14 octombrie, Ziua Internationala de constientizare a nevoii de ingrijire paliativa pediatrica

14 octombrie, Ziua Internationala de constientizare a nevoii de ingrijire paliativa pediatrica
Pe 14 octombrie 2016, HOSPICE Casa Speranţei s-a alăturat campaniei iniţiate de The International Children’s Palliative Care Network (ICPCN), Hats On 4 CPC, prin care s-a dorit atragerea atenţiei comunităţii internaţionale asupra nevoii de îngrijire paliativă în cazul copiilor care suferă de boli incurabile.

Sub sloganul “Poartă şi tu pălăria ce redă copilăria!”, HOSPICE i-a invitat pe membrii comunităţii, ca, în semn de susţinere pentru copiii cu boli cu prognostic limitat de viaţă, să îşi facă un selfie purtând o pălărie şi să posteze fotografia sau să o seteze ca imagine de profil a contului lor de Facebook. În plus, la Centrele HOSPICE din Braşov şi Bucureşti au avut loc activităţi dedicate acestei zile.

La București, voluntari ai HOSPICE și echipa centrului de zi din cadrul secției de pediatrie au confecționat din carton mici pălării colorate, pe care le-au primit copiii pacienți ai organizației, iar la Braşov, copiii aflaţi în grija fundaţiei au pregătit o scenetă muzicală, compusă şi regizată de ei, „În căutarea Fericirii”. În plus, voluntarii HOSPICE au organizat în Piaţa Sfatului o acţiune stradală, începând cu ora 14.00.
În România, nevoia de îngrijire paliativă pediatrică este foarte mare. Potrivit estimărilor actuale, peste 5000 de copii suferă de boli cu prognostic limitat de viaţă, dar, din păcate, mai puţin de 10% dintre ei primesc servicii de îngrijire paliativă.

HOSPICE Casa Speranţei este singura entitate din ţară care oferă servicii complete de îngrijire paliativă copiilor şi adulţilor cu boli incurabile. Fundaţia oferă întreg sprijinul gratuit şi necondiţionat acestora şi celor dragi lor. În acest moment, organizaţia are în grijă peste 300 de copii, cu diagnostice grave, precum boli neurologice cu dizabilităţi multiple, cancer, malformaţii congenitale ş.a.
-----------------------------------------------------------------------------------------------HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 24 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 20.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro.


"14 octombrie, Ziua Internationala de constientizare a nevoii de ingrijire paliativa pediatrica" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:catalin.pruteanu@hospice.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Invitatie la seminarul ONCODEEP - calea spre tratamentul personalizat in cancer

Avem plăcerea să vă invităm să participaţi joi, 23 aprilie 2015, ora 13.30, în Amfiteatrul principal al Institutului Clinic Fundeni, clădirea B, la un seminar susţinut de specialiştii(...) citeste mai departe



Cancerul a doua cauza de mortalitate in randul copiilor romani

Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului cu Cancer – 15.02.2014 - Federatia Asociatiei Bolnavilor de Cancer (FABC) atrage atentia autoritatilor asupra suferintei celor 5000 de copii din Romania(...) citeste mai departe



Cancerul mamar creste cu 39% riscul unei alte tumori

Femeile diagnosticate cu cancer de sân au un risc aproape de două ori mai mare decât restul populaţiei de a dezvolta un al doilea tip de neoplasm într-o altă zonă a corpului, arată un studiu(...) citeste mai departe



Conferinta „Inovatie pentru Viata” Iasi: Progresul in oncologie – noi sanse in lupta contra(...)

Peste opt milioane de oameni din întreaga lume își pierd viața din cauza cancerului în fiecare an. Pe lângă impactul teribil din punct de vedere al sănătății, consecințele afecțiunilor(...) citeste mai departe



Studiu privind afectiunile oncologice feminine in Romania

București, 8 martie. Implementarea și promovarea programelor de screening gratuite și creșterea nivelului de educație sanitară a populației, măsuri necesare pentru managementul cancerelor(...) citeste mai departe