Vicepresedintele Societatii Romane de Cardiologie este viitorul Presedinte al Asociatiei Europene de Imagistica Cardiovasculara

Vicepresedintele Societatii Romane de Cardiologie este viitorul Presedinte al Asociatiei Europene de Imagistica Cardiovasculara
Conf. Dr. Bogdan Alexandru Popescu, vicepreşedintele Societăţii Române de Cardiologie, a câştigat alegerile pentru preşedinţia Asociației Europene de Imagistică Cardiovasculară (EACVI), parte a Societății Europene de Cardiologie.

Este pentru prima dată când un medic din Europa de Est câştigă preşedinţia Asociației Europene de Imagistică Cardiovasculară (asociaţia numără aproape 5000 de membri în prezent) şi este cea mai înaltă funcţie ocupată de un cardiolog român într-o organizaţie europeană.

“Este o mare onoare, dar şi o mare provocare. Voi încerca să contribui în continuare la dezvoltarea EACVI prin îmbunătățirea utilizării imagisticii cardiace în Europa. Cred că nu este doar un succes personal, ci şi o recunoaştere a valorii şcolii din care provin, a laboratorului şi Clinicii de la Fundeni, a Societăţii Române de Cardiologie în ansamblu”, a declarat Conf. Dr. Bogdan Alexandru Popescu.

Cardiologul român, care a fost trezorier al EACVI în ultimii doi ani, va fi președintele EACVI în perioada 2016-2018. La doar 47 de ani, Conf. Dr. Bogdan Alexandru Popescu este unul dintre cei mai cunoscuţi cardiologi români, fiind ales în funcţii de conducere în cele mai importante structuri profesionale europene. Are un interes particular pentru imagistica în cardiologie şi îndeosebi pentru ecocardiografie şi folosirea acestor metode pentru ameliorarea diagnosticului cardiologic şi a calităţii tratamentului. A contribuit ca fondator la crearea laboratorului de ecocardiografie Euroecolab de la Fundeni, primul laborator din România care a obţinut acreditarea Asociaţiei Europene de Ecocardiografie. A fost de asemenea implicat direct în
scrierea de ghiduri europene de cardiologie şi de imagistică, inclusiv prin coordonarea scrierii a două astfel de documente europene.

Alegerea medicului român ca preşedinte EACVI poate deschide noi oportunităţi pentru cardiologia românească, legate de activităţi educaţionale şi de cercetare, precum şi de prezenţa cardiologilor români în programul Congresului European de Ecocardiografie EuroEcho Imaging, cel mai important din lume în domeniu.


"Vicepresedintele Societatii Romane de Cardiologie este viitorul Presedinte al Asociatiei Europene de Imagistica Cardiovasculara" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Ramona Asiminei
Email:ramona.asiminei@mediamed.ro
Telefon:0752.191.235

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Zeci de persoane şi-au testat tensiunea arterială la Senatul României

Zeci de persoane din aparatul administrativ al Senatului României şi-au testat gratuit tensiunea arterială în cadrul Campaniei Naționale ”Viteza ucide ... nu numai în trafic! Controlează-ți tensiunea(...) citeste mai departe



Conferinta de presa pentru lansarea Campaniei SOS Cardio

Luni, 30 mai 2011, la ora 11:00 are loc lansarea Campaniei SOS Cardio, o Campanie Educaţională pentru Prevenirea Riscului Cardiovascular. Evenimentul va avea loc la hotel Novotel, Sala Paris Gauche. citeste mai departe



Primul succes al cursului COMBAT 3 : Peste 250 de medici au participat la editia din Bucuresti

Primul curs COMBAT din seria COMBAT 3 - 2015, care a avut loc la București a debutat cu succes. Peste 250 de medici participanți au confirmat încă o dată nevoia și importanța organizării unei(...) citeste mai departe



Gral Medical anunţă lansarea campaniei “Fără ea nu putem iubi”

Gral Medical anunţă lansarea campaniei “Fără ea nu putem iubi”, campanie dedicată noilor tratamente folosite în cardiologie. Campania se desfăşoară pe o perioadă de 1 lună şi jumătate (21 Martie -(...) citeste mai departe



Prima Conferinta Internationala a Societatii Romane de Hipertensiune 21-23 iunie 2012, Iasi

Iaşiul va deveni capitala hipertensiunii arteriale, în perioada 21-23 iunie, când se va desfăşura Prima Conferinţă Internaţională a Societăţii Române de Hipertensiune, la Biblioteca Centrală(...) citeste mai departe