2010, un an dificil pentru sistemul de sănătate cinteza.jpg

2010, un an dificil pentru sistemul de sănătate

În 2010, modelul de funcţionare al sistemului de sănătate din România s-a stabilizat, iar sincopele nu mai sunt foarte mari, potrivit prof. univ. dr. Mircea Cinteză, şeful Secţiei Cardiologie I, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Cu toate acestea, sistemul de sănătate continuă să aibă datorii foarte multe. În ceea ce priveşte problema arieratelor, acest fapt a fost luat în discuţie la nivel european. În acelaşi timp, reputatul profesor univ. dr. Mircea Cinteză, a mai subliniat că din punct de vedere al sistemului sanitar au fost mai multe încercări, care, însă, nu au fost duse la capăt. Printre acestea s-au regăsit introducerea coplăţii, care a fost amânată şi apoi reluată, precum şi introducerea asigurărilor de sănătate private.