Pharma Forum, la Cluj

Pharma Forum, la Cluj
Farmaciştii şi asistenţii de farmacie sunt aşteptaţi în perioada 11-12 martie la Pharma Forum Cluj, eveniment organizat de Pharma Business Services sub auspiciile Colegiului Farmaciştilor din România.

„Ca în fiecare an, şi ediţiile Pharma Forum din acest an se vor ridica la nivelul aşteptărilor farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie. În cadrul Pharma Forum Cluj, participanţii vor avea parte de un program ştiinţific şi profesional atractiv. Farmaciştii vor avea ocazia să descopere noutăţi legate de medicamente şi vom dezbate împreună aspectele economice specifice segmentului farmaceutic. Cele două direcţii pe care se axează evenimentul – ştiinţific şi profesional, sunt foarte importante, cu atât mai mult cu cât informaţiile sunt puţin accesibile. Aşadar, Pharma Forum va fi de un real folos pentru farmaciştii clujeni, dar şi pentru cei din celelalte oraşe viitoare gazde”, declară Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa, Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.

Programul ştiinţific al Pharma Forum Cluj este moderat de preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa. Printre personalităţile care au fost invitate în calitate de speakeri se numără: Farm. Speranţa Iacob, Preşedinte Colegiul Farmaciştilor Cluj, Prof. Dr. Gianina Crişan, Decan Facultatea de Farmacie a UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Prof. dr. Doina Drăgănescu, Prodecan Facultatea de Farmacie a UMF „Carol Davila” Bucureşti, Farm. Rodica Aluaş, Colegiul Farmaciştilor Cluj, Prof. Dr. Cristina Mogosan, Şef Disciplină Farmacologie, Fiziologie, Fiziopatologie, Facultatea de Farmacie a UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Asist. Univ. Dr. Minodora Manea – UMF Cluj Napoca, Prof. Dr. Monica Hancianu, Decan Facultatea de Farmacie a U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi.

Pharma Forum Cluj îi are ca parteneri pe: Antibiotice, Ipsen, Himalaya, MedMen, iar ca parteneri media pe: mf-Ziarul Medicului de Familie, Paginafarmaciştilor, Medicalmanager, Medfarm, GhidCabinet.

Pharma Forum Cluj se desfăşoară la Hotel Golden Tulip – Str. Observatorului, nr. 129, manifestarea fiind creditată de Colegiul Farmaciştilor din România cu 16 puncte EFC şi în curs de acreditare de OAMGMAMR. Pentru mai multe informaţii privind agenda evenimentului şi speakeri, vizitaţi site-ul www.pharma-business.ro.


Download comunicat FARMACIE - Conferinta Medic.ro Download fisier atasat comunicatului

"Pharma Forum, la Cluj" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Mirela Boroeanu
Email:mirela.boroeanu-stanca@pbsolutions.ro
Telefon:0722.576.896

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Conferinta Pharma Forum Galati, 13-14 noiembrie 2013

Pharma Business Services organizează sub patronajul Colegiului Farmaciştilor din România o nouă ediţie a conferinţei Pharma Forum care va avea loc în Galati, la Complex Viva, str. Traian(...) citeste mai departe



Pharma Forum Craiova, 25 octombrie 2012

Pharma Business Solutions organizează sub patronajul Colegiului Farmaciştilor din România o nouă ediţie a conferinţei Pharma Forum care va avea loc în Craiova, la Hotel Plaza, Salon Royal,(...) citeste mai departe



Pozitia ARPIM referitoare la revizuirea pretului medicamentelor

Ca urmare a celor mai recente informatii comunicate de Ministerul Sanatatii regasiti mai jos pozitia ARPIM: citeste mai departe



Protocol de cooperare intre Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii si Dragos Damian, presedinte al(...)

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu Dragos Damian, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au semnat în data de 30 aprilie 2013,(...) citeste mai departe



Forumul Viitorul farmaciei comunitare independente din Romania, 7-8 iunie 2013, Poiana Brasov

Reprezentanții farmaciilor independente sunt așteptați la Forumul Viitorul farmaciei comunitare independente din România. citeste mai departe