Managementul pacienților cu amputații ale membrului inferior

Managementul pacienților cu amputații ale membrului inferior
„Managementul pacienților cu amputații ale membrului inferior”, simpozion interdisciplinar cu participare internațională, este primul eveniment din seria celor care vor marca cei 90 de ani de activitate ai Societății Române de Medicină Fizică și de Recuperare (SRMFR). Evenimentul va avea loc la Hotel Radisson Blu București pe 26 septembrie 2012, începând cu orele 9.00. Scopul evenimentului este de a sublinia nevoia unei punți între specialiștii care interacționează cu pacienții cu amputație de membru inferior.

„Ne dorim îmbunătățirea serviciilor de reabilitare ale pacientul cu amputație de membru inferior. În acest sens, aducem la aceeași masă de discuții specialiști din toate ramurile medicinei care interacționează cu astfel de pacienți. Prin consolidarea acestei abordări, România se aliniază celorlalte țări care au un sistem integrat de reabilitare a persoanei cu amputație.” susține Prof. Dr. Mihai Berteanu, Președinte SRMFR.

Diabetologie, neurologie, chirugie, chirurgie cardiovasculară, reabilitare (recuperare medicală), fiziokinetoterapie și protezare sunt câteva dintre specializările abordate în simpozionul cu participare internațională.

În anul 2012 Societatea Română de Medicină Fizică și de Recuperare (SRMFR) sărbătorește 90 de ani de activitate. Aniversarea va fi celebrată printr-o serie de evenimente științifice care vor readuce în atenția specialiștilor rolul asumat de către Societate în cele nouă decenii.

Pe parcursul existenței, SRMFR și-a dedicat întreaga activitate stabilirii unui cadru organizatoric adecvat ridicării continue a nivelului profesional și științific al școlii românești de medicină fizică și recuperare. Susținerea acțiunilor de menținere și îmbunătățire a sănătății publice din România reprezintă, totodată, o prioritate a Societății. Eforturile acesteia se adresează atât specialiștilor din domeniul medicinii fizice și recuperării cât și celor ale căror preocupări au legătură cu această disciplină medicală.

Cadrele medicale participante vor primi puncte EMC iar detalii despre participare se pot obține de la Romanian Travel Plus, doamna Mihaela Agaficioaie, mihaela@rotravelplus.com.




Despre S.R.M.F.R.

• S.R.M.F.R. este continuatoarea de drept și de fapt a Societății Române de Medicină Fizică și Recuperare care funcționează în calitate de membru afiliat, fără personalitate juridică, în cadrul Asociației Medicale Române (A.M.R.) până la dobândirea personalității juridice, în condițiile legii. De asemenea este continuatoarea de drept și de fapt a:
o Societății de Hidrologie Medicală și Climatologie, înființată în 1921, recunoscută prin lege la 1 mai 1922 în București, la inițiativa generalului Dr. N.Vicol și Prof.Dr. A.Teohari.
o Societatea Științelor Medicale, înființată în 1949, organizată pe secții în 1955. În cadrul secției de Medicină Internă a funcționat și o subsecție de Balneologie și Fizioterapie până în 1962.
o Din 1962 Societatea de Științe Medicale devine Uniunea Societăților de Științe Medicale , cu noi societăți, între care Societatea de Balneologie și Fizioterapie.
o Din 1975 noua denumire este Societatea Română de Medicină Fizică și Recuperare
• S.R.M.F.R. stabilește legături de colaborare cu instituții, asociații, fundații, etc. din țară și străinătate, cu preocupări similare sau cu disponibilități de sprijin pentru dezvoltarea medicinii fizice și recuperării medicale.
• Contribuie la alinierea la standarde internaționale din punct de vedere al asistenței medicale, învățământului universitar și postuniversitar și cercetării științifice a specialității și specialiștilor în medicină fizică și recuperarea medicală ;
• Susține financiar și logistic rezidenții și specialiștii de medicină fizică și recuperare în vederea perfecționării și specializării atât în țara cât și în străinătate.
• Facilitează și intermediază obținerea de burse și locuri de muncă în țara și străinătate pentru persoanele menționate mai sus;
• Acordă burse pentru specialiștii de medicină și recuperare medicală și alte specialități, domenii și activități medicale și nemedicale conexe.
• Societatea are peste 900 de membri.


"Managementul pacienților cu amputații ale membrului inferior" adaugat de Fanfara PR 212564

Persoana de contact
Nume:Mihaela Sandu
Email:mihaela.sandu@fanfarapr.ro
Telefon:0723 433 816
Sursă:www.fanfarapr.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Parteneriat revolutionar pentru acordarea de ingrijiri pentru boli cronice in situatiile de criza(...)

În prezent, mult mai mulți oameni sunt afectați de boli cronice netransmisibile (BCN) decât de boli transmisibile. Această situație nu se reflectă și în resursele alocate pentru sănătate(...) citeste mai departe



Platforma ComunicateMedicale.ro, premiata la Zilele Institutului Clinic Fundeni

ComunicateMedicale.ro, prima platformă din România dedicată exclusiv publicării comunicatelor de presă din domeniul medical, a fost premiată cu prilejul Zilelor Institutului Clinic Fundeni(...) citeste mai departe



Parteneriat HNC-healthcare communication si Versa Puls Media

HNC-healthcare communication si Versa Puls Media au incheiat un parteneriat al carui principal scop este ofertarea unui spectru complet de servicii companiilor ce evolueaza in piata pharma. citeste mai departe



Conferinta Nationala de Microbiologie si Epidemiologie 2013

Cel mai important eveniment din România din domeniul prevenirii, diagnosticării și controlului bolilor transmisibile, a 6-a Conferință Națională de Microbiologie și Epidemiologie, cu(...) citeste mai departe



Participarea Romaniei la cea de-a 66-a Sesiune a Comitetului Regional pentru Europa al Organizatiei(...)

În perioada 12-15 septembrie 2016, a avut loc la Copenhaga cea de-a 66-a Sesiune a Comitetului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Evenimentul s-a desfăşurat la(...) citeste mai departe