Făgărașul Speranței - expediția s-a terminat, pacienții – învingători în lupta cu muntele și cu boala

Făgărașul Speranței - expediția s-a terminat, pacienții – învingători în lupta cu muntele și cu boala
Doi pacienţi cu boli inflamatorii intestinale, ȋmpreună cu prof. dr. Mircea Diculescu - Preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie, ȋnsoţiţi de un echipaj de medici și asistenți medicali, au atins vf. Moldoveanu (2.544 m) din Masivul Făgăraş, cel mai ȋnalt vârf de munte din România.

Expediţia, care a durat patru zile, a fost o provocare chiar şi pentru echipa însoțitoare, formată din oameni perfect sănătoşi. Pentru Ana Maria, o tânără de 29 de ani din Bucureşti şi pentru Raul de 39 de ani din Braşov a fost ȋnsă o adevărată victorie. O victorie asupra bolii care până nu demult le conducea viaţa.

"Cu câţiva ani ȋn urmă, cea mai lungă expediţie era din cameră până la magazinul din colţ. Puseele bolii, internările ȋn spital, mersul la medic, oboseala generată de anemie, imunitatea scăzută, durerile abdominale cumplite ȋmi conduceau viaţa. Ȋn timp, cu tratamentul corect pentru mine, cu sprijin şi ȋnţelegere din partea medicilor, a familiei şi a prietenilor, am ajuns să fiu stăpână pe viața mea. Expediţia pe vârful Moldoveanu este un mesaj transmis tuturor celor care suferă de boli inflamatorii intestinale: eu am reuşit să ȋnving boala, deci puteți și voi! Mergeți la medic, nu vă ascundenți suferințele acasă și nu ignorați semnele bolii! Boala nu trece de la sine”, a declarat Ana Maria.

La rândul său, prof. dr. Mircea Diculescu - Preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie - a declarat la întoarcerea din expediție: „Am urcat alături de pacienţi până la 2.544 metri. Pentru mine, ca om, a fost o lecţie de viaţă. Mi-am amintit ȋncă o dată că, dacă ne propunem cu adevărat un țel, ȋl putem atinge. De asemenea, medicul din mine a primit o nouă confirmare, dacă mai era nevoie, că tratamentul adecvat poate face minuni. Medicamentele de nouă generaţie, biologice, oferă şansa la o viaţă normală pentru cei care suferă de Boala Crohn (BC) sau de Rectocolită ulcero hemoragică (RCUH). Mesajul meu pentru toți pacienții este: aveți încredere în medici, mergeți la control, nu ignorați simptomele, care pot fi ușor confundate cu cele altor boli! Dacă aveți un diagnostic corect și un tratament bun, veți putea duce o viață normală!”

În Romȃnia sunt aproximativ 5000 de pacienţi diagnosticaţi cu bolile Crohn şi rectocolită ulcero-hemoragică, dintre care 1000 sunt înregistraţi în Registrele Naţionale. La nivel internaţional sunt 5 milioane de pacienţi care suferă de boli intestinale inflamatorii. Aceste boli afectează persoanele cu vȃrste între 10 şi 40 de ani, iar în ultima perioadă a crescut incidenţa acestor boli în rȃndul persoanelor tinere, fără a se cunoaşte însă cauzele.


Pacienții trebuie să știe că Boala Crohn (BC) şi Rectocolita ulcero hemoragică (RCUH) sunt caracterizate prin apariţia inflamaţiilor şi a ulceraţiilor la nivel intestinal. Simptomele sunt similare pentru ambele afecţiuni – scaune diareice (minim 5-6/zi) și sângerări, dureri abdominale, lipsa poftei de mȃncare, oboseală cronică, leziuni la nivelul pielii - şi sunt comune pentru multe alte boli, ceea ce face ca perioada de diagnostic să fie îndelungată, uneori ajungȃndu-se chiar şi pȃnă la 5 ani.

Fiind boli cronice, se întind pe durata întregii vieţi, iar pacienţii trec prin perioade de acutizare, adesea imprevizibile, care le blochează activitatea zilnică, şi perioade de remisiune cȃnd starea lor este vizibil îmbunătăţită.

Nu există o cauză cunoscută a acestor boli şi deocamdată nu se pot vindeca; dar tratamentul potrivit încă de la începuturile bolii poate oferi bolnavilor respectivi posibilitatea unei vieți pline de realizari.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Făgărașul Speranței - expediția s-a terminat, pacienții – învingători în lupta cu muntele și cu boala" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Florina Badea
Email:florina.badea@imagepr.ro
Telefon:0744 267 895

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Luna iulie 2016, Luna Donatorului de organe in Romania!

In 16 iulie 1996, prin Decizie a Judecatoriei Sector 1, ia fiinta Asociatia Transplantatilor din Romania (ATR); in urma unui an de demersuri ale grupului de initiativa (21 de pacienti cu transplant(...) citeste mai departe



Eliminarea taxei clawback – o masura ce ar putea stopa disparitia medicamentelor de pe piata

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) solicită Guvernului să ia în considerare(...) citeste mai departe



Pozitie asupra situatiei financiare curente a medicilor rezidenti

Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți (SMMR) şi Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) consideră medicii rezidenţi ca fiind, pentru orice stat(...) citeste mai departe



100 de ani de la nasterea acad. Marin Voiculescu, formatorul scolii de boli infectioase din Romania

La Academia Română, miercuri, 2 octombrie 2013, a avut loc Centenarul Academician Marin Voiculescu – 100 de ani de la naștere. Ceremonia a reunit importante personalități ale lumii academice,(...) citeste mai departe



Comunicat de presa Institutul Clinic Fundeni

Institutul Clinic Fundeni a demarat incepand cu 16.06.2015 lucrari de reamenajare si reabilitare care vizeaza mai multe sectii apartinand cladirii A, caile de acces in Institut, alei si parcari,(...) citeste mai departe