Federatia Solidaritatea Sanitara sustine solutia angajarii salariatilor din sanatate in functie de performanta

Federatia Solidaritatea Sanitara sustine solutia angajarii salariatilor din sanatate in functie de performanta
Apreciem în mod pozitiv declarațiile domnului ministru Eugen Nicolăescu privind necesitatea introducerii salarizării în funcție de performanță în sistemul sanitar și scoaterea salariaților din spitalele care realizează venituri din contracte cu Casa din categoria bugetarilor, ele fiind coerente cu strategia și acțiunile Federației „Solidaritatea Sanitară” din România din ultimii 4 ani.

Străduința pentru creșterea importanței evaluării personalului este o constantă a activităților noastre din ultima perioadă. Încercarea de-a introduce o Procedură de evaluare a personalului ca anexă la contractele colective de muncă din ultimii ani constituie unul din exemplele unei acțiuni susținute în acest sens pe care organizația noastră a desfășurat-o.

Pentru succesul unei astfel de strategii este necesară o mai bună finanțare a sistemului sanitar. La nivelul actual de finanțare a unităților sanitare singura soluție posibilă de a crește salariul angajaților performanți la un nivel competitiv ar constitui-o, din păcate, numai scăderea salariilor majorității angajaților. Este evident că nu am putea fi de acord cu o astfel de soluție deoarece actualul nivel de salarizare este nesatisfăcător chiar și pentru cel mai scăzut grad de performanță.

Considerăm că salarizarea personalului medical trebuie să se facă pe două coordonate esențiale:
- Asigurarea unui nivel de bază de salarizare, organizat pe trepte ierarhice în funcție de categoriile de personal, având caracter minim, deci valabil pentru toți salariații. În acest sens, nivelul actual de salarizare constituie baza de referință pentru acest an, el urmând să fie crescut progresiv în următorii ani.
- Asigurarea cadrului legal pentru suplimentarea salariului de bază pentru salariații performanți, proporțional cu importanța activității desfășurate și nivelul reușitei profesionale. O astfel de acțiune este posibilă prin implementarea unui sistem de evaluare obiectiv care să permită salarizarea suplimentară, în funcție de performanțele concrete realizate. În acest sens, considerăm că Ministerul Sănătății ar trebui să demareze negocierea unui astfel de proiect cu partenerii sociali, procedurile de evaluare propuse de noi putând constitui un bun punct de pornire.

Totodată, credem că această modalitate de salarizare ar trebui să se aplice tuturor salariaților din sănătate, impulsionând astfel performanța în toate domeniile de activitate.

Susținem de asemenea ideea domnului ministru de a analiza efectele pe care le are descentralizarea unora din unitățile sanitare, în special în ceea ce privește spitalele județene și alte spitale care intră în categoria unităților sanitare strategice. Considerăm că aceste spitale ar trebui de urgență preluate în subordinea Ministerului Sănătății, prin intermediul lor reușindu-se constituirea unui grup strategic de unități sanitare capabil să contribuie în mod determinant la asigurarea serviciilor publice de asistență medicală.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Federatia Solidaritatea Sanitara sustine solutia angajarii salariatilor din sanatate in functie de performanta" adaugat de Comunicate Medicale

Sursă:www.solidaritatea-sanitara.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Actiuni dedicate specialistilor, persoanelor cu osteoporoza si publicului larg, cu prilejul Zilei(...)

Ziua Mondială a Osteoporozei va fi marcată pentru a doua oară consecutiv și în București, în perioada 18-20 octombrie 2013, prin acțiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a(...) citeste mai departe



Incepand cu luna noiembrie pacientii vor scoate bani din buzunar pentru sanatate

Alianța pentru Sănătate din România (A.P.S.R.) atrage ultimativ atenția Primului Ministru și Ministrului Finanțelor Publice că în absența unei rectificări bugetare rapide, sistemul de sănătate nu mai(...) citeste mai departe



Ministrul Sanatatii, prezent la discutarea proiectului normelor Contractului-cadru

Ministrul Sănătăţii, dna. Sorina Pintea, a participat în data de 1 martie 2018, alături de preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, la întâlnirea cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România şi ai(...) citeste mai departe



Ministrul Sanatatii: Pachetul de servicii medicale de baza se adreseaza tuturor cetatenilor romani,(...)

Pachetul de servicii medicale de bază, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății, se adresează tuturor cetățenilor români, indiferent că au asigurare de sănătate sau nu, după cum a(...) citeste mai departe



Reuniunea Informala a Ministrilor Sanatatii din statele membre UE

Ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog, participă alături de comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, la reuniunea miniștrilor sănătății din statele(...) citeste mai departe