Declarația Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România

Declarația Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România
Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România și-a manifestat îngrijorarea privind acțiunile de intimidare ale corpului medical și actele inacceptabile și inadmisibile de limitare a independenței profesionale din partea organelor de forță ale statului român, se arată într-un comunicat de presă remis de Colegiul Medicilor din România.

Consiliul Național consideră că încălcarea drepturilor pacientului, intervenția în relația medic – pacient și medic – familia pacientului și ancheta unor diagnostice în absența unor expertize medicale care să trezească suspiciuni cu privire la diagnostic constituie încălcări grave ale drepturilor omului și este obligația CSM-ului de a sancționa astfel de abateri.

Totodată, Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România a atras atenția că însăși comunicarea diagnosticului și convorbirilor între medic și pacient, între medic și familia pacientului, fără acordul pacientului, încalcă confidențialitatea prevăzută prin lege.

Mai mult, Consiliul Naţional a decis că este necesară informarea organismelor profesionale din țările Uniunii Europene și Comisiei Europene, cu solicitarea de a acorda sprijin și a efectua un lobby asupra guvernelor țărilor respective și asupra Guvernului României pentru a apăra independența profesională a medicilor, precum şi solicitarea unor măsuri legislative și administrative de protecție reală a drepturilor medicilor și de îndepărtare a presiunilor ilegitime, după cum se mai arată în comunicatul de presă.

Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România s-a întrunit la Constanța, în data de 29 iunie 2012.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Declarația Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Luminita Valcea
Telefon:0722.975.314

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

MS: La nivel Agentiei Nationale de Transplant exista inca o serie de disfunctionalitati(...)

Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, a purtat în data de 5 iunie 2013, o discuţie amplă pe tema transplantului cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), cei ai(...) citeste mai departe



Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor intiaza programul “Cinstire si recunostinta”

Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor va invita sa participati vineri 06.03.2011, orele 13.30, la Clinica de Pediatrie, etaj 7 Institutul Clinic Fundeni la ceremonia de comemorare cu(...) citeste mai departe



Comunicat de presa: 3 din 4 romani doresc ca fondurile publice de sanatate sa fie directionate atat(...)

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie GFK, realizat la cererea MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, arată că în ultimele 12 luni rata de penetrare a(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii va demara 5 programe nationale de screening, cu finantare europeana(...)

România va beneficia, în urma accesării fondurilor nerambursabile, de peste 191 milioane de euro pentru implementarea de programe de depistare precoce (screening) a cancerului de col uterin,(...) citeste mai departe



Principala cauza de mortalitate din Romania ar putea fi prevenita printr-un program national de(...)

România se confruntă cu o rată de mortalitate prin boli cronice de două ori mai mare decât media din statele UE, iar mortalitatea pentru principalele boli netransmisibile este mai accentuată(...) citeste mai departe