Stop hepatitei! Fii atent la A, B, C, D! Ziua mondiala de Lupta impotriva Hepatitei

Stop hepatitei! Fii atent la A, B, C, D! Ziua mondiala de Lupta impotriva Hepatitei
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) - membru al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), al Asociației Europene a Pacienților cu Boli de Ficat (ELPA) şi al Alianței Mondiale a Hepatitei (WHA) - vă invită să-i fiţi alături la evenimentele ce se vor desfăşura în perioada 25-28 iulie, în mai multe zone din țară, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei. Manifestările vor avea ca punct central ziua de luni, 28 iulie, ocazie cu care va fi organizată o conferinţă de presă la Bucureşti, Hotel Howard Johnson, sala Platinum, începând cu ora 9.30, în parteneriat cu Agenţia Mediafax.

Astfel, în localitățile Braşov, Iaşi, Turda (jud. Cluj), Constanţa, Giurgiu, Alexandria şi Bucureşti vor avea loc campanii de informare în rândul populaţiei cu privire la modul de transmitere a hepatitelor virale (A, B, C, D), precum şi la prevenirea infectării cu aceste virusuri. Literele volumetrice realizate ne vor ajuta în acest sens, ca suport pentru întrebările celor interesaţi să primească răspunsuri corecte, specializate. Un alt element specific al acţiunilor dedicate din acest an va fi evidenţiat prin baloanele albe și albastre ce vor fi înălţate, pentru a atrage atenţia tuturor asupra existenţei virusurilor hepatice şi să se gândească de două ori la riscurile de infectare, înainte de a întreprinde o acţiune (ex. tatuarea, actul sexual pasager neprotejat, folosirea în comun a acelor sau a obiectelor tăietoare, care facilitează contactul cu sângele infectat etc.).

Baloanele umplute cu heliu vor fi înălţate luni, 28 iulie, Bucureşti, de pe terasa hotelului Howard Johnson (ora 13.00), la Turda-Cluj, din faţa Salinei (ora 15.00), la Constanţa, City Park Mall (ora 15.00).
Precizăm ca şi în alte localităţi din ţară vor fi împărţite materiale informative până la începutul lunii august. Exemplu: Sibiu, Piatra Neamţ, Timişoara, Oradea, Galaţi, Bacău, Suceava, Craiova.
Toate aceste acţiuni cu impact social sunt posibile cu sprijinul financiar al: Janssen, Bristol-Myers Squibb - in calitate de sponsori principali, dar şi al Abbvie, MSD, Roche, Bioclinica, Biopredictive, Opticristal.

„Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei reprezintă momentul oportun să atragem atenţia populaţiei, dar şi autorităţilor că hepatita este o afecţiune ce nu trebuie ignorată. Prin mediatizarea şi popularizarea acestui eveniment sperăm să încurajăm oamenii, indiferent de vârstă sau zona din care provin, să se confrunte cu această boală care face ravagii la nivel mondial, să conştientizeze că există şi să nu o ignore, deci să ia măsurile preventive necesare. În România, vorbim de peste 600.000 de persoane care sunt infectate cu virusul hepatitei C şi aproape un milion infectate cu virusul hepatitic B. La nivel mondial, hepatita ucide în fiecare an circa 1,4 milioane de persoane şi afectează alte sute de mii în întreaga lume”, a transmis Marinela Debu, președintele APAH-RO.

