Conferinta de presa: Urologi romani de top prezinta rezultatele primelor implanturi cu stenturi Allium

Conferinta de presa: Urologi romani de top prezinta  rezultatele primelor implanturi cu stenturi Allium
Vorman Medical și Allium Medical vă invită luni, 4 iulie 2011, începând cu ora 17.00, la o conferință de presă în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele primelor implanturi făcute în România cu ultima generatie de stenturi urologice Allium Medical.

La conferința de presă vor participa lideri de opinie de top ai urologiei romanesti din: Clinica de Urologie Fundeni, Clinica de Urologie a Spitalului Sf.Ioan, Clinica de Urologie a Spitalului Th. Burghele. Specialiștii români își vor exprima opiniile cu privire la stenturile Allium și felul în care noua tehnologie de implant influențează viața pacienților suferinzi de afecțiuni urologice grave.

Din concluziile trase de specialiști în urma intervențiilor efectuate rezultă o serie de avantaje remarcabile pe care pacienții le vor avea în urma alegerii acestei tehnologii:

- Stenturile Allium reduc disconfortul pacientului legat de necesitatea schimbarii dese a sondelor de plastic – disconfort legat atât de manevra chirurgicala în sine cât și de deplasările și zilele de spitalizare repetate (suprapuse peste un efort financiar implicit);
- Noile stenturi oferă șansa menținerii tractului urinar fiziologic, în anumite cazuri rezolvate astăzi prin drenaj urinar extracorporeal;
- Utilizarea acestor stenturi în practica urologica poate fi o alternativă la alte procedee chirurgicale ce implica suferinta și durate de spitalizare de ordinul săptămânilor;
- Stenturile au adaptabilitate clinică excelentă, nu permit creșterea de țesut în interiorul lumenului și reduc semnificativ riscul de formare de piatră și calcifieri;
- Stenturile sunt ușor de aplicat, sub anestezie loco-regională, iar îndepartarea lor în caz de nevoie este simpla și total atraumatică.

Informații detaliate legate de rezultatele intervențiilor chirurgicale și de avantajele folosirii acestor produse vor fi furnizate în cadrul conferinței de presă ce va avea loc în data de 4 iulie 2011, ora 17.00, la Phoenicia Business Center, etaj 5, str. Turturelelor nr. 11A, București.

La conferință vor participa și reprezentanți ai companiei producătoare și ai distribuitorului din Romania.

-------------------------
Noua generație de stenturi urologice Allium Medical este disponibilă pentru pacienții din România începând din vara acestui an. Compania Allium pune la dispoziția specialiștilor români două categorii de stenturi urologice:
1. Stenturi uretrale (stenturile bulbare; stenturile prostatice si stenturile de col de vezica);
2. Stenturi ureterale

Compania Allium Medical din Israel este specializată în cercetarea, dezvoltarea și producerea de stenturi cu indicații speciale, altele decât cele cardiace (NB: urologice; biliare; pentru tractul respirator). Allium Medical este prezentă în România, într-o prima etapă, cu stenturile urologice. Compania producatoare a semnat contract pentru Romania cu compania Vorman Medical, iar distributia este asigurata de S.C.Valmedica S.A.
Toate stenturile companiei Allium Medical sunt certificate CE.


Download comunicat UROLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Conferinta de presa: Urologi romani de top prezinta rezultatele primelor implanturi cu stenturi Allium " adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Dr. Mădălina Kirberg Vornicescu
Email:ma@vorman.com
Telefon:0722.238.173

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Lansarea campaniei de constientizare privind ejacularea precoce, 23 octombrie 2014

Joi, 23 octombrie, incepand cu ora 13:00, la Hotel Howard Johnson, sala de conferinte Florida, va avea loc conferinta de presa prin care se va face cunoscuta cea mai intalnita disfunctie sexuala(...) citeste mai departe



Al VIII-lea Congres al Societății Române de Urologinecologie

Al VIII-lea Congres al Societății Române de Urologinecologie va avea loc în perioada 4-11 Iunie 2011, la Hotel Iberostar Coral Beach din Marbella, Spania. citeste mai departe



Conferință de presă la Centrul de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal „Fundeni”

Anul 2010 poate fi caracterizat ca unul de varf pentru Centrul de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal „Fundeni”. Am capatat personalitate juridica, am obtinut indicatori medicali(...) citeste mai departe



Simpozionul Naţional cu participare internaţională “Progrese în Uro-Oncologie II”

În perioada 28-30 aprilie 2011 Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj- Napoca este gazda celui de-al XI - lea Curs și Workshop Internațional de Laparoscopie Urologică Avansată ce se(...) citeste mai departe



Conferință de presă cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului

Aproximativ 1 din 10 români suferă de o formă de afecțiune renală, dar mulți dintre ei nu sunt diagnosticați la timp și ajung să se confrunte cu patologii renale grave. În general, oamenii(...) citeste mai departe