Universitatea de Medicina din Cluj a demarat un parteneriat cu o universitate portugheza

Universitatea de Medicina din Cluj a demarat un parteneriat cu o universitate portugheza
Disciplina de Reumatologie a Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, a demarat, vineri, 18 mai 2012, un parteneriat cu departamentul de Reumatologie al Universității de Medicină Coimbra din Portugalia, una dintre cele mai vechi universități din Europa.

Disciplina de Reumatologie a Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, a demarat, vineri, 18 mai 2012, un parteneriat cu departamentul de Reumatologie al Universității de Medicină Coimbra din Portugalia, una dintre cele mai vechi universități din Europa.

Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment găzduit de Departamentul de Reumatologie al UMF Iuliu Hațieganu, condus de prof. univ. dr. Simona Rednic și s-a bucurat de participarea directorului departamentului de Reumatologie portughez, prof. univ. dr. Jose Antonio Pereira da Silva.

De asemenea, invitația celor doi experți a fost onorată și de alți 50 de specialiști reumatologi din universitățile de medicină Tg. Mureș, Iași, Sibiu, precum și din centrele clinice de reumatologie din Transilvania, Banat și Moldova.
Provocarea evenimentului a fost aceea de a găsi soluții diagnostice și terapeutice în unele cazuri dificile, pe baza celor mai noi și cuprinzătoare date științifice. Au fost prezentate cazuri reale, care au ridicat probleme de diagnostic sau conduită terapeutică.

„Diagnosticul reumatologic nu este întotdeauna simplu, pacienții suferă în general mult, iar tratamentul nu este ușor. Spre deosebire de concepția generală cum că pacienții cu „reumatism” sunt vârstnici și au doar durere cu care însă se poate trăi, bolnavii cu reumatisme inflamatoare sunt adesea tineri, în plină viață socială și profesională și cu multe probleme dincolo de durerea cronică și handicapul fizic, cum ar fi riscul cardiovascular crescut, mortalitatea crescută, boli asociate. Posibilitățile terapeutice s-au lărgit enorm în ultimii ani pentru acești pacienți, dar alegerea corectă a pacienților pentru diverse terapii active, monitorizarea acestora și recunoașterea precoce a complicațiilor rămân o provocare pentru reumatologii practicieni”, spune prof. univ. dr. Simona Rednic.

În a doua parte a evenimentului s-a abordat problema durerii și al riscului cardiovascular legat de tratamentul acesteia, trecându-se pe rând în evidență posibilitățile de tratament - ca și riscurile legate de aceste terapii. Balansul beneficiu-risc în orice act medical este esențial și primordial, dar, în general, bolile sunt „mai rele” decât medicamentele, potrivit concluziilor participanților la eveniment.
Universitatea Coimbra, înființată în anul 1290, a ales ca misiune pentru departamentul său de Reumatologie, promovarea fericirii prin excelență în îngrijire - “Promoting happiness through excellence of care”.

La finalul evenimentului, experții au concluzionat că, la două extreme ale Europei, și despărțiți de mii de kilometri distanță, felul în care se practică reumatologia este remarcabil de asemănător, iar împărtășirea experiențelor, întrebărilor și dubiilor medicale este foarte utilă pentru îmbunătățirea vieții pacienților.

Evenimentul de la Cluj-Napoca face parte din seria “MSD Expert Forum” și a fost susținut de MSD sub egida “Împreună pentru viață, sănătate prin cunoaștere”.


Download comunicat REUMATOLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Universitatea de Medicina din Cluj a demarat un parteneriat cu o universitate portugheza" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Sorina Iordan
Email:sorina_iordan@mccannpr.ro,
Telefon:0728.977.125
Sursă:www.impreunapentruviata.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Expertii romani in domeniul osteoporozei si bolilor musculoscheletice participă la Ziua Mondiala a(...)

Lectori de renume, cu experiență în studiul și managementul osteoporozei, vor susține prezentări la cea de-a doua ediție a manifestării Ziua Mondială a Osteoporozei, sărbătorită la(...) citeste mai departe



Arthritis Self-Management Programme sau adaptarea pacientului la propria boala

Pentru trei zile, 19-21 noiembrie, 20 de medici reumatologi, psihologi şi asistente medicale participă în premieră la trainingul ‘Arthritis Self-Management Programme’, elaborat de Stanford(...) citeste mai departe



Lupusul, o boala cu o mie de fete

Lupus Eritematos Sistemic (LES) este supranumită boala cu o mie de feţe din cauza multitudinii şi diversităţii simptomelor. Este o boală cronică, ce afectează în special femeile tinere(...) citeste mai departe



Asistentele medicale in reumatologie intra in programul de pregatire, Academia de Arta a Ingrijirii

Asistentele medicale în reumatologie din București intră în Academia de Artă a Îngrijirii, un program de formare profesională creat cu scopul de a îmbunătați relația și comunicarea dintre(...) citeste mai departe



Prima Conferinta Nationala de Reumatologie Pediatrica din Romania

Societatea Romana de Reumatologie Pediatrica are plăcerea de a vă invita să participați la Prima Conferinta Nationala de Reumatologie Pediatrica din Romania, care va avea loc la București, în(...) citeste mai departe