Intalnire cu coordonatorii regionali pe transplant la Ministerul Sanatatii

Intalnire cu coordonatorii regionali pe transplant la Ministerul Sanatatii
În data de 05.12.2016, la sediul Ministerului Sănătății a avut loc o întâlnire pe tema Programului Național de Transplant, la care au participat coordonatorii regionali pe transplant din Bihor, București Cluj și Târgu Mureș, membri ai Consiliului Științific al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), membri ai conducerii ANT și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.

În cadrul întâlnirii s-au rediscutat problemele cu care se confruntă această instituție și neregulile constatate de Corpul de Control al ministrului, în vederea identificării, în comun, de soluții pentru corectarea acestora și desfășurarea în cele mai bune condiții a activității de transplant în România.

În cadrul discuțiilor s-a subliniat faptul că finalitatea acestor controale este identificarea și corectarea disfuncționalităților sesizate încă din anul 2009 cu privire la activitatea de transplant din România precum și revizuirea legislației în vigoare.

Agenția Națională de Transplant, Consiliul Științific al ANT cu suportul Ministerului Sănătății va lucra, în perioada imediat următoare, pentru a asigura transparența mecanismului de alocare a organelor precum și respectarea tuturor normelor legale în vigoare. Toate părțile prezente au fost de acord asupra faptului că finanțarea prin Programul Național de Transplant nu a reprezentat și nu reprezintă o problemă, în noiembrie 2016, sumele alocate de la bugetul de stat fiind cheltuite în pondere de 53 la sută.

Pacienții care au indicații și sunt pe listele de așteptare vor beneficia, în continuare, de transplant atât în România cât și în străinătate.

Ministerul Sănătății susține activitatea de transplant în România bineînțeles cu respectarea în totalitate a cadrului legislativ în vigoare.


"Intalnire cu coordonatorii regionali pe transplant la Ministerul Sanatatii" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Ministerul Sanatatii
Sursă:www.ms.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Intervenţie majoră încununată cu succes la Athena Hospital din Timişoara

Timişoara, 26 iunie 2012 - Medicii de la spitalul timişorean Athena Hospital, prima unitate privată ultramodernă de chirurgie generală din vestul ţării, au salvat viaţa unui pacient care a ingerat(...) citeste mai departe



Operatie de schimbare de sex de la femeie la barbat, realizata de o echipa medicala coordonata de(...)

O echipă medicală condusă de dr. Cristian Niţescu a efectuat o operaţie extrem de complicată de schimbare de sex, de la femeie la bărbat. După mai bine de 14 ore de intervenţie, medicii au putut da(...) citeste mai departe



Astazi incepe Congresul ARCE 2013 - evenimentul stiintific care promoveaza chirurgia minim invaziva

Sub motto-ul: “Setting up standards in minimally invasive surgery. Better results for our patients”, evenimentele ARCE 2013: Al VII-lea Congres National al Asociatiei Romane pentru Chirurgie(...) citeste mai departe



Conferinta de presa prilejuita de lansarea Societatii Internationale de Medicina si Chirurgie(...)

Suntem onoraţi să vă invităm la evenimentul de lansare a Societăţii Internaţionale de Medicină şi Chirurgie Regenerativă (SIMCR). Conferinţa de presă va avea loc în data de 2 aprilie 2014, ora 09.30(...) citeste mai departe



Conferinta Nationala de Chirurgie, 14-17 octombrie 2015

Conferinţa Naţională de Chirurgie 2015 se va desfășura în perioada 14 – 17 octombrie, la Centrul Internaţional de Conferinţe, Palatul Parlamentului, Bucureşti. citeste mai departe