Ministerul Sanatatii: La nivel national sunt 13 cazuri de infectare cu virusul gripei porcine

Ministerul Sanatatii: La nivel national sunt 13 cazuri de infectare cu virusul gripei porcine
Conform raportărilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile în prezent, pe teritoriul României, numărul infecţiilor respiratorii acute continuă să rămână în limite normale.

Conform datelor raportate prin Sistemul de supraveghere a infecţiilor acute respiratorii şi a gripei, la nivel naţional se înregistrează o creştere a cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii şi gripă, însă acestea sunt cazuri sporadice de îmbolnăvire, fără a se acumula în focare epidemice.

Până la aceasta dată, la nivel naţional au fost confirmate un număr de 16 cazuri de gripă, din care 13 cazuri cu tulpină A/H1N1, 2 cazuri cu tulpina de tip B şi 1 caz cu tulpina A/H3N2.

În perioada 15-18 ianuarie 2011, din cauza formelor severe de boală, au fost înregistrate 3 decese la persoane infectate cu virus gripal A/H1N1– un bărbat în vârsta de 61 ani din judeţul Iaşi care a călătorit în afara ţării şi 2 persoane de sex feminin, de 29 ani (Iaşi) şi respectiv 23 ani (Prahova).

Precizăm că niciuna dintre aceste persoane nu au fost vaccinate împotriva gripei, deşi se încadrau în grupele cu risc crescut de a dezvolta gripa sau complicaţii ale acesteia.

Reamintim populaţiei că vaccinarea este singura metodă eficientă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă, şi recomandăm pe această cale ca persoanele care se află in grupele cu risc crescut să se adreseze medicului de familie pentru vaccinarea impotriva gripei. Totodată, precizăm că cei care au fost vaccinaţi în anul anterior beneficiază de protecţie impotriva infectării cu virusul gripal A/H1N1, precum şi cei care s-au vaccinat cu vaccinul sezonier de anul acesta, acesta conţinând tulpina pandemică A/H1N1.

Totodată, măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripa:

- Spălarea permanentă cu apă şi săpun a mâinilor

- Folosirea batistelor pentru strănut sau tuse

- Evitarea zonelor aglomerate

- Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare ( mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse)

- Adoptarea unei ţinute vestimentare de protecţie împotriva frigului.

Pentru prevenirea apariţiei formelor severe de îmbolnăvire recomandăm tuturor persoanelor care prezintă simptome de boală – febră, rinoree, tuse, dureri de cap, dureri musculare şi/articulare să se prezinte la medicul de familie pentru consult şi tratament adecvat. Totodată reamintim că administrarea antibioticelor nu are eficienţă asupra infecţiei gripale şi recomandăm evitarea administrării oricărui tip de antibiotic înainte de prezentarea la medic.

Pana la data de 9 ianuarie 2011 la nivel national au fost efectuate aproximativ 1.100.000 vaccinari impotriva gripei din care un procent de 49,9% la grupa de vârsta de 65 ani şi peste.

Ministerul Sănătăţii va continua să informeze populaţia asupra evoluţiei infecţiilor respiratorii la nivel naţional, săptămânal, în ziua de miercuri, pe baza datelor raportate de la nivel naţional de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, precum şi ori de câte ori este nevoie


"Ministerul Sanatatii: La nivel national sunt 13 cazuri de infectare cu virusul gripei porcine" adaugat de Comunicate Medicale

Sursă:www.ms.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Zilele stiintifice ale Institutului National de Boli Infectioase ”Prof. Dr. Matei Bals”, editia(...)

A VIII-a Ediție a Zilelor Ştiinţifice ale Institutului Național de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” se va desfăşura în perioada 17 - 20 octombrie 2012, la Rin Grand Hotel,(...) citeste mai departe



Campanie de testare pentru hepatite in penitenciare

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a demarat în această lună proiectul „Hepatita poate(...) citeste mai departe



GlaxoSmithKline (GSK) Romania se alatură proiectului „Copiii pretiosi”, dedicat copiilor(...)

GlaxoSmithKline (GSK) România se alătură începând din luna august proiectului ”Copiii prețioși”, desfășurat de Fundația Baylor România, dedicat copiilor născuţi de mame infectate cu(...) citeste mai departe



Curs medical

Societatea Română de Micologie şi Micotoxicologie şi European Society of Clinical Microbiology and Infectious Diseases organizează, în perioada 8-9 septembrie 2011, cursul post-universitar citeste mai departe



Maini curate in spitale, o noua campanie a Ministerului Sanatatii

Ministerul Sănătății lansează astăzi, 2 decembrie, campania „Mâini curate în spitale”, care are ca scop informarea și conștientizarea personalului medical, a pacienților și a(...) citeste mai departe