COPAC isi manifesta ingrijorarea cu privire la intrarea in vigoare a noii liste de medicamente compensate si gratuite

COPAC isi manifesta ingrijorarea cu privire la intrarea in vigoare a noii liste de medicamente compensate si gratuite
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România îşi arată îngrijorarea asupra faptului că nu a fost comunicat oficial dacă noua listă de medicamente compensate şi gratuite va intra în vigoare la 1 aprilie 2014.

COPAC face un apel la întreaga clasă politică de a nu politiza situația actualizării listei de medicamente compensate și gratuite.

„Suntem conştienţi de faptul că actualizarea acestei liste după o perioadă de peste 5 ani de aşteptare înseamnă un efort financiar, dar şi de existenţa unor probleme tehnice. Totuşi, nu credem că pacienţii ar trebui să sufere şi să rişte ca starea să li se agraveze în mod iremediabil”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Din aceste motive, COPAC solicită Ministerului Sănătăţii să rezolve urgent, ca prim pas concret, situația pacienților care, în prezent, nu au alternativă la tratament. “De exemplu, în cazul bolilor rare, pentru 13 medicamente nu există o alternativă de tratament în România”, a declarat Dorica Dan, președintele Alianței Naționale de Boli Rare, membră COPAC.


"COPAC isi manifesta ingrijorarea cu privire la intrarea in vigoare a noii liste de medicamente compensate si gratuite" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Radu Gănescu,
Telefon:0766.270.026

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Dieta si sport pentru o vara perfecta

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății prin Mișcare, te așteptăm în Sun Plaza Shopping Center, între 10-12 mai 2013, să sărbătorim împreună cea de-a 8-a ediție a evenimentului(...) citeste mai departe



Consens in lumea expertilor internationali: vaccinarea anti-HPV este o prioritate pentru Romania

București, 17.05.2018. • Board-ul Internațional al HPV: În contextul în care, în România, se înregistrează cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din(...) citeste mai departe



Painea Dobrogea-Benecol, un succes in randul medicilor prezenti la cel de-al 49-lea Congres(...)

Peste 1500 de medici cardiologi, medici de familie si internisti au vizitat standul Dobrogea-Benecol in cadrul celui de-al 49-lea Congres National de Cardiologie, desfasurat in perioada 7-9(...) citeste mai departe



Un nou studiu demonstreaza eficacitatea esterilor de stanoli din plante

Studiu nou: esterii de stanoli din plante, ingredientul de scădere a colesterolului din produsele Benecol, arată eficacitate maximă dublă de scădere a colesterolului, comparativ cu esterii de(...) citeste mai departe



Importanta alimentatiei sanatoase, dezbatuta la a IV-a Conferinta Sanatate prin Alimentatie 2014

La nivel mondial, consumul scăzut de fructe şi legume produce aproximativ 1,7 milioane de decese, arată statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Concret, consumul insuficient de(...) citeste mai departe