MedLife aduce în România cel mai performant aparat RMN 3TESLA

MedLife aduce în România cel mai performant aparat RMN 3TESLA
Începând din luna ianuarie, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, dispune de un aparat performant de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM), de 3Tesla – o noutate chiar și pentru clinicile occidentale. Acesta este disponibil pacienților exclusiv în cadrul Hyperclinicii MedLife Grivița.

Avantajele unice ale aparatului RMN 3T vizează puterea dublă a câmpului magnetic, viteza mult mai mare de scanare și, implicit, obținerea unor imagini mai clare comparativ cu cele înregistrate de aparatele RMN obișnuite, de 1T sau 1,5T. Acest fapt permite vizualizarea în detaliu a diferitelor structuri corporale și depistarea unor afecțiuni în stadiu incipient.

Potrivit specialiștilor, claritatea imaginilor captate de RMN 3T vine în sprijinul pacienților care suferă de afecțiuni cerebrale, ale coloanei vertebrale (hernii de disc, patologie vertebrală sau de cordon medular) și ale sistemului musculo-scheletal. De asemenea, acest aparat poate fi utilizat cu succes și pentru depistarea afecțiunilor neurologice, ortopedice, abdominale și pelvine.

Datorită tehnologiei utilizate, RMN 3T permite medicilor radiologi să diferențieze cu mai mare acuratețe între afecțiunile benigne și cele maligne, acestea din urmă putând fi depistate în stadiu incipient. Acuratețea imaginilor redate de aparat contribuie la detectarea tumorilor canceroase de dimensiuni milimetrice, RMN 3Tesla fiind eficient în depistarea cancerelor de prostată și de sân. Astfel, complementar cu mamografia și ultrasonografia, RMN 3T oferă informații care cresc gradul de acuratețe a diagnosticului imagistic.
Mai mult decât atât, rezoluția scannerului 3T permite vizualizarea în detaliu a vaselor sangvine de dimensiuni foarte mici, angiografiile realizate cu RMN 3Tesla putând înlocui, în anumite cazuri, angiografiile invazive care se realizează prin cateterism.
În anumite circumstanțe, noul RMN reduce semnificativ timpul necesar examinării față de aparatele de 1,5T.

În general, în funcție de complexitatea investigației, aceasta poate dura între 15 și 60 de minute. Durata mică de examinare și performanțele aparatului pot limita sau chiar exclude utilizarea substanței de contrast și a sedativelor – un avantaj pentru pacienții cu vârste fragede și pentru persoanele claustrofobe.

”Introducerea unui aparat de acest tip într-o clinică MedLife reprezintă un pas important în modernizarea sistemului medical românesc și în alinierea la standardele occidentale din domeniu. Ne bucurăm să punem la dispoziția pacienților noștri această metodă de investigație de ultimă oră, anual fiind descoperite alte noi beneficii ale acestui aparat. În 2009, de exemplu, o echipă de cercetători din Ohio a descoperit că RMN 3T poate fi utilizat cu succes în depistarea timpurie a cancerului mamar, având un grad mai mare de acuratețe comparativ cu mamografia și ultrasonografia”, a declarat Mihai Ciochinaru, Director Medical MedLife.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"MedLife aduce în România cel mai performant aparat RMN 3TESLA" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Alina CHELU
Email:achelu@medlife.ro
Telefon:0735.301.015
Sursă:www.medlife.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Dezbateri despre studiul terapiei durerii in Romania in cadrul celei de-a doua editii a Congresului(...)

Asociația de Algeziologie din România, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa” Iași și compania de comunicare medicală Houston NPA au organizat cea de-a doua ediție a(...) citeste mai departe



Premiera in medicina privata romaneasca. O noua procedura in lupta împotriva cancerului(...)

O premieră pentru sistemul medical privat a avut loc în cadrul Clinicii de Angiografie și Terapie Endovasculară Hemodinamic. Mai exact, un pacient, depistat cu o tumoră hepatică, a fost supus unei(...) citeste mai departe



Cele mai noi tendinte pe plan international de medicina fizica si de recuperare la Poiana Brasov

Al 35-lea Congres Naţional Anual de Medicină Fizică şi Recuperare a reunit săptămâna trecută, la Poiana Braşov, specialişti din toată lumea. Congresul face parte dintr-o serie de evenimente ce(...) citeste mai departe



Finantarea serviciilor medicale paraclinice este asigurata pana la sfarsitul anului

Ca urmare a afirmaţiilor din presă conform cărora unii furnizori de servicii paraclinice nu ar mai dispune de fonduri, CNAS face următoarele precizări: citeste mai departe



Concert Orchestra Medicilor de Ziua Mondială a Sănătăţii

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, vă aşteptăm la concertul extraordinar susţinut de Orchestra Medicilor, la Ateneul Român, în data de 7 aprilie 2012, începând cu ora 19.00. citeste mai departe