UNOPA va monitoriza accesul pacientilor cu HIV la tratament

UNOPA va monitoriza accesul pacientilor cu HIV la tratament
Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) lansează astăzi proiectul „Prin ochii mei”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Valoarea proiectului este de 78,300 CHF, din care 90,00% reprezintă finanţare prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, iar diferenţa de 10,00% o reprezintă contribuţia solicitantului.

Obiectivul general al proiectului este respectararea dreptului la viață și la sănătate pentru persoanele seropozitive din România.

Proiectul are ca activitate principală evaluarea accesului la tratament pentru persoanele seropozitive din România și realizarea demersurilor necesare în fața autorităților pentru ca întreruperile de tratament să fie prevenite. În ultimii ani au fost multe întreruperi ale tratamentului, anul 2016 a început cu probleme pentru pacienții de la Constanța, problemele legate de preţurile medicamentelor din România, exportul paralel, introducerea achiziției centralizate sunt premise clare pentru probleme în aprovizionarea spitalelor cu tratamentul necesar.

„Am scris acest proiect pentru a ne fi un ajutor important în lupta noastră de zi de zi pentru ca pacienţii care trăiesc cu HIV în România să fie bine îngrijiţi şi să aibă acces continuu la medicamentele necesare. Cu ajutorul proiectului vom realiza un raport al situaţiei tratamentului ARV în România ultimilor ani, vom trage concluzii şi vom merge la autorităţi cu propuneri concrete de eficientizare şi îmbunătăţire a sistemului de îngrijiri şi tratament pentru persoanele seropozitive”, a declarat Iulian Petre, Director Executiv UNOPA.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

- Împuternicirea a 90 de persoane seropozitive pentru a se implica în rezolvarea problemelor cu care se confruntă
- La finalul proiectului există o poziţie oficială a autorităţilor cu responsabilitate în asigurarea tratamentului pentru persoanele seropozitive, faţă de întreruperile de tratament din România
- La finalul proiectului 4000 de persoane din populaţia generală sunt informate şi sensibilizate cu privire la drepturile persoanelor seropozitive
Obiectiv de dezvoltare organizaţională:
- Dezvoltarea capacităţii de management şi colaborare a federaţiei şi asociaţiilor membre

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de persoanele seropozitive din România şi populaţia generală.

Principalele rezultate aşteptate ale acestui proiect sunt:
- Întâlniri cu persoane afectate de HIV judeţe în care nu există asociaţii de pacienţi
- Conferinţe de presă „Persoana seropozitivă, o prioritate locală” în judeţe în care nu există asociaţii de pacienti
- Sprijin pentru constituirea a 2 asociaţii de persoane seropozitive
- Campanie de lobby şi advocacy „Prin ochii mei” care va conţine ca subactivitati: Realizarea raportului „Tratamentul ARV în România – încotro?”;
- Realizarea unei serii de 2 filme legate de problemele de întrerupere a tratamenului persoanelor seropozitive şi de discriminare;
- Screening şi diagnoză organizaţională pentru UNOPA şi asociaţiile membre, pentru a cunoaşte modul în care federaţia şi asociaţiile de pacienţi răspund nevoilor beneficiarilor, factorilor interesaţi şi populaţiei generale


Download comunicat BOLI INFECŢIOASE - Dezvelirea bustului Prof. dr. C.C. Iliescu - Un omagiu adus creatorului cardiologiei romanesti Download fisier atasat comunicatului

"UNOPA va monitoriza accesul pacientilor cu HIV la tratament" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Iulian Petre
Email:unopa@unopa.ro
Telefon:0724355878

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Ministerul Sanatatii: Infectiile acute respiratorii, in scadere

În săptămâna 07-13.03. 2011 au fost înregistrate 118.087 cazuri de infecţii acute respiratorii, cu 3.2% mai puţine comparativ cu cele înregistrate săptămâna precedentă şi un număr de 546 afecţiuni(...) citeste mai departe



Pacientii cu HIV – victime ale iresponsabilitatii guvernantilor

De peste o saptamana, cei peste 2000 de pacienti care isi primesc tratamentul la INBI Matei Bals traiesc un adevarat cosmar, pentru ca tratamentul de care depinde viata lor nu mai este asigurat.(...) citeste mai departe



Campanie Nationala de Informare si Educare cu ocazia „1 Decembrie - Ziua Mondiala SIDA”

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a demarat o Campanie Națională de Informare şi Educare cu ocazia „1 Decembrie - Ziua Mondială SIDA”. citeste mai departe



Informatii pentru persoanele care calatoresc sau care locuiesc in regiuni cu transmitere activa a(...)

Persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să știe că virusul Zika se poate transmite prin ințepătură de țânțar, dar și prin contact sexual. citeste mai departe



Lansarea Campaniei Nationale de Informare si Educare HIV STREET ART, 10 ianuarie 2014

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” şi Fundaţia ”Prof. Dr. Matei Balș” vă invită vineri, 10 ianuarie(...) citeste mai departe