Conferinţa din 28 iulie – MediafaxTalks Health va fi susţinută la Bucureşti de:
• Dorel Săndesc, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii
• Vasile Ciurchea, Preşedinte CNAS
• Marius Savu, Preşedinte, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM)
• Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”
• Radu Zamfir, Medic specialist chirurg, Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni
• Camelia Achim, Şef de Sectie, Institulul Clinic Fundeni / Membru în comitetul de conducere al Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului (ASRF)
• Galia Eremia, Presedinte Filiala Iași a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO)
• Mioara Băiceanu, Reprezentant Filiala Piatra Neamţ a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO)
• Gheorghe Ionescu – Preşedinte Asociaţia SANO-HEP România
• Lutmila Casian – Preşedinte Asociaţia Sanovit din Republica Moldova

În cadrul conferinţei vor fi abordate teme precum strategia Ministerului privind prevenţia şi diagnosticarea precoce a hepatitei, decontarea tratamentului de către CNAS, Rezoluţia OMS privind hepatitele virale reactualizată în 2014, rolul medicului de familie în prevenţia şi diagnosticarea precoce a hepatitei, accesul pacienţilor cu hepatită la tehnici terapeutice de ultimă generaţie, accesul nediferenţiat al tuturor pacienţilor la tratament, accesul medicilor şi pacienţilor la informaţii privind inovaţiile în domeniu, programul de transplant hepatic în România, inovaţia în tratamentul hepatitei şi accesibilitatea ei în România.

Parteneri la activități locale:
Bucureşti: Green Revolution (în Roaba de cultură, Parcul Herăstrău)
Braşov: Primăria Braşov, Grupul de Presă Transilvania Expres
Constanţa: Asociaţia Civicum Voluntaris, City Park Mall
Iaşi: Primăria Iaşi, Palas
Cluj: Salina Turda, Alis Grup, Domeniul Public Turda, Compania de Apă Arieş, AMD Topografie. Spitalul Municipat Turda, TurdaNews, TurdaLive, TurdaInfo, Ziarul 21, Agora Media, Radio Cluj, Radio Renasterea
Alexandria: Primăria Alexandria, DJSP Teleorman, CJAS Teleorman, IȘJ Teleorman, Biblioteca judeţeană „Marin Preda” Teleorman, Şcoala Postliceală Sanitară de Stat Alexandria, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol DAVILA” Alexandria
Giurgiu: Asociația Bolnavilor de Cancer si Hepatita (ABCH) Giurgiu, Primăria Giurgiu, Direcția Județeană de Tineret și Sport, Liceul Tehnologic „Ion Barbu”
Craiova: Asociaţia Bolnavilor de Cancer şi Hepatita (ABCH) Craiova


"Stop hepatitei! Fii atent la A, B, C, D! Ziua mondiala de Lupta impotriva Hepatitei " adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Camelia Vlad
Telefon:0725.219.120

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Coalitia Impreună impotriva Hepatitei lanseaza un plan inovator de gestionare a hepatitei C pentru(...)

Coaliția „Împreună împotriva Hepatitei”, lansată astăzi, 27 noiembrie 2013, are ca obiectiv demararea unui program clar de informare, prevenire, diagnosticare și tratament al pacienților(...) citeste mai departe



Conferintei de consens national pentru implementarea unui ghid privind prevenirea infectiilor(...)

In perioada 3-5 decembrie 2010 la Hotel Continental Targu Mures, Piata Teatrului nr. 6, are loc a III-a editie a Conferintei de consens national pentru implementarea unui ghid privind prevenirea(...) citeste mai departe



Parteneriatul intre Sistemul public de sanatate si Organizațiile Non-guvernamentale - Solutia(...)

Studiul calitativ “Hepatita C – Perspective asupra îngrijirii de durată” realizat de Fundația Baylor România în Dobrogea relevă faptul că îngrijirile medicale sunt satisfăcătoare(...) citeste mai departe



Asociatia pentru sprijinirea pacientilor cu tuberculoza multidrog rezistenta trage un semnal de(...)

Asociatia pentru sprijinirea pacientilor cu tuberculoza multidrog rezistenta isi manifesta, cu ocazia Zilei internationale de lupta impotriva tuberculozei, din nou ingrijorarea fata de situatia(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii: Numarul virozelor respiratorii este in crestere cu 26,1%

Până în prezent, în România nu se înregistrează epidemie de gripă, au constatat specialiştii Ministerului Sănătăţii, după o analiză a evoluţiei epidemiologice din ţara noastră. citeste mai departe