Sorina Pintea, ministrul Sanatatii, s-a intalnit astazi cu reprezentantii sindicatelor reprezentative din Sanatate

Sorina Pintea, ministrul Sanatatii, s-a intalnit astazi cu reprezentantii sindicatelor reprezentative din Sanatate
Tema discuțiilor din cadrul întâlnirii de azi a fost Regulamentul de sporuri pentru personalul medical.

„Am toată deschiderea și îmi doresc ca Regulamentul de sporuri să fie produsul unor consultări reale, înainte de a-l înainta Guvernului spre aprobare. La finalul discuților de astăzi, pot să spun că premisele sunt bune. Am demarat discuțiile la nivel tehnic, am lucrat împreună cu reprezentanții confederațiilor sindicale inclusiv pe baza unor pe simulări, astfel încât să vedem exact cum stau lucrurile. Aceste discuții tehnice vor mai dura o perioadă”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

De asemenea, pe aceeași temă, ministrul Sănătății s-a întâlnit în cursul zilei de astăzi și cu reprezentanții sindicatelor din asistență socială și protecția copilului, urmând să discute cu reprezentanții Sindicatelor Ambulanța.


"Sorina Pintea, ministrul Sanatatii, s-a intalnit astazi cu reprezentantii sindicatelor reprezentative din Sanatate" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Biroul de presă al Ministerului Sănătăţii
Email:presa2@ms.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Lansare site program Exista un erou in fiecare dintre voi

Ieri, 19 februarie 2014, a fost lansat site-ul programului desfasurat de Societatea de Salvare Bucuresti in parteneriat cu Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov , Exista un erou in fiecare dintre(...) citeste mai departe



Concert Orchestra Medicilor de Ziua Mondială a Sănătăţii

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, vă aşteptăm la concertul extraordinar susţinut de Orchestra Medicilor, la Ateneul Român, în data de 7 aprilie 2012, începând cu ora 19.00. citeste mai departe



Lista completa a spitalelor clasificate

Ministerul Sănătăţii a publicat lista completă a spitalelor clasificate. Şapte dintre unităţile medicale din ţară sunt încadrate în categoria întâi. Cele mai multe însă au fost încadrate la(...) citeste mai departe



Comunicat aprovizionare medicamente

Având în vedere informațiile semnalate de mass-media cu privire la aprovizionarea cu medicamente a unităților sanitare, Ministerul Sănătății face următoarele precizări: citeste mai departe



Ministrul Sanatatii solicita firmelor producatoare de imunoglobulina mai multa responsabilitate si(...)

Prof. Dr. Florian BODOG, ministrul Sănătății s-a întâlnit astăzi cu parinții copiilor afectați de deficiența de imunoglobulină și cu reprezentații asociațiilor de pacienți. citeste mai departe