1229 de ieşeni şi-au măsurat tensiunea arterială gratuit

1229 de ieşeni şi-au măsurat tensiunea arterială gratuit
În perioada 23-24 iunie 2012 a avut loc în Piaţa Unirii din Iaşi cea de-a treia acţiune de măsurare a tensiunii arteriale din cadrul Campaniei Naţionale „Viteza ucide..nu numai în trafic. Controlează-ţi tensiunea arterială”, organizată de Societatea Română de Hipertensiune şi Sănătatea Press Group. Evenimentul a înregistrat un real succes, astfel că, în numai două zile de testări, au fost realizate 1229 de măsurători de tensiune arterială.

Rezultatele testărilor din cadrul acestei acţiuni arată că aproximativ 150 de persoane au înregistrat valori tensionale crescute (TAs≥140 mmHg și/sau TAd ≥ 90mmHg).

“Procentul cazurilor de hipertensiune rezultate din campania desfăşurată la Iaşi este unul mic comparativ cu alte judeţe ale ţării. De altfel, aşa cum arată şi ultimul studiu epidemiologic SEPHAR II, zona Moldovei înregistrează un procent foarte bun şi în ceea ce priveşte persoanele care îşi ţin sub control hipertensiunea. Cu toate acestea, acest gen de acţiuni sunt binevenite pentru că rolul lor este acela de a informa despre hipertensiune, de a preveni această afecţiune, dar şi de a o menţine sub control” a declarat prof.univ.dr. Maria Dorobanţu, Preşedinte Societatea Română de Hipertensiune.
În corturile special amenajate pentru testare, ieşenii au primit şi sfaturi de la medici cu privire la stilul de viaţă pe care trebuie să îl adopte pentru a preveni hipertensiunea sau pentru a o ţine sub control. În câteva cazuri excepţionale, persoanele care au înregistrat valori tensionale foarte ridicate (TAs≥200 mmHg și/sau TAd ≥ 100mmHg) au fost orientate să se adreseze medicului de specialitate pentru investigaţii amănunţite.

Hipertensiunea continuă să fie o problemă de sănătate publică în România. Conform ultimelor studii realizate, hipertensiunea afectează 40% din populaţia României, însă procentul persoanelor care urmează un tratament adecvat şi a celor care ştiu că suferă de această afecţiune a crescut.

Acţiunea de măsurare a tensiunii arteriale de la Iaşi s-a desfăşurat cu sprijinul Partenerului Instituţional Local, Primăria Municipiului Iaşi.

Partener Instituţional Oficial: Comisia pentru Sănătate Publică din Senatul României

Partener Educaţional: Novartis; Partener Principal: KRKA; Parteneri Gold: Terapia Ranbaxy, Pfizer; Partener Silver: Hellimed

Partener: Cumpana


Download comunicat CARDIOLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"1229 de ieşeni şi-au măsurat tensiunea arterială gratuit" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Cornelia Tone
Email:comunicare@sanatateapress.ro
Telefon:0733.011.104

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Conferinta de presa organizata cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii

Fundatia Romana a Inimii anunta ca luni 19 septembrie 2011, hotel Marriot, sala Timisoara, ora 11:00, la conferinta de presa organizata cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii. citeste mai departe



Peste 300 de participanţi, 21 de speakeri, 9 sesiuni de dezbatere la cea de-a II-a Conferinta(...)

Problematica hipertensiunii arteriale a atras interesul a peste 300 de medici cardiologi, internişti, diabetologi şi medici de familie, care au fost prezenţi la lucrările Conferinţei(...) citeste mai departe



Programul de cooperare intre Ministerul Sanatatii si Clinica San Donato continua

În această săptămână, medicii italieni şi români care colaborează în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice au mai efectuat încă 9 intervenţii chirurgicale, 4 dintre acestea la(...) citeste mai departe



Cele mai recente informatii in HTA, la Congresul Societatii Romane de Hipertensiune

Noutățile în domeniul hipertensiunii arteriale, precum și cele mai noi studii de specialitate vor fi prezentate în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Congresului Societăţii Române de(...) citeste mai departe



Aproximativ 1000 de bucuresteni si-au masurat tensiunea arteriala in cadrul Campaniei Nationale(...)

Cea de-a treia acțiune a ediției din acest an a avut loc în perioada 14-15 septembrie, în incinta Băneasa Mall, zona Galeriilor Feeria. Aproximativ 1000 de persoane şi-au testat gratuit(...) citeste mai departe