Legislaţia - aliat sau duşman al pacienţilor din România? ziua_pacientilor.jpg

Legislaţia - aliat sau duşman al pacienţilor din România?

Cu ocazia Zilei Europene a Pacienţilor, în Bucureşti, a avut loc evenimentul “Legislaţia - aliat sau duşman al pacienţilor din România!?”. Scopul manifestării “Legislaţia – aliat sau duşman al pacienţilor din România!?” a fost acela de a promova drepturile şi obligaţiile pacienţilor şi de a iniţia o dezbatere pe tema elaborării unei noi legi privind drepturile pacienţilor din România. În cadrul evenimentului au avut loc dezbateri pe subiecte de sănătate publică cu accentul pus pe problemele pacientului. Propunerea şi dezbaterea unei noi Legi a drepturilor pacienţilor în context european, Problemele pacientului român, Drepturile şi obligaţiile pacientului în context naţional şi european, Sistemul public/ privat al asigurărilor de sănătate din România, Rolul şi importanţa asociaţiilor de pacienţi, Siguranţa pacientului sunt doar câteva dintre temele dezbătute în cadrul evenimentului Legislaţia – aliat sau duşman al pacienţilor din România!? Evenimentul “Legislaţia – aliat sau duşman al pacienţilor din România!?” a fost organizat de Sănătatea Media Group, în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi Alianţa pentru Sănătate din România.