Testari gratuite pentru depistarea cancerului de san. Campania Nu am facut destul ajunge in Moldova

Testari gratuite pentru depistarea cancerului de san. Campania Nu am facut destul ajunge in Moldova
8 din 10 femei, ce locuiesc în zonele rurale ale României, nu au efectuat vreodată un control medical al sânilor (conform campaniei din 2016, când au fost examinate gratuit 1.129 de femei din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Brașov, Buzău). De aceea, în lunile octombrie și noiembrie, peste 1.000 de femei vor beneficia de examinări gratuite menite să depisteze cancerul de sân. Aflată deja la cea de-a patra ediție, Campania „Nu am făcut destul”, derulată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), și-a propus să ajungă anul acesta în cinci județe din zona Moldovei.

Cancerul de sân este o boală gravă, reprezentând una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România și din întreaga lume. Cu toate că este o afecțiune care se poate vindeca dacă este depistată în fază incipientă, cancerul mamar ucide anual peste 9000 de românce. Tocmai din acest motiv, specialiștii trag un semnal de alarmă și le îndeamnă pe femei să își facă lunar o autoexaminare a sânilor și, cel puțin o dată pe an, să meargă la control la medicul specialist.

Anul trecut, în cadrul campaniei desfășurate în șapte județe din sudul și centrul țării, nu mai puțin de 1.129 de femei au beneficiat de examinări gratuite ale sânilor. Dintre acestea, 78% nu făcuseră niciodată un control la sân, 14% dintre ele prezentau suspiciuni de cancer de sân, iar 6% aveau istoric familial legat de acest tip de cancer. De asemenea, 97% dintre femeile care prezentau suspiciuni erau trecute de 40 de ani.

„Foarte multe femei se tem să meargă la un control de specialitate, iar acest lucru nu face decât să agraveze situația. Cancerul de sân este o boală care se tratează cu succes în ziua de astăzi, însă este extrem de important să fie depistat în fază incipientă. 14% dintre femeile care au beneficiat anul trecut de controale gratuite prezentau suspiciuni de cancer de sân. Iar această cifră ar trebui să tragă un semnal de alarmă în rândurile autorităților competente. Țara noastră are nevoie urgentă de implementarea unor programe de screening pentru depistarea cancerului de sân”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

În lunile octombrie și noiembrie, FABC își propune să convingă cât mai multe femei din zonele rurale și nu numai, să meargă constant la un control de specialitate, astfel încât să poată preveni instalarea bolii și, acolo unde este cazul, să înceapă tratamentul la timp, înainte să fie prea târziu.

Caravana Campaniei „Nu am făcut destul” va ajunge anul acesta în cinci județe din zona Moldovei. Astfel, în weekendul 14-15 octombrie, se vor face testări în localitățile Tomești și Ciurea - din județul Iași, în 21-22 octombrie caravana va poposi în comunele Vânători Neamț și Răucești - din județul Neamț, în zilele 28-29 octombrie se vor face testări în comunele Falciu și Stănilești, iar în 4-5 noiembrie caravana va ajunge în localitățile Balcani - Schitu Frumoasa și Bercești Taslău.

Totodată, pe 11-12 noiembrie vor beneficia de testări gratuite și femeile din comunele Udești și Mânăstirea Humorului din județul Suceava.

Voluntarii de la Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) vor efectua măsurători de glicemie, tensiune și pulsoximetrie, consultații oftalmologice, dar și o electrocardiogramă. Toate aceste testări pot fi făcute și de bărbați. Pe lângă consultul la sân, femeile vor beneficia și de o ecografie mamară.

Mai multe detalii despre campanie și programul complet al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro.

Bine de știut!

• Cancerul de sân apare din ce în ce mai des la femeile tinere
• Apariţia unui nodul la sân nu este un semn de cancer, dar trebuie neapărat investigată
• Autoexaminarea regulată a sânilor trebuie să facă parte din rutina oricărei femei
• Multe femei depistate cu cancer de sân nu au avut niciun simptom

Recomandări importante în prevenţie:

Autoexaminarea lunară a sânilor. Încă din adolescenţă, toate femeile ar trebui să îşi examineze lunar sânii, de preferat la o săptamână după apariţia ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în faţa oglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreţii.

Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani şi o dată pe an după vârsta de 40 de ani.

Mamografia. Specialiștii spun că după vârsta de 40 de ani, orice femeie ar trebui să efectueze anual o mamografie şi să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.


Download comunicat ONCOLOGIE - GastroFest, editia I - Traditie si inovatie in abordarea afectiunilor hepatice Download fisier atasat comunicatului

"Testari gratuite pentru depistarea cancerului de san. Campania Nu am facut destul ajunge in Moldova" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Monica Stan
Email:monica@decisepoate.ro
Telefon:0721.230.630

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Curs postuniversitar: “De la benign la malign in tumorile adipoase”

Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj Napoca anunta cursul postuniversitar “De la benign la malign in tumorile adipoase” din 14-18 februarie 2011. citeste mai departe



In Romania au fost diagnosticate 78.760 de noi cazuri de cancer in 2012, iar numarul bolnavilor(...)

Un studiu al Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului a Organizației Mondiale a Sănătății arată că în România s-au înregistrat 78,760 de noi cazuri de cancer în 2012. Această statistică a(...) citeste mai departe



Imbinarea tratamentului oncologic cu cercetarea – cheia unui management eficient in cancer

Povara economică generată de cancer în 2009 în statele membre ale Uniunii Europene a fost de 126 de miliarde de euro, în condiţiile în care mai mult de o treime din toate cazurile de cancer pot fi(...) citeste mai departe



Asociatia P.A.V.E.L. va invita la sarbatorirea Zilei Copilului

Asociatia P.A.V.E.L. va invita la sarbatorirea ZILEI COPILULUI la Institutul Oncologic, etajul 1 (langa Sala de Festivitati), ora 11 si Institutul Clinic Fundeni (Clinica de Pediatrie), etajul 6, ora(...) citeste mai departe



Peste 500 de medicamente noi sunt in curs de aprobare pentru pacientii care sufera de cancer

Raportul lansat în luna octombrie a acestui an de PhRMA (Pharmaceutical Researchers and Manufacturers of America) relevă faptul că la nivelul Statelor Unite ale Americii peste 771 de medicamente şi(...) citeste mai departe