Decizia SNMF cu privire la semnarea contractelor cu casele de asigurari

Decizia SNMF cu privire la semnarea contractelor cu casele de asigurari
București, 11 iulie 2016. Societatea Naţională de Medicina Familiei a decis în urma şedinţei de Senat din 9.07.2016 următoarele:

Din respect pentru pacienţii noştri care nu sunt vinovaţi de deficienţele sistemului, din respect pentru profesioniştii din noi, cu speranţa că ne vom putea face meseria, nu hârtiile dorite de CNAS ținând cont de faptul că Ministerul Sănătăţii şi CNAS au afirmat într-un Comunicat relativ recent că “înţeleg importanţa asistenţei medicale primare şi de ambulator, ca bază a bunei funcţionări a întregului sistem de asistenţă medicală”, ținând cont de faptul că aceleaşi instituţii au afirmat că: “în interesul pacienţilor, este necesară asigurarea continuităţii asistenţei medicale, pe toate palierele, în baza legislaţiei în vigoare”, investindu-l pe Ministrul Sănătăţii cu girul încrederii noastre şi cu speranţa că acesta îşi va respecta promisiunea de a ne susţine pentru:

A creşte accesul pacienţilor la servicii medicale şi medicamente, fără riscul imputărilor abuzive, în special cele reglementate prin protocoale şi scrisori medicale..
A reduce birocraţia exagerată şi sufocantă
A clarifica bază legală şi profesională pentru conceptele de protocol terapeutic, protocol de prescriere, scrisoarea medicală
Reanalizarea sancţiunilor legate de activităţi administrative, nu medicale
Armonizarea finanţării între segmentele sistemului medical, pentru “creşterea echilibrată a finanţării”, având în vedere că şi medicină de familie oferă servicii medicale în sistemul public de sănătate
Îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru eliminarea unor disfuncţionalităţi care au dus la imputări pentru activităţi nemedicale, care dăunează pacienţilor, îngrădind accesul pacienţilor la servicii şi medicamente.

În baza celor afirmate mai sus, Senatul SNMF va recomanda semnarea contractului pentru 2016 valabil până la 31 decembrie 2016, cu următoarele precizări: Vom semna aceste contracte, cu bună credinţă, considerând că şi Ministrul Sănătăţii va demonstra aceeaşi bună credinţă în viitorul apropiat.

În caz contrar, ne rezervăm dreptul, de a uza de toate căile legale pentru a ne apăra profesia, cabinetele şi demnitatea.



"Decizia SNMF cu privire la semnarea contractelor cu casele de asigurari" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Societatea Nationala de Medicina Familiei
Email:office@snmf.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Conferinta de Presa la Targu Mures

Asociatia Medicilor Medicina Generala – Medicina de Familie Mures si Patronatul Medicilor de Familie Mures va invita la CONFERINTA DE PRESA CU TEMA: CARDUL DE SANATATE implementare, dificultati si(...) citeste mai departe



Lansarea celui mai modern instrument de perfectionare dedicat medicilor de familie

Societatea Nationala de Medicina Familiei va invita la lansarea celui mai modern instrument de perfectionare profesionala dedicat exclusiv medicilor de familie din Romania. citeste mai departe



DES are nevoie de asigurare!

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF) susţin o informatizare eficientă şi responsabilă a(...) citeste mai departe



Saptamana Internationala a Vaccinarii: Pacientii intreaba, medicii de familie raspund

Într-un context mondial îngrijorător în care există riscul de reapariţie a unor boli prevenibile prin vaccinare şi chiar de declanşare a unor epidemii, România are o acoperire vaccinală(...) citeste mai departe



Conflictul dintre CNAS si medicii de familie continua

FNPMF şi SNMF au răspuns invitaţiei CNAS de a purta discuţii pe marginea proiectului de norme la Contractul Cadru pentru anii 2011-2012, în datat de 25 februarie 2011. citeste mai departe