Aproximativ 40 de asistenți medicali au participat la Cursul COMBAT Asist de la București poza607352243942419.jpg

Aproximativ 40 de asistenți medicali au participat la Cursul COMBAT Asist de la București

Aproximativ 50 de asistenți medicali au participat la COMBAT Asist - Cursul Național de Management al Bolnavului hipertensiv – Actualități în diagnostic și Tratament, curs practic dedicat asistenților medicali, ce s-a desfășurat în data de 10 ianuarie la București. Pentru că hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente afecțiuni, Cursul COMBAT Asist și-a propus implicarea asistenților medicali în managementul tensiunii arteriale crescute, precum și optimizarea îngrijirii pacientului cu hipertensiune arterială. „COMBAT Asist este un parteneriat, un atelier care militează pentru un parteneriat, iar acel parteneriat nu mai este doar între doi oameni, medicul de familie și specialistul din spital. Este un parteneriat activ între pacient, medicul de medicină primară și medicul specialist împreună cu asistentele din întreg acest lanț. Aceasta este cheia de boltă a asistenței medicale pentru că asistența medicală nu poate fi concepută decât într-un parteneriat”, a declarat în cadrul Cursului COMBAT Asist, dr. Valeria Herdea, medic primar, medicină de familie. În cadrul Cursului COMBAT Asist de la București, asistenții medicali au avut ocazia de a participa la două ateliere practice ce au vizat măsurarea corectă a tensiunii arteriale și comunicarea cu pacienții hipertensivi. De asemenea cu prilejul Cursului COMBAT Asist a avut loc și o întâlnire cu pacienții în cadrul căreia medicii specialiști au oferit sfaturi pentru o viață sănătoasă. Lucrările din cadrul cursului COMBAT Asist, ediția București, au fost susținute de dr. Valeria Herdea, dr. Mihaela Udrescu, as. Elena Paun și as. Daniela Stoica. Cursul Combat Asist ediția Bucuresti fost organizat de Societatea Română de Hipertensiune. Management eveniment: Sanatatea Press Group