Operatii de endoprotezare esofagiana, procedeu unicat la nivel national si international, efectuate la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu

Operatii de endoprotezare esofagiana, procedeu unicat la nivel national si international,  efectuate la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu
În ultimele două săptămâni, trei pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă în urma unor operaţii efectuate în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, de către prof. univ. dr. Dan Sabău. Este vorba de operaţii de foraj transtumoral şi protezare pe cale laparogastroscopică, unicat la nivel naţional şi internaţional. Mai simplu spus, operaţii de endoprotezare esofagiană, în tumorele maligne depăşite.

Tehnica unicat constă în introducerea în esofag prin gât, fără tăieturi, a unei proteze concepută în Sibiu, în aşa fel încât este depăşită zona afectată de cancer. Montajul se realizează sub controlul laparoscopului introdus prin stomac. De altfel, introducerea laparoscopului în stomac a fost realizată pentru prima dată în lume în cadrul SCJU Sibiu, de către prof. univ. dr. Dan Sabău, fiind o inovaţie în acest segment al chirurgiei.

„Este vorba de o endoprotezare esofagiană, care dă posibilitatea unei alimentaţii normale, pentru pacienţii cu fistulă esotraheală sau stenoză tumorală, care altfel sunt condamnaţi la foame. Practic, aceştia nu se mai puneau alimenta, aspirând mâncarea în plămâni, fapt care produce decesul. Este o alternativă mult mai bună şi benefică pentru pacient, varianta clasică fiind gastrostoma sau jejunostoma, adică o alimentaţie artificială, pe căi artificiale. Pacienţii pot, după intervenţia chirurgicală, să mestece, să simtă gustul mâncării, să evite o alimentaţie dificilă în strictă intimitate şi necesitatea unei hrane speciale, preparată într-o bucătărie specială. În acelaşi timp, cel mai important este că îşi pot continua apoi tratamentul oncologic (radioterapie şi chimioterapie). Pe cazuistica noastră de peste 100 de pacienţi, supravieţuirea post operatorie a unor bolnavi anterior condamnaţi poate ajunge până la patru ani şi jumătate”, explică prof.univ.dr. Dan Sabău, medic şef al Secţiei Clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu.

În ţară, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este singurul loc în care se realizează intervenţii chirurgicale de acest tip. Astfel, în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II a celei mai mari instituţii spitaliceşti din judeţ, ajung pacienţi din numeroase spitale universitare, trimişi de colegii de breaslă ai doctorului Sabău.


"Operatii de endoprotezare esofagiana, procedeu unicat la nivel national si international, efectuate la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu" adaugat de Comunicate Medicale

Sursă:www.scjs.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Finantare din China pentru cercetarea Telocitelor: 5 milioane de yuani

“Mecanisme si roluri ale Telocitelor in tratamentul afectiunilor pulmonare”. Acesta a fost proiectul castigator al competitiei -“Proiecte internationale majore de cercetare stiintifica in cooperare(...) citeste mai departe



Guvernul a adoptat noua metodologie de calcul a preturilor medicamentelor

Guvernul a adoptat în ședința de guvern de astăzi, 26 octombrie 2016, Hotararea de Guvern privind aprobarea Metodologiei privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor(...) citeste mai departe



Crucea Rosie Romana aniverseaza Ziua Internationala a Voluntarului

În fiecare an, pe 5 decembrie, Societatea Națională de Cruce Roșie din România (SNCRR), aniversează "Ziua Internațională a Voluntarului". Anul acesta Crucea Roşie Română doreşte să atragă atenţia(...) citeste mai departe



CNAS anunta masuri pentru facilitarea achitarii obligatiilor catre FNUASS

Având în vedere situaţia apărută la începutul lunii ianuarie la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în calitatea sa de administrator al(...) citeste mai departe



Institutul Clinic Fundeni inaugureaza un departament dedicat pacientilor cu hemofilie

Începând din luna februarie, pacienții cu hemofilie beneficiază de un departament special amenajat la Institutul Clinic Fundeni, unde vor putea fi preluați de o echipă multidisciplinară conform(...) citeste mai departe