Conferinta de presa - Congresul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila

Conferinta de presa - Congresul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti organizează, în perioada 30 mai - 1 iunie 2013, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, primul său congres ştiinţific cu participare internaţională.

Cu această ocazie, vă invităm joi, 30 mai 2013, ora 17.30, Sala I.C. Bratianu la Conferinţa de Presă urmată de Festivitatea Oficială de Deschidere a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila". În cadrul festivităţii va avea loc şi Ceremonia de acordare a titlului Honoris Causa.

La eveniment vor participa:

• Acad. Ioanel Sinescu, Preşedinte Congres, Rector UMF „Carol Davila”
• Prof. Dr. Dragos Vinereanu, Preşedinte Congres, Prorector UMF „Carol Davila”
• Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Preşedintele Senatului UMF „Carol Davila”
• Membrii Comitetului de Organizare

Invitaţi de onoare ai evenimentului:

• Prof. Antonio Federico, Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Siena, Italia
• Prof. Marc Jean Christophe Humbert, Universitatea Paris-Sud, Franţa
• Prof. Martin Burian, Universitatea de Medicină din Viena, Austria
• Prof. Christopher Granger, Duke University, Durham, USA
• Prof. Piero Portincasa, Universitatea de Medicină din Bari, Italia
• Prof. Frank M. Ruemmele, Facultatea de Medicină, Universitatea Sorbona, Paris, Franţa

Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti este prilejuit de implinirea a 156 de ani de activitate academică şi, totodată, de omagierea marelui savant român, prof. dr. George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi absolvent al Universităţii.

În cadrul Congresului, profesori universitari şi cercetători de renume mondial, alături de reputate personalităţi din domeniul medical din România, vor prezenta ultimele noutăţi.

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti este una dintre cele mai dinamice şi cunoscute instituţii de învăţământ superior de profil din România.

Prin intermediul proiectelor derulate, Universitatea continuă să formeze medici de excepţie şi cadre didactice valoroase, care activează în cele mai renumite clinici şi spitale.

Construirea unei comunităţi academice bazate pe cunoaştere, comunicare, deschidere şi eficienţă constituie emblema nucleului de educaţie universitară medicală.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Conferinta de presa - Congresul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Andreea Manea
Email:andreea.manea@mediamed.ro
Telefon:0752.191.235

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Criza medicamentelor din România - Poziția Asociaţiei Distribuitorilor Europeni de Medicamente(...)

Asociatia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) atrage atenția tuturor factorilor implicați asupra consecințelor lipsei unor medicamente din farmaciile din România, precum și a(...) citeste mai departe



Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) transmite un mesaj(...)

„Credem în orașul București și în potențialul pe care îl are pentru a înclina balanța discuțiilor privind relocarea EMA în România. București este un oraș în plină dezvoltare, cu un nivel al(...) citeste mai departe



Ministrul Sanatatii, Nicolae BANICIOIU, viziteaza Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara

Ministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU, efectuează joi o vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, unul din centrele de referinţă din ţară pentru îngrijiri medicale şi pentru(...) citeste mai departe



Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a discutat in aceasta dimineata cu presedintele Casei Nationale(...)

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a discutat în această dimineață cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre revendicările reprezentanților medicilor de familie. citeste mai departe



Doliu in UMF Carol Davila

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti anunţă cu un profund regret trecerea la cele veșnice a Academicianului Laurenţiu Mircea Popescu. citeste mai departe