Acțiuni dedicate specialiștilor, persoanelor cu osteoporoză și publicului larg, cu prilejul Zilei Mondiale a Osteoporozei 2014

Acțiuni dedicate specialiștilor, persoanelor cu osteoporoză și publicului larg, cu prilejul Zilei Mondiale a Osteoporozei 2014
Ziua Mondială a Osteoporozei va fi marcată pentru a treia oară consecutiv în București, în perioada 17-19 octombrie 2014, prin acțiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a profesioniștilor în sănătate, a pacienților și, nu în ultimul rând, a publicului larg cu privire la această afecțiune. Evenimentul este organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA, în parteneriat cu SROBMS (Societatea Română de Osteoporoză și Boli Musculoscheletice) și ASPOR (Asociația pentru Prevenirea Osteoporozei din România). Coordonatorul științific al manifestării va fi Conf. Dr. Daniel Grigorie, președintele SROBMS.

O abordare completă și interdisciplinară a osteoporozei

Evenimentul este structurat astfel: conferință pentru specialiști (17-18 octombrie 2014), seminar pentru pacienți (18 octombrie 2014) și „Mișcarea împotriva Osteoporozei” (19 octombrie).

La conferința interdisciplinară de informare medicală organizată pe 17 și 18 octombrie vor fi dezbătute teme actuale pentru cei interesați de studiul, prevenția, diagnosticul, tratamentul și monitorizarea osteoporozei: medici (specialitățile: medicină de familie, reumatologie, endocrinologie, recuperare medicală, BFKT, geriatrie și gerontologie, ortopedie, medicină internă etc), farmaciști, asistenți medicali și de farmacie, medici rezidenți și studenți. Conferința va fi creditată EMC și EFC. La ediția din 2013, participanții au fost creditați cu 12 puncte EMC (medici și asistenți), 14 puncte EFC (farmaciști). Taxele sunt cuprinse între 75-170 lei, fiind reduse pană pe 6 octombrie! Taxa de participare acoperă: accesul la lucrări, kitul de eveniment, diploma EMC/EFC, mesele (cină vineri, prânz sâmbătă), pauzele de cafea. Detalii pe www.ziuaosteoporozei.ro

Sâmbătă, 18 octombrie, persoanele diagnosticate cu osteoporoză sunt așteptate la un workshop, în cadrul căruia vor primi informații practice pentru a face față cu succes provocărilor cotidiene ale bolii. Seminarul va include o demonstrație de exerciții fizice adaptate nevoilor persoanelor cu osteoporoză, după care vor fi efectuate testări gratuite pentru depistarea osteoporozei și evaluări FRAX pentru calcularea riscului de fractură osteoporotică. Pacientii beneficiază de acces gratuit la workshop, pe baza înscrierii prealabile.

Duminică, 19 octombrie, toți bucureștenii sunt invitați la “Mișcarea împotriva osteoporozei”. Programul acțiunii cuprinde exerciții fizice utile în prevenirea și terapia osteoporozei, momente artistice, testări gratuite pentru depistarea osteoporozei și evaluarea riscului de fractură (FRAX).

Istoricul evenimentului

La ediția din 2013, Ziua Mondială a Osteoporozei a fost marcată la București prin acțiuni ample, menite să atragă atenția asupra mijloacelor de prevenție și a modalităților de tratament ale osteoporozei. Peste 300 de persoane au beneficiat de testări gratuite pentru evaluarea riscului de fractură (FRAX) și măsurarea densității osoase și nu mai puțin de 300 de cadre medicale au dat curs invitației lansate de Houston NPA, dornici să afle de la experții români în osteoporoză care sunt progresele înregistrate în domeniu și cum pot aplica informațiile primite în practica medicală cotidiană. Au fost abordate și teme în premieră: osteoporoza la bărbați, sindromul de fragilitate la vârstnic, impactul depresiei asupra sănătății oaselor.


"Acțiuni dedicate specialiștilor, persoanelor cu osteoporoză și publicului larg, cu prilejul Zilei Mondiale a Osteoporozei 2014" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Simona Oprea
Email:simona.oprea@houston.ro
Telefon:0733.076.381

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Campanie de informare Importanta consilierii si orientarii profesionale si efectuarea de stagii de(...)

În cadrul proiectului ”Consiliere, orientare profesională şi elemente de practică în ortopedia şi traumatologia pediatrică”, CONTRACT POSDRU/161/2.1/G/139364, va avea loc Miercuri 27 mai(...) citeste mai departe



ProVita - Diagnostic si tratament va invita la inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala(...)

Diferit de kinetoterapia clasica (kinesis = miscare, deci kinetoterapia = terapia prin miscare), RMS foloseste principiile antrenamentului sportiv, adaptate insa la particularitatile fizice, psihice(...) citeste mai departe



Recuperare medicala sportiva – un concept nou de terapie prin sport ce imbină antrenamentul(...)

- în premieră în România, la Centrul de Recuperare Medicală Sportivă al clinicii Provita – Diagnostic și tratament - soluții pentru pacienți cu diverse afecțiuni, sportivi amatori sau(...) citeste mai departe



Dispozitive medicale prescrise de medic, soluţia optimă pentru afecţiunile şi solicitările de(...)

Centrul Ortopedica vine în sprijinul persoanelor care au afecţiuni la nivelul picioarelor prin furnizarea de dispozitive medicale prescrise de medic. Printre acestea se pot evidenţia ortezele de(...) citeste mai departe



Bursa pentru tinerii ortopezi din România, oferita de o companie de servicii medicale din(...)

La împlinirea a 10 ani de la înființare, Ronda Medical inițiază un nou proiect, denumit „Bursa Ronda Medical”, dedicat susţinerii medicilor rezidenți din cadrul secțiilor de Ortopedie din(...) citeste mai departe