125 de ani de la nasterea Prof. Dr. Academician Marius Nasta

125 de ani de la nasterea Prof. Dr. Academician Marius Nasta
Pe 4 decembrie 2015 se împlinesc 125 de ani de la nașterea eminentei personalități a medicinei românești, al cărei nume îl poartă și astăzi Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.

Născut la 4 decembrie 1890, absolvent al Liceului Gheorghe Lazăr și al Facultății de Medicină din București, medicul Marius Nasta și-aînceput cariera pe frontul primului război mondial în lupta cu holera. Mentorul și maestrul său a fost Profesorul Ion Cantacuzino, conlucrarea cu acesta fiind “evenimentul cel mai important și hotărâtor al vieții sale”, îndrumându-i pașii pe calea cercetării. Marius Nasta a și condus secția de tuberculoză a Institutului Dr. I. Cantacuzino din 1927 până în 1945.

În 1949 Marius Nasta a înființat în cadrul vechiului Spital Filaret
Institutul de Ftiziologie din București, pe care l-a condus ca prim director. Institutul avea două filiale: la Cluj, condusă de Prof. Leon Daniello, și la Iași, condusă de Prof. Nicolae Bumbăcescu. Institutul a concentrat activitatea de îngrijire a bolnavilor de tuberculoză precum și cercetarea în domeniul ftiziologiei. Marius Nasta s-a consacrat cu toată ființa îngrijirii bolnavilor, cercetării medicale și învățământului. Până la sfârșitul vieții sale s-a dedicat luptei împotriva flagelului tuberculozei. Motivația acestei preocupări o putem afla din primele cuvinte ale tezei sale pentru obținerea titlului de docent: "Poate nici una dintre bolile care au format obiectul medicinei nu au pus la mai grea încercare mintea omenească decât tuberculoza".

Marius Nasta, prin personalitatea sa copleșitoare, prin altitudinea culturii sale și prin formația de medic dedicat dar și de cercetător, a dat un imbold neîntâlnit anterior luptei antituberculoase în țara noastră, deschizând totodată și calea dezvoltării pneumologiei. A inițiat desfășurarea periodică a Sesiunilor Științifice ale Institutului, dedicate popularizării cercetării în domeniul ftiziologiei, începând din 1955, când afirma: “Tot mai mult, ftiziologii, prin perfecționarea și îmbogățirea mijloacelor diagnostice și terapeutice de care dispun, sînt chemați a rezolva probleme de patologie pulmonară netuberculoasă. Contribuția lor în acest domeniu, cuprinzând supurațiile pulmonare, micozele, chistul hidatic, cancerul bronhopulmonar ca și patologia netuberculoasă a bronhiilor”.

A impulsionat apariția a două publicații proprii ale Institutului de Ftiziologie: “Cercetări de Ftiziologie”(din 1950) și „Buletin Informativ” (din 1962), primite cu larg interes de specialiști, ele conținând cunoștințe practice de care au nevoie medicii din rețeaua sanitară în lupta tuberculozei și a bolilor pulmonare netuberculoase, cu apariție constantă până în 1989. Marius Nasta a fost primul redactor șef al revistei „Ftiziologia”, considerată „mesager al Societății de Pneumoftiziologie” și careși-a continuat neîncetat apariția până în prezent, schimbându-și doar numele în „Pneumoftiziologia” (în 1991) și apoi „Pneumologia” (din 1999).

Marius Nasta a marcat profund personalitățile colaboratorilor săi apropiați, medici și cercetători de seamă ai Institutului: Eugen Păunescu, George Algeorge, Mihai Calciu, Constantin Anastasatu și mulți alții.

Marius Nasta a trăit în 1959 mâhnirea prigoanei comuniste, perioadă în care a fost umilit, demis din funcțiile ocupate și alungat de la catedră în urma unui proces înscenat, singura instituție care a refuzatsă-l denigreze fiind Academia Română. A fost reabilitat după 1989, iar cu ocazia centenarului său, în 1990, s-a decis ca Institutul pe care l-a înființat în 1949 să-i poarte numele.

Profesorul Marius Nasta s-a stins la 6 aprilie 1965, răpus de o maladie necruțătoare.

Personalitatea sa providențială pentru ftiziologia și pneumologia românească, dar mai ales pentru instituția care-i poartă numele, stăruie ca un ecou printre tinerii medici și cercetători de astăzi ai Institutului.


Download comunicat PNEUMOFTIZIOLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"125 de ani de la nasterea Prof. Dr. Academician Marius Nasta" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Eugenia Ghita
Email:eugenia.ghita@marius-nasta.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Testari gratuite de astm in Parcul Tineretului

Sambata si duminica, intre orele 9.00 si 18.00, Societatea Romana de Pneumologie efectueaza testari gratuite pentru depistarea astmului (spirometrii). citeste mai departe



Ziua Mondiala a BPOC - In urmatorii zece ani, BPOC va deveni a treia cauza de deces la nivel(...)

210 milioane persoane suferă de BPOC la nivel mondial. Cu toate acestea, mai putin de jumătate dintre ei sunt diagnosticaţi. Dintre cei depistaţi că au boala, mai mult de jumătate au vârste(...) citeste mai departe



Al XXII-lea Congres al Societății Române de Pneumologie „Plămânul - țintă sau cauză”

Al XXII-lea Congres al Societății Române de Pneumologie va avea loc în perioada 30 mai – 2 iunie 2012, la Poiana Brașov. Ediţia de anul acesta are ca temă principală „Plămânul -(...) citeste mai departe



Afla cati ani au plamanii tai in Parcul Tineretului

Cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică) Societatea Română de Pneumologie derulează campania “Tu ştii ce vârstă au plămânii tăi?”. Aflată la cea de-a(...) citeste mai departe



Noul an este o ocazie de a ajuta oamenii sa renunte definitiv la fumat

Anul 2013 înseamnă un nou început – nu numai pentru noi înșine, ci și pentru cei dragi. Cu ajutorul campaniei premiate a Comisiei Europene, „Ex-fumătorii sunt de neoprit”, anul acesta(...) citeste mai departe