Risc de glaucom pentru peste 38% din pacientii testati in cadrul campaniei Vederea nu are pret

Risc de glaucom pentru peste 38% din pacientii testati in cadrul campaniei Vederea nu are pret
Fundația Dr. Schmitzer, Clinica Oftalmestet și Primăria Sectorului 4 au realizat pentru a doua oară campania „Vederea nu are preț”, cu scopul de a identifica și investiga pacienții cu glaucom din București. În cadrul acestei campanii, Fundația Dr. Schmitzer a realizat, timp de două zile, pe 11 și 12 octombrie, măsurarea gratuită a tensiunii intraoculare, dar și testarea pentru sindromul ochiului uscat, pentru aproape 900 de persoane.

Dintr-un total de 843 de persoane, 38% - respectiv 324 de persoane - au prezentat tensiune intraoculară mare, adică risc de glaucom, iar 451 au fost diagnosticate cu sindromul ochiului uscat.

Rezultatele campaniei evidențiază importanța controlului medical oftalmologic periodic, mai ales dacă se are în vedere faptul că glaucomul este o boală ireversibilă, ce duce la orbire. Orice pierdere de vedere care s-a produs înainte de diagnosticarea glaucomului este imposibil de tratat ulterior. De aceea, diagnosticarea precoce și tratamentul sub supravegherea unui oftalmolog reprezintă elementele cele mai importante în prevenirea și stoparea evoluției glaucomului. Principalul factor de risc pentru glaucom îl reprezintă presiunea intraoculară crescută.

Sindromul de ochi uscat apare ca urmare a unei lubrifieri și umidificări insuficiente a suprafeței ochiului și nu poate fi complet vindecat (procentul depinde în funcție de cauză), însă simptomele de însoțire, precum uscăciunea sau senzația de arsură pot fi gestionate.
„Un procent de aproape 40% de persoane cu tensiune intraoculară ridicată este foarte mare. Tragem un semnal de alarmă cu privire la această boală, glaucomul, care se instalează pe nesimțite în corp, iar pacientul află despre ea când este deja prea târziu și nu mai poate fi tratată”, spune dna Dr. Speranța Schmitzer, medic Primar la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucureşti, președinte al Fundației Dr. Schmitzer și fondator al Clinicii Oftalmestet.

Pacienții suspecți de glaucom au primit vouchere pe baza cărora vor putea beneficia de consultație gratuită, reducere la investigații și tratamente gratuite pentru o lună la Clinica Oftlmestet.

Campania „Vederea nu are preț” nu ar fi fost posibilă fără ajutorul sponsorului Ewopharma AG - unic reprezentant al companiei Allergan Pharmaceuticals Ireland pentru România și a partenerilor: HelpNet, Computerland, Societatea Română de Chirurgie Oculoplastică și Clinica Oftalmestet.


"Risc de glaucom pentru peste 38% din pacientii testati in cadrul campaniei Vederea nu are pret" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Liliana Bâclea
Email:liliana.baclea@oftalmestet.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Key Soft a lansat Aplicatia de Gestiune a Cabinetului Oftalmologic - KeyOftalm

Contextul economic actual duce la implicarea companiilor in proiecte ce au drept scop reducerea costurile asociate pastrarii si gestionarii informatiei, precum si maximizarea productivitatii(...) citeste mai departe



Intalnire informala cu presa la Centrul Oftalmologic Oculus

Centrul Oftalmologic Oculus are plăcerea să vă invite joi, 10 februarie, ora 10.30, la o întâlnire informală cu presa, care va avea loc în sediul clinicii situată în Calea Floreasca 91-111, bloc F1,(...) citeste mai departe



Luna Mai vine cu cea de-a VI-a editie a Congresului Societatii Romane de Strabologie si(...)

Societatea Română de Strabism și Oftalmopediatrie (SRSOP) a fost înființată în anul 2001, la inițiativa a 6 membri fondatori, sub coordonarea prof. dr. Cristina Vladuțiu. Organizația și-a propus(...) citeste mai departe



Cardul de lentile Optiblu

Optiblu a lansat cardul de lentile, campanie ce presupune acordarea unui card de lentile tuturor cumparatorilor de lentile de contact. citeste mai departe



Ministerul Sanatatii: Reguli de prevenire a conjunctivitei

Având în vedere înmulţirea cazurilor de conjunctivită din ultima perioadă, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să respecte sfatul medicilor oftalmologi şi regulile de prevenire a acestor(...) citeste mai departe