Ziua Mondiala de Lupta impotriva Diabetului 2016, marcata la nivel national la Craiova

Ziua Mondiala de Lupta impotriva Diabetului 2016, marcata la nivel national la Craiova
Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul” ajunge, în acest an, la a IX-a ediţie. Evenimentul, organizat științific de Asociaţia Română de Educaţie în Diabet, se desfăşoară în perioada 12-14 noiembrie 2016, la Craiova, în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului.

Campania vizează, pe de o parte, informarea publicului larg, a mass-media şi a autorităţilor cu privire la metodele de prevenţie şi control al diabetului, precum şi educarea persoanelor care suferă deja de diabet, pentru a preveni apariţia complicaţiilor bolii. De asemenea, Campania se adresează şi profesioniştilor diabetologi, dar şi celor din specialitățile conexe, cu scopul de a contribui la dezvoltarea permanentă a practicii medicale şi de a îmbunătăţi, astfel, calitatea îngrijirii persoanelor cu diabet.

Aproape două milioane de români suferă de diabet, au arătat datele Studiului Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR) . Dintre aceştia, însă, 20,69% nu ştiau că suferă de diabet până la momentul efectuării studiului.

„Boala secolului al XXI-lea, aşa cum este cunoscut diabetul, este o ameninţare la adresa sănătăţii populaționale. Prin această campanie ne propunem să răspundem acestei amenințări prin toate metodele pe care le avem la îndemână: informarea populației generale, a autorităților, a mass-media cu privire la măsurile de prevenție împotriva diabetului, realizarea unor testări care pot ajuta la identificarea celor la risc de a dezvolta diabet, efectuarea de teste pentru screeningul de neuropatie diabetică; educarea persoanelor cu diabet pentru a conștientiza riscurile la care sunt expuse din cauza bolii, ca să poată colabora eficient cu medicul și astfel să țină diabetul sub control, precum și educația medicală continuă a specialiștilor care tratează persoanele cu diabet.”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, Membru în Consiliul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului şi coordonatorul Campaniei.

TESTĂRI DE GLICEMIE ȘI SCREENING DE NEUROPATIE DIABETICĂ GRATUITE

În cadrul Campaniei Naţionale „Controlează-ţi Diabetul”, craiovenii îşi vor putea măsura gratuit glicemia și vor putea beneficia de screening de neuropatie diabetică.

Testările vor avea loc în zilele de 13 şi 14 noiembrie, între orele 9:00 - 16:00, în spații special amenajate din Piaţa Mihai Viteazul – zona pietonală din Craiova.

Glicemiile ușor crescute (100-125mg/dl) indică, cel mai adesea, un risc crescut de apariţie a diabetului (prediabet), iar controlul periodic al glicemiei este o măsură esenţială pentru depistarea precoce a afecțiunii. Nivelul crescut al glucozei din sânge ocupă al treilea loc în topul factorilor de risc care determină mortalitatea la nivel global, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Neuropatia diabetică, cea mai frecventă complicaţie a diabetului, reprezintă deteriorarea nervilor şi se manifestă prin senzaţii de amorţeală, dureri şi slăbiciune, în special la nivelul picioarelor . Cum neuropatia diabetică afectează peste jumătate dintre persoanele cu diabet la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii , iar simptomele nu sunt întotdeauna vizibile, screening-ul pentru depistarea timpurie a acestei complicaţii este esenţial, cu precădere în rândul persoanelor cu diabet.

„Având în vedere contextul global în care vorbim despre o adevărată epidemie în ceea ce privește diabetul zaharat, mai ales că previziunile sunt îngrijorătoare, dacă ne gândim că în următorii 25 de ani numărul persoanelor cu diabet ar putea crește cu aproximativ 50%, intensificarea eforturilor de prevenție sunt o necesitate acută.

Prevenția primară este extrem de importantă în vederea combaterii impactului diabetului la nivel populațional și ține de responsabilizarea fiecăruia dintre noi pentru a adopta un stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație sănătoasă, care este o condiție de bază în prevenirea instalării diabetului zaharat.” a mai precizat prof. univ. dr. Maria Moța.

„Dacă vorbim despre lupta împotriva diabetului, trebuie să avem în vedere îmbunătățirea prevenției secundare, pentru că diabetul zaharat are asociati numeroși factori de risc și poate conduce la complicații foarte grave, care afectează semnificativ calitatea vieții persoanelor cu diabet. De aceea, în cazul în care diabetul a fost deja diagnosticat, este nevoie de o monitorizare atentă a pacienților și de educarea acestora în ceea ce înseamnă controlul tuturor factorilor de risc, așa încât să se asigure incetinirea progresiei afecțiunii și să previna apariția eventualelor complicații, pentru a menține o calitate a vieții cât mai bună.”, a declarat șef lucrări dr. Cornelia Bala, Președintele Asociației Române de Educație în Diabet.

Campania Națională „Controlează-ți Diabetul” integrează și activități științifice destinate dezvoltării medicale continue a profesioniştilor, prin organizarea simpozionului „Diabet, Sindrom Metabolic şi alte Boli legate de nutriţie”.

