Proiectul de promovare a sanatatii femeilor, implementat de Asociatia Romana Anti-SIDA, a ajuns la final

Proiectul de promovare a sanatatii femeilor, implementat de Asociatia Romana Anti-SIDA, a ajuns la final
„Este dreptul tău să ştii – proiect de promovare a sănătăţii pentru femei” s-a încheiat în data de 31 ianuarie 2013. Proiectul a fost implementat de ARAS – Asociaţia Română Anti-SIDA, în parteneriat cu RHRN - Romanian Harm Reduction Network, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” şi TAMPEP Olanda, şi a fost cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni”.

Proiectul s-a adresat femeilor care nu au adăpost, celor care sunt infectate cu HIV, partenerelor consumatorilor de droguri, femeilor implicate în prostituţie şi celor care trăiesc sub limita sărăciei din Bucureşti şi nouă judeţe.

În cei trei ani de proiect, 8.842 de femei aflate în situaţii de vulnerabilitate au primit informaţii despre sănătate pe stradă, în locurile în care trăiesc sau muncesc. Dintre acestea, 831 au primit servicii de integrare socială şi profesională, 55 dintre ele urmând şi un program de calificare.

Aceste rezultate reprezintă un efort al echipei de proiect, dar mai ales al femeilor vulnerabile, care, pentru a se integra social sau profesional, au înfruntat bariere sociale (birocraţie, prejudecăţi, discriminare, uneori abuzuri). Pe parcursul proiectului, a fost necesar să schimbăm sediul unuia dintre centre pentru că vecinii ne-au respins, unele femei au fost filmate fără consimţământ într-o secţie de poliţie, altele au fost testate HIV forţat, altele s-au temut să se înscrie la cursuri pentru că era trecut diagnosticul pe adeverinţele medicale.

Mulţumim penstru sprijin televiziunilor care au distribuit gratuit spoturile de promovare a sănătăţii, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a sancţionat Ministerul Sănătăţii pentru nerespectarea dreptului la viaţă privată al persoanelor infectate cu HIV, ziarelor şi televiziunilor care au publicat informaţii despre abuzurile la care sunt supuse femeile implicate în prostituţie etc.

ARAS va continua activităţile de suport pentru şi împreună cu persoanele vulnerabile, chiar dacă statul român încă nu reuşeşte să sprijine astfel de programe. Astfel, asociaţia va încuraja femeile să îşi apere singure drepturile şi interesele – asociindu-se, implicându-se social şi reacţionând la abuzuri sau nedreptăţi.


Download comunicat BOLI INFECŢIOASE - Dezvelirea bustului Prof. dr. C.C. Iliescu - Un omagiu adus creatorului cardiologiei romanesti Download fisier atasat comunicatului

"Proiectul de promovare a sanatatii femeilor, implementat de Asociatia Romana Anti-SIDA, a ajuns la final" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Liana Velica,
Email:liana.velica@arasnet.ro
Telefon:0744682226
Sursă:www.arasnet.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

S-a lansat programul national de informare, educare si preventie „STOP Hepatita”

București, 17.07.2014 - Fundația „Renașterea” pentru Sănătate, Educație si Cultură a semnat astăzi, 17iulie 2014, un protocol cu Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie(...) citeste mai departe



Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila, din Bucuresti, premiaza excelenta in tratarea(...)

Marti, 9 aprilie 2013, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, din Bucuresti, va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorilor Jonathan Michael Shapiro si Bonaventura Clotet,(...) citeste mai departe



Congresul International al Pacientilor cu afectiuni hepatice, editia a VI-a, 17-18 mai 2013

Asociația SANO-HEP România, asociație a pacienților cu afecțiuni hepatice, membru fondator al Asociației Europene ELPA (European Liver Patients Association), organizează cea de-a șasea(...) citeste mai departe



Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania trage un semnal de alarma asupra gravitatii(...)

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din Romania a demarat în data de 1 martie, campania națională „Nu lăsa hepatita să-ți distrugă viața! Testează-te!”, ce se va derula în(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii avertizeaza ca exista pericol de malarie in Grecia

Ministerul Sănătăţii atenţionează persoanele care aleg să călătorească în sudul Greciei ( Peloponez) că, în această zonă au fost înregistrate cazuri de malarie. citeste mai departe