. În acest sens, Consiliul General al Municipiului București, prin ASSMB, a alocat în 2017, un buget de 150.000 de lei, necesar studiului de fezabilitate.

Donația de la Spitalul clinic Dr. Ioan Cantacuzino a fost realizată prin intermediul domnului Ion Balș, executorul testamentar al doamnei Sanda Cârciog-Rizescu.


"Sala de operatie noua, la spitalul Cantacuzino" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Biroul de Presa al ASSMB
Email:birouldepresa@assmb.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Romanii se tem de boli, dar nu se gandesc la preventie

Asociația Pro Imunizare trage un semnal de alarmă în ce privește starea de sănătate a românilor și subliniază importanța prevenției în viața de zi cu zi, luând în considerare faptul că, în ultimii(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii organizeaza un nou concurs de intrare in Rezidentiat in 23 noiembrie 2014

Ministerul Sănătăţii va organiza duminică, 23 noiembrie 2014, un nou concurs de intrare în Rezidenţiat pentru posturile şi locurile din domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. citeste mai departe



Studentii medicinisti in sprijinul sanatatii rurale

In data de 7 mai, o echipa de 12 studenti medicinisti impreuna cu 3 medici rezidenti se vor deplasa in sat Uzunu, comuna Calugareni, jud Giurgiu, pentru a contribui activ la informarea populatiei(...) citeste mai departe



Colegiul Medicilor din Romania este cosemnatar al declaratiei europene privind violenta impotriva(...)

Colegiul Medicilor din România a semnat în data de 16 septembrie 2017, la Ljubljana alături de asociații ale medicilor din alte 14 state din Europa Centrală și de Est o rezoluție privind violența(...) citeste mai departe



Medicii protestatari adunati pe Facebook s-au aliat pentru a cere modernizarea sistemului de(...)

In urma sugestiilor primite din partea foarte multor membri ai grupului “Medici gata de greva generala”, ajuns in prezent la peste 21.000 de membri, grupul de initiativa a hotarat pe data de 17(...) citeste mai departe