A V-a editie a Congresului National de Neuropatie Diabetica si Picior Diabetic

A V-a editie a Congresului National de Neuropatie Diabetica si Picior Diabetic
Cele mai noi informații și progrese în domeniul neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic vor fi dezbătute de experți români și internaționali în cadrul celei de-a V-a ediții a Congresului Național de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic. Evenimentul organizat științific de Societatea de Neuropatie Diabetică va avea loc în perioada 19-21 octombrie 2017, la București.

În cadrul evenimentului vor fi prezenți profesioniști cu o bogată experiență internațională, care vor aborda problematica neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic într-un program științific complex, care promovează abordarea multidisciplinară a acestor patologii.

Astfel, Congresul Național de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic se adresează specialiștilor din ramuri medicale precum: diabet, neurologie, medicină de familie, medicină internă, endocrinologie, chirurgie, ortopedie, nefrologie, urologie, dermatologie, cardiologie.

„Congresul Național de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic 2017 reunește și în acest an unii dintre cei mai apreciați profesioniști în domeniul diabetului zaharat, al neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic la nivel internațional. Evenimentul reprezintă singura manifestare specializată pe neuropatia diabetică și piciorul diabetic din țara noastră, unde participă de asemenea cei mai experimentați medici din România în acest domeniu. Expertiza lectorilor, informațiile pe care aceștia le aduc în cadrul congresului, workshop-urile și sesiunile practice, toate reprezintă o oportunitate importantă pentru specialiștii implicați în managementul neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic. Medicina face pași semnificativi înainte și înregistrează progrese importante în fiecare an, inclusiv în domeniul neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic. Neurodiab - Societatea de Neuropatie Diabetică, prin toate proiectele de educație medicală pe care le derulează, își dorește să faciliteze accesul specialiștilor români la noutăți științifice. Astfel, vom reuși să contribuim la atingerea principalelor obiective ale Societății: sprijinirea dezvoltării profesionale a medicilor care asigură îngrijirea medicală persoanelor cu neuropatie diabetică, respectiv îmbunătățirea calității vieții acestor persoane”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică.

Printre experții internaționali care vor fi prezenți în cadrul celui de-al V-lea Congres Național de Neuropatie Diabetică se numără Peter Kempler (Ungaria), Frank Bowling (Marea Britanie), Rodica Pop-Bușui (SUA), Laszlo Barkay (Ungaria), Dan Ziegler (Germania), Mieke Franser (Belgia), Gerry Rayman (Marea Britanie), Nikolaos Papanas (Grecia), Nina Petrova (Marea Britanie), Ann Rayman (Marea Britanie).

Principalele teme dezbătute, organizate în sesiuni științifice, prezentări de caz și paneluri de discuție, vor aborda: progresele recente realizate în diagnosticul neuropatiei diabetice, neuropatia prediabetică, ghidurile terapeutice în managementul neuropatiei, neuropatia diabetică în rândul copiilor și adolescenților, abordarea multidisciplinară în managementul neuropatiei diabetice, rolul activității fizice în prevenția și controlul afecțiunii, educația în managementul piciorului diabetic.

Evenimentul este creditat cu 18 puncte EMC, de către Colegiul Medicilor din România.

Înscrierea la eveniment se realizează online, completând formularul disponibil pe site-ul Societății de Neuropatie Diabetică: https://www.neurodiab.org/ro/Conferinta_2017.aspx

Organizator științific: Societatea de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab
Management eveniment: Sănătatea Press Group, expertul tău în comunicare pe domeniul medical.


Download comunicat DIABET, NUTRITIE SI BOLI METABOLICE - OPTOMETRIA AZI, conferinta nationala de optometrie, workshp-uri si expozitie de optica si optometrie la Universitatea Politehnica Bucuresti Download fisier atasat comunicatului

"A V-a editie a Congresului National de Neuropatie Diabetica si Picior Diabetic" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:editor@sanatateapress.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Societatea de Neuropatie Diabetica, prezenta la al 7-lea Simpozion International pe tema Piciorului(...)

Societatea de Neuropatie Diabetică, NeuroDiab, a participat la a 7-a ediție a Simpozionului Internațional pe tema „Piciorului Diabetic”, desfășurat în perioada 20-23 mai 2015, la Haga, în(...) citeste mai departe



Studiul PREDATORR: Aproape 2 milioane de romani sufera de diabet zaharat

Prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, ceea ce înseamnă că numărul românilor cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani care suferă de această afecţiune variază între(...) citeste mai departe



Echipa de fotbal DIA ROMANIA s-a calificat în finala Campionatului European de Fotbal al(...)

Echipa de fotbal a persoanelor cu diabet zaharat din România - DIA ROMÂNIA s-a calificat în finala Campionatului European de Fotbal al persoanelor cu diabet zaharat, ce se desfășoară anul(...) citeste mai departe



Studiu: Romania se ingrasa de la an la an. Totusi, romanii spun ca mananca sanatos si fac sport.

Un studiu de tip Omnibus, efectuat în luna iulie 2017de un centru de chirurgie bariatrică şi metabolică din România, care a evaluat percepţiile şi atitudinile românilor cu privire la(...) citeste mai departe



Campania Nationala Controleaza-ti Diabetul, Editia Targu-Jiu

Aproape 400 de gorjeni și-au testat gratuit glicemia și hemoglobina glicozilată într-o singură zi la Târgu-Jiu. Acțiunea de depistare precoce a diabetului derulată sâmbătă, 18 aprilie(...) citeste mai departe