Crucea Rosie lanseaza aplicatia de prim ajutor disponibila pe telefonul mobil

Crucea Rosie lanseaza aplicatia de prim ajutor disponibila pe telefonul mobil
Crucea Roşie anunţă lansarea aplicaţiei de prim ajutor disponibilă pe telefonul mobil Iphone destinată instruirii în acordarea primului ajutor.

"Viața ne poartă deseori în contexte neprevăzute, în care este foarte important să acționăm prompt. Într-o situație limită, ce implică riscuri majore, este vital să știm să acordăm primul ajutor corect. Prin lansarea acestei aplicații extindem aria de diseminare a informațiilor, în acest domeniu de tradiție al Crucii Rosii Române, și oferim acces larg la tehnicile de acordare a primului ajutor de bază prin intermediul unui suport modern și accesibil", declară Mihaela Geoană, Preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

Pentru că înţelege importanţa acordării primului ajutor, Crucea Roşie aduce un sprijin fiecăruia dintre noi care, la un moment dat, se poate afla în rolul salvatorului. Uneori chiar şi salvatorii au nevoie de ajutor, de aceea ghidul oferă toate informaţiile necesare pentru ca gestul tău să facă diferenţa între viaţă şi moarte.

Aplicaţia de prim ajutor are o interfaţă practică şi un meniu care oferă posibilitatea navigării uşoare şi rapide. Cele două secţiuni disponibile „Învaţă” şi „Urgenţe” ghidează utilizatorii către tipul de conţinut solicitat: informaţie care ajută în identificarea problemei, respectiv informaţie ce explică modul de acţiune odată ce problema a fost identificată.

Secţiunea „Învaţă” prezintă diverse situaţii care necesită o intervenţie de prim ajutor. Pentru fiecare dintre acestea, aplicaţia contribuie la înţelegerea şi recunoaşterea problemei, iar instrucţiunile explică modul de acţiune. De asemenea, este disponibilă „secţiunea de studiu” despre cei patru paşi esenţiali în acordarea primului ajutor, precum şi opţiunea de apelare la numărul de urgenţă 112 însoţită de indicaţii despre informaţiile esenţiale care trebuie oferite îm momentul solicitării ajutorului medical specializat.

Secţiunea „Urgenţe” este poate cea mai importantă, aceasta cuprinzând cele mai frecvente posibilele cazuri de accidente şi instrucţiuni pas cu pas menite să ajute efectiv în momentul în care salvatorul oferă primul ajutor într-o situaţie de criză. De asemenea, serviciul de urgenţă 112 poate fi apelat direct din această secţiune.

Aplicaţia de prim ajutor este disponibilă doar pentru iPhone, iar pentru fiecare descărcare real,- hypermarket donează 2 euro către Crucea Roşie Română pentru înfiinţarea Punctelor de Prim Ajutor în zonele izolate ale ţării, pentru primele 1000 de descărcări. În plus, ghidul vă permite înscrierea directă la cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roşie în oraşul dumneavoastră.

„În România, numărul utilizatorilor de telefoane smart creşte în fiecare zi. La fel si numărul aplicaţiilor de tot felul, care fie ne relaxează, ne informează sau pur şi simplu ne ţin conectaţi. Aplicaţia pe care o propune Crucea Roşie însă ne poate salva viata sau ne poate învăţa să o salvăm noi pe a cuiva. Un motiv destul de bun pentru a avea aceasta aplicaţie la îndemână în telefonul nostru. real,- România se alătura cu mult entuziasm în acest program, pentru ca este unul de viitor şi pentru ca susţinem proiectele de prim ajutor în general‘‘ spune Michel Lamoot, Director General real,- România.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Crucea Rosie lanseaza aplicatia de prim ajutor disponibila pe telefonul mobil" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Nadia Lazăr
Telefon:0748 238 02

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Remuneratia medicilor pentru garzile efectuate a crescut cu pana la 90%

De la 1 octombrie, remuneraţia medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%, după ce Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență 20/2016. citeste mai departe



Crucea Rosie Romana sarbatoreste Ziua Mondiala a Primului Ajutor pe 8 septembie 2012

Crucea Roșie Română marchează sâmbătă, 8 septembrie, Ziua Mondială a Primului Ajutor, prin mai multe manifestări. citeste mai departe



CMR solicita noului Guvern Ponta rezolvarea revendicarilor cuprinse in Declaratia Adunarii Generale(...)

Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România îşi manifestă regretul că dezbaterea publică privind sistemul de sănătate este parazitată de teme marginale şi nu se axează pe(...) citeste mai departe



Reabilitarea auditiv-verbala. Perspective integratoare - workshop pentru parintii si logopezii din(...)

Pe data de 2-3 Noiembrie, în București va avea loc workshop-ul „Reabilitarea auditiv-verbală. Perspective integratoare” susținut de Viktorija McDonell, care va prezenta invitaților(...) citeste mai departe



Institutul pentru Politici Publici dezaproba decizia Ministerului Sanatatii de a sista finantarea(...)

Institutul pentru Politici Publice (IPP) dezavuează declaraţiile Ministrului liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu prin care anunţă că de la 1 martie se va sista finanţarea din fondurile(...) citeste mai departe