Evenimentul va deschide practic Campania, sâmbătă, 12 noiembrie 2016, și îşi propune să furnizeze medicilor diabetologi şi celor din specialitățile conexe noutăţi legate de abordarea clinică a diabetului zaharat, având în vedere toate dimensiunile problematicii afecțiunii: screening-ul, diagnosticarea şi controlul diabetului zaharat; managementul clinic în diabetul zaharat tip 2– abordarea centrată pe pacient; complicații și comorbidități ale diabetului zaharat; aspecte terapeutice în diabetul zaharat.

Sesiunile ştiinţifice din cadrul cursului vor fi susţinute de profesionişti de prestigiu din domeniul diabetologiei şi din arii medicale adiacente: prof. dr. Maria Moța, prof. Dr. Nicolae Hâncu, prof. dr. Romulus Timar, prof. dr. Gabriela Radulian, prof. dr. Gabriela Roman, prof. dr. Amorin Popa, prof. dr. Doina Catrinoiu, prof. dr. Radu Lichiardopol, prof. dr. Eugen Moța, conf. dr. Magdalena Moroșanu, conf. dr. Cristian Guja, conf. dr. Mihai Bogdan, conf. dr. Adrian Vlad, șef lucrări dr. Cornelia Bala, șef lucrări dr. Anca Crăciun, șef lucrări dr. Simona Popa, dr. Adina Popa, dr. Magdalena Roșu.

De asemenea, informarea populației generale cu privire la factorii de risc ai diabetului zaharat și, totodată, conștientizarea importanței adoptării unor comportamente sănătoase, care să ajute la prevenirea diabetului și a complicațiilor ce îl însoțesc este unul dintre obiectivele Campaniei, iar mass-media are un rol determinat în acest sens.

Astfel, luni, 14 noiembrie 2016, va fi organizată și o conferință de presă, unde vor fi prezentate măsurile care ar trebui adoptate în vederea diagnosticării precoce a diabetului și a complicațiilor asociate, precum și soluții pentru asigurarea unui control eficient al afecțiunii, astfel încât persoanele cu diabet să aibă o calitate a vieții cât mai bună.

În fiecare an, pe 14 noiembrie, peste 170 de țări, printre care și România marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului, inițiativă a Federației Internaționale a Diabetului și a Organizației Mondiale a Sănătății. Ediția de anul acesta își orientează acțiunile asupra explicării și promovării importanței screening-ului și a stabilirii corecte, eficiente și precoce a diagnosticului, astfel încât persoanele cu diabet să beneficieze de cea mai bună îngrijire personalizată, prin care să scadă riscul de apariție a complicațiilor.

Organizatori științifici: Asociația Română de Educație în Diabet, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova

Parteneri științifici: Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, Asociația de Podiatrie

Parteneri media: TVR Craiova, SănătateaTV.ro, Tele U Craiova, Republica TV, Radio România – Oltenia Craiova, Radio Horion Craiova, ComunicateMedicale.ro, Gazeta de Sud, Jurnalul Olteniei, Cuvântul Libertății, Ziarul de Calafat, Indiscret Oltenia, Revista Carolina

Management campanie: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical


Download comunicat DIABET, NUTRITIE SI BOLI METABOLICE - OPTOMETRIA AZI, conferinta nationala de optometrie, workshp-uri si expozitie de optica si optometrie la Universitatea Politehnica Bucuresti Download fisier atasat comunicatului

"Ziua Mondiala de Lupta impotriva Diabetului 2016, marcata la nivel national la Craiova" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:editor@sanatateapress.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Premiu de excelenţă pentru Campania „Controlează-ţi Diabetul”!

Campania „Controlează-ți Diabetul” a primit un Premiu de Excelență în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Anuale ale Asociației Medicale Române, desfăşurate în Aula Academiei(...) citeste mai departe



Peste 1200 de medici, asteptati la Saptamana Neuropatiei Diabetice 2017

Peste 1200 de specialiști din 21 de orașe din România sunt așteptați în perioada 4 – 27 octombrie 2017, la un adevărat „roadshow” organizat de către Societatea de Neuropatie Diabetică(...) citeste mai departe



Experti din 7 tari europene la Congresul National al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli(...)

Una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice din domeniul diabetologiei româneşti, Congresul Naţional al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNBM), se(...) citeste mai departe



Au inceput inscrierile pentru Premiul NEURODIAB 2017!

Tinerii medici rezidenţi şi specialişti sunt așteptați să se înscrie în cursa pentru Premiul Neurodiab 2017! citeste mai departe



O SINGURA ORA POATE SALVA O INTREAGA VIATA - Descaltarea persoanelor cu diabet zaharat și(...)

Neuropatia diabetică este cel mai frecvent întâlnită complicație invalidantă cauzată de diabetul zaharat. Amputațiile care pot surveni afectează nu numai pacientul cu diabet, ci și(...) citeste mai departe