Acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, rectorul U.M.F. “Carol Davila” - premiat la Gala Sanatatii, de ministrul invatamantului, Ecaterina Andronescu

Acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, rectorul U.M.F. “Carol Davila” - premiat la Gala Sanatatii, de ministrul invatamantului, Ecaterina Andronescu
Acad. prof. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti a fost distins cu un premiu în cadrul Galei Sănătăţii, ediţia a IV-a, eveniment ce a avut loc pe data de 5 decembrie 2012, la Palatul Parlamentului.

Premiul “Spirit inovator şi atitudine vizionară” a fost decernat domnului Acad. Dr. Ioanel Sinescu, medalia fiindu-i conferită de doamna Prof. Dr. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Premiul a fost acordat pentru implicarea deosebită în numeroasele activităţi de promovare a instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea prin elaborarea unor materiale de prezentare şi promovare ale acesteia. Rectorul U.M.F. “Carol Davila” şi-a îndreptat atenția și către cercetare, propunând un climat deschis libertăților de gândire și exprimare, care să genereze creativitate și inovare în rândul studenților și al profesorilor ce se orientează spre acest domeniu. A încurajat cercetarea și prin motivarea studenților și a profesorilor în ideea obținerii unor rezultate cu aplicativitate practică în domenii de vârf ale medicinei.

De asemenea, Acad. Dr. Ioanel Sinescu a fost premiat şi pentru că în activitatea sa academică, acesta se ghidează după sloganul „Creativitate, Inovaţie şi Iniţiativă”, reprezentând un model pentru sutele de studenți mediciniști. Are spirit inovator, abilități de lider, atitudine vizionară și pasiunea necesară pentru a se implica în numeroase proiecte medicale.

Gala Sănătăţii, manifestare organizată de Sănătatea Media Group în parteneriat cu Primăria Sectorului 5, a premiat şi anul acesta cele mai deosebite realizări din domeniul medical, răsplătind activitatea de excepţie a managerilor, a societăţilor medicale, asociaţiilor de pacienţi, profesorilor, jurnaliştilor şi societăţilor studenţeşti.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, rectorul U.M.F. “Carol Davila” - premiat la Gala Sanatatii, de ministrul invatamantului, Ecaterina Andronescu" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:presa@umfcaroldavila.ro
Telefon:031.418.04.08; 0752.231.573
Sursă:www.umf.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Tu ce faci pentru fericirea copilului tau?

Stem SURE – Banca daneza de recoltare a celulelor stem, si compania de training Mind Learners, prin divizia de parenting Mind Learners Baby, organizeaza, incepand cu data de 14 iulie, seria de 12(...) citeste mai departe



De 141 de ani, Crucea Rosie Romana se afla in prima linie a asistentei umanitare. 4 iulie – Ziua(...)

București, 3 iulie 2017. Marți, 4 iulie, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Președintele Crucii Roșii Române va găzdui în grădina Palatului Elisabeta aniversarea a 141 de(...) citeste mai departe



Bugetul Sanatatii in 2015 va fi 4% din PIB, mai mic fata de anul 2014. Inca un semnal de alarma(...)

Bugetul Sănătăţii adoptat în cursul zilei de ieri de Comisiile de buget-finanţe este cu 0,2 puncte procentuale mai mic faţă de bugetul alocat în anul 2014, în condiţiile în care nevoile(...) citeste mai departe



Studiu privind durerea la romani: durerile de cap, spate si dentare, cele mai intalnite

Un studiu comandat de Reckitt Benckiser Healthcare International şi realizat de GfK România a relevat că în topul durerilor se află cele de cap (79%), de spate (62%) şi dentare (38%), urmate de(...) citeste mai departe



Comunicat comun Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru, reafirmă faptul că sunt în continuare deschiși(...) citeste mai departe