Persoanele rănite în accidentul rutier din Muntenegru au fost aduse în țară poza702709153134715.jpg

Persoanele rănite în accidentul rutier din Muntenegru au fost aduse în țară

Românii răniți în gravul accident rutier din Muntenegru, dar și cele 18 persoane decedate au fost aduse în țară în data de 25 iunie 2013, cu trei aeronave ce aparțin Ministerului Apărării Naționale. Persoanele rănite au fost transportate la patru unități sanitare din București, Spitalul Clinic Floreasca, Spitalul Universitar de Urgență, Spitalul Elias și Spitalul Bagdasar Arseni, unde vor primi îngrijirile necesare. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății, dr. Raed Arafat, transferul persoanelor rănite de la Muntenegru la București a decurs normal, fără probleme, starea pacienților fiind la fel de stabilă ca în momentul în care au plecat de la spitalul din Podgorica. Reamintim că în data de 23 iunie 2013, un autocar cu 47 de români, aflați în vacanță a căzut într-o râpă din Muntenegru. În urma acestui accident, 18 persoane au decedat.