Institutul pentru Politici Publici dezaproba decizia Ministerului Sanatatii de a sista finantarea spitalelor private din bani publici

Institutul pentru Politici Publici dezaproba decizia Ministerului Sanatatii de a sista finantarea spitalelor private din bani publici
Institutul pentru Politici Publice (IPP) dezavuează declaraţiile Ministrului liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu prin care anunţă că de la 1 martie se va sista finanţarea din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a intervenţiilor medicale făcute în sistemul privat. IPP consideră că, în acest fel, Ministrul calcă efectiv în picioare un principiu fundamental după care trebuie să se funcționeze un sistem eficient de sănătate: respectarea, înainte de orice, a drepturilor pacienților - contribuabili, frământându-se în schimb de alimentarea sistemului public neperformant din sănătate din fonduri provenind din contribuțiile individuale ale asiguraților.

Institutul pentru Politici Publice recunoaște nevoia de resurse financiare sporite în sistemul public de sănătate și este conștient că actualul cadru juridic și instituțional i-ar permite, formal, actualului Ministru Nicolăescu să caute soluții pentru a suplimenta veniturile insuficiente ale spitalelor de stat. În căutarea acestor soluții, Ministrul Nicolăescu nu trebuie să uite că nu există bani publici în sănătate, toți banii sunt ai contribuabililor. Sistemul de sănătate publică din România suferă acut de lipsă de eficiență, irosirea resurselor, corupție, lipsa unor minime standarde de curățenie și minim confort dar acestor probleme trebuie să le găsească chiar Ministrul și echipa sa rezolvarea (din moment ce și-au asumat această sarcină prin reluarea portofoliului) dar nu prin forțarea noastră, a contribuabililor, să ne tratăm obligatoriu în unități de stat, în cuantumul contribuțiilor plătite conștiincios, lună de lună.

Apreciem intenţia Ministerului Sănătăţii de a sista decontarea din bugetul Casei a intervenţiilor medicale făcute în unităţile spitaliceşti private drept un semnal public extrem de de prost, întrucât nu face altceva decât să îngrădească dreptul pacientului de a-şi alege furnizorul de servicii pe banii săi, Statul decizând în numele acestuia ce prestație medicală trebuie să acceseze.

Românii trebuie să aibă în continuare dreptul să își folosească, fie la stat fie la privat, sumele de bani aferente contribuțiilor lunare la Fondul de sănătate urmând ca, în eventualitatea apelării la o prestație privată, să achite diferența, dacă este cazul. Anul trecut, fiecare român care a câştigat un salariu mediu brut de 2117 lei a plătit la Fondul de Asigurări de Sănătate peste 600 de euro, Fond care a totalizat aprox. 4 mld euro - aparent tot insuficienţi pentru ca să susţină spitalele publice, în opinia Ministrului Nicolaescu. IPP susţine cu tărie, așa cum a făcut și în contextul anterioarelor proiecte de lege privind reforma din Sănătate din 2012, respectarea principiului beneficiului pacientului pentru contribuțiile achitate, un principiu care trebuie recunoscut de Ministerul Sănătății atât pentru serviciile pe care statul nu le poate oferi deloc, cât și pentru acelea pe care pacientul le dorește furnizate de către un operator privat.

Institutul pentru Politici Publice cere Ministerului să își formeze deprinderea de a da socoteală contribuabililor cu privire la destinația concretă a sumelor colectate din contribuțiile lunare la sănătate, explicând populației, mai ales celor care nu apelează la servicii medicale pe durata vieții în cuantumul atins prin contribuțiile plătite, ce se întâmplă cu respectivii bani. Un Ministru liberal trebuie să imprime acest mod de gândire, abordând obiectiv, pe bază de criterii de eficientizare, problemele sistemului public de sănătate, concomitent cu sprijinirea dezvoltării unei pieţe a serviciilor de sănătate în condiţii de transparenţă şi competiţie liberă. Cerem actualului Guvern să creeze legal posibilitatea înființării unei Comisii de Audit independente asupra cheltuirii banilor din fondul de contribuții la sănătate.

Sistemul public de sănătate suferă profund de lipsă de transparență dar și de simțul răspunderii față de pacientul - contribuabil, aceste principii fiind capitale pentru succesul unei reforme în acest domeniu.
Declaraţie făcută în conferinţa de presă susţinută de Ministrul Nicolaescu la Târgu Mureş în data de 12 ianuarie a.c.


"Institutul pentru Politici Publici dezaproba decizia Ministerului Sanatatii de a sista finantarea spitalelor private din bani publici" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Elena Iorga
Email:elena@ipp.ro
Telefon:0722 166 888
Sursă:www.ipp.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Federatia Solidaritatea Sanitara sustine solutia angajarii salariatilor din sanatate in functie de(...)

Apreciem în mod pozitiv declarațiile domnului ministru Eugen Nicolăescu privind necesitatea introducerii salarizării în funcție de performanță în sistemul sanitar și scoaterea salariaților(...) citeste mai departe



Declaratia Consiliului National al Colegiului Medicilor din Romania referitoare la situatia actuala(...)

Reunit la Alba Iulia, astăzi, 5 septembrie, Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România a analizat situația sistemului de sănătate. Principalele probleme cu care se confruntă în(...) citeste mai departe



Uniunea Europeana lanseaza primul semnal politic serios cu privire la drepturile persoanelor cu(...)

Bucuresti, 29 mai 2015. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) salută Rezoluția Parlamentului European din data de 20 Mai 2015 cu privire la implementarea Convenției(...) citeste mai departe



Sistemul de sanatate are nevoie de o finantare corecta

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) atrag atenţia că sumele alocate medicamentelor în(...) citeste mai departe



Semnal de alarma pentru o mai buna informare cu privire la lupus, marele imitator al altor boli

Mâine, 10 mai, Ziua Mondială a Lupusului va fi marcată și în România. Cu această ocazie, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și Asociația Lupus România, cu sprijinul GSK(...) citeste mai departe