Filiala Oltenia a Asociatiei de Lupta impotriva Bolii Parkinson, inaugurata la Targu-Jiu

Filiala Oltenia a Asociatiei de Lupta impotriva Bolii Parkinson, inaugurata la Targu-Jiu
Pe 3 decembrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, a fost anunțată inaugurarea Filialei Oltenia a Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson, filială care va funcționa la Târgu-Jiu. La lansare au luat parte Dan Răican, președintele Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson și Nicolae Dobrotă, președintele noii filiale și personalități ale vieții politice și administrative a județului Gorj.

Evenimentul organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA a fost găzduit de Hotelul Brâncuși din Târgu-Jiu. La conferința de lansare s-a discutat despre: rolul asociației de pacienți, problemele medico-sociale ale persoanelor cu boala Parkinson, accesul la tratament, încurajarea voluntariatului la nivelul comunității locale, metode noi de diagnostic în boala Parkinson, importanța unui program particularizat de kinetoterapie pentru pacienții cu boala Parkinson.

„Vrem să fim un sprijin și un reprezentant al celor 72.000 de bolnavi cu maladia Parkinson din România. În acest moment, asociația are peste 950 de membri, motiv pentru care am simțit necesară deschiderea de filiale locale. Prima filială locală este cea din Oltenia. Îl cunosc foarte bine pe domnul Dobrotă, este un om foarte inimos, foarte dedicat muncii cu pacienții, așa că, la inițiativa dânsului, am decis să creăm acest grup de suport pentru pacienții din Oltenia.” a mărturisit Dan Raican, preşedintele Asociaţiei de Luptă împotriva Bolii Parkinson, care a rostit, de asemenea, crezul asociației: „Te poți simți singur și deznădăjduit, abătut și trist, dar niciodată învins. Poți pierde, poți greși, poți suferi, dar nu te gândi să abandonezi. Amintește-ți atunci când e nevoie că ești puternic, că sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face mai bine decât tine. Strânge din dinți, spune-i copacului de lângă tine ce te doare, învață de la el să rămâi în picioare și întoarce-te înapoi la viață.”

„Sper ca starea de sănătate să îmi permită să mă implic cât mai mult în această asociație, sper să facem numai lucruri bune pentru toți pacienții cu boala Parkinson la nivelul Olteniei și rog toate asociațiile de pacienți de la nivelul Olteniei să ne unim forțele și să fim o voce în România.” a precizat Nicolae Dobrotă, preşedintele Filialei Oltenia a Asociaţiei de Luptă împotriva Bolii Parkinson.

„Sunt alături de Houston NPA în ceea ce reușesc ei să facă pentru pacienții din România și din județul Gorj. Mă bucur foarte mult că reușim să aducem oameni de valoare la Târgu-Jiu, cum este domnul Răican, un om excepțional. Voi fi alături de pacienții cu boala Parkinson, mă voi specializa în această afecțiune, pentru că îmi doresc să lucrez cu acești bolnavi. Îi mulțumesc din suflet lui Dan Răican pentru inițiativa de a aduce asociația la Târgu-Jiu și îi doresc mult succes domnului Dobrotă.” a declarat ktp. Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.

„E un motiv de bucurie pentru noi că municipiul Târgu-Jiu și județul Gorj sunt gazda unui astfel de eveniment, ceea ce dovedește încă o dată deschiderea pe care nu numai administrația județeană sau administrațiile locale o au atunci când vine vorba de problemele semenilor noștri, ci putem vorbi de deschiderea unor oameni de bine, deschiderea unor suflete care doresc să sprijine segmente sociale sau segmente cu probleme medicale care nu-și găsesc sprijinul acolo unde și-ar dori.” susține Ciprian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.

La conferință au participat, de asemenea, reprezentanți ai structurilor administrative locale: Dr. Ana Băleanu, Președinte Colegiul Medicilor Gorj, Dr. Daniel Bondoc, Președinte CAS Gorj, Dr. Nicoleta Manu, manager Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, Dr. Mihai Moisescu, Președintele Asociației Medicilor de Familie Gorj, Dr. Eugenia Cristina Căliman, Director Medical Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Totodată și-au manifestat suportul față de noua filială a Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson reprezentanți ai celorlalte asociații de pacienți din județul Gorj.

Partenerii asociației care au susținut lansarea noii filiale: Hotelul Brâncuși din Târgu-Jiu, Centrul de Recuperare Larymed.

Despre Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson:

Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson este singura organizaţie non-guvernamentală din România care apără drepturile şi interesele celor peste 72.000 de persoane diagnosticate cu boala Parkinson la nivel naţional. Proiectele Asociaţiei de Luptă împotriva Bolii Parkinson urmăresc să creeze o punte de legătură între pacienţii diagnosticaţi cu boala Parkinson, familiile şi îngrijitorii lor, membrii echipei medicale care se ocupă de tratarea acestei afecţiuni, autorităţile din domeniul sanitar şi jurnaliştii care acoperă subiecte de sănătate.

Obiectivele asociaţiei sunt:
• Informarea corectă a persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson privind accesul la tratament, navigarea în sistemul sanitar, drepturile medico-sociale ale pacienţilor, cele mai recente noutăţi ştiinţifice în domeniu;
• Încurajarea unei comunicări eficiente medic-pacient-îngrijitor;
• Susţinerea intereselor pacienţilor în faţa autorităţilor din domeniul sănătăţii;
• Susţinerea dezvoltării profesionale a specialiştilor în boala Parkinson la nivel naţional; Crearea şi dezvoltarea filialelor locale și a grupurilor de suport pentru pacienţi.


"Filiala Oltenia a Asociatiei de Lupta impotriva Bolii Parkinson, inaugurata la Targu-Jiu" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Alexandra Nistoroiu
Email:alexandra.nistoroiu@houston.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Cresterea bugetului alocat medicamentelor – necesara pentru a raspunde nevoilor reale de tratament(...)

Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) si Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) saluta preocuparea autoritatilor pentru imbunatatirea(...) citeste mai departe



Ce poti face pentru pacientul care sufera de o boala incurabila

Educatia de calitate in INGRIJIRE PALIATIVA da valoare fiecarei clipe de viata a bolnavului incurabil citeste mai departe



Turismul medical se dezvolta prin cooperare interinstitutionala

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cseke Attila, ministrul Sănătăţii şi Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei şi Cercetării, au semnat 14 iulie 2011, protocolul de colaborare(...) citeste mai departe



Proiectul Mame pentru viata. Viata pentru mame a fost lansat astazi, 14 martie 016

Bucureşti, 14 martie 2016 - Fundaţia World Vision România, împreună cu compania farmaceutică Merck Sharp and Dohme (MSD) România, demarează un amplu program de reducere a mortalităţii materne din(...) citeste mai departe



APSR: Sanatatea romanilor, o urgenta nationala

Indiferent cât de multe măsuri s-ar lua, sistemul sanitar din România pare să aibă probleme în continuare. Potrivit reprezentanţilor Alianţei pentru Sănătate, reuniţi în data de 16 martie 2011 în(...) citeste mai departe