Discursul ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu la videoconferinta din data de 6 februarie 2014

Discursul ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu la videoconferinta din data de 6 februarie 2014
Obiectul videoconferinței de astăzi îl reprezintă pachetul de bază, partea de asistență medicală spitalicească. Înainte de toate, de prezentarea tehnică, sunt câteva aspecte pe care vreau să le punctez referitor la spitale, pentru că au legătură atât cu introducerea pachetului de bază, cât și cu maniera în care arată sistemul sanitar românesc și cu performanța sau lipsa lui de performanță.

Sunt lucruri pe care le-am mai spus și le repet până când le va ști toată lumea și cei care au responsabilități în sistemul sanitar vor înțelege că nu există altă cale.

Reforma sănătății înseamnă și reforma spitalelor. Nu putem vorbi de o reformare a sistemului sanitar fără o reformare a părții sale esențiale, unde se consumă și cele mai multe resurse, adică spitalul.

În viziunea noastră, reforma spitalelor înseamnă 3 lucruri esențiale:
1. În centrul preocupărilor trebuie să fie pacientul și nu patul de spital. Acest lucru presupune o schimbare semnificativă de atitudine. Am constatat că în sistem s-a perpetuat o percepție pe care o consider păguboasă, aceea că valoarea principală a unui spital este patul. Valoarea unui spital trebuie să fie dată de serviciile pe care le oferă pacienților și calitatea acetora, de capacitatea sa de a utiliza cât mai eficient resursele și de a găsi soluții manageriale.
2. Serviciile trebuie să fie acordate pacienților când, unde și cât timp au nevoie. Asta înseamnă eliminarea internărilor nejustificate: în internare continuă trebuie să ajungă acele cazuri care nu pot fi rezolvate la celelalte nivele de asistență – în ambulatoriul de specialitate sau în spitalizare de zi; Înseamnă să nu ținem pacienții în spital dacă nu e nevoie, doar pentru că o zi de spitalizare în plus aduce bani în plus.
3. Grija pentru banii publici – Din păcate, toată lumea cere bani mai mulţi pentru spitale. Câte îngrijiri medicale aţi acordat în spitalizare continuă, care puteau fi evitate şi care putea eficientiza activitatea unităţilor sanitare?

Prin pachetul de bază introducem prevederi legale care să consfințească aceste principii.

Avem în vedere mai multă ordine în sistem și mai multă predictibilitate prin definirea clară a criteriilor de spitalizare, pe fiecare tip de spitalizare. Astfel, pachetul de bază definește trei modalități de acordare a asistenței medicale spitalicești și criteriile precise pentru fiecare din ele
• spitalizarea de zi – maxim 12 ore
• spitalizare continuă care poate fi:
o de o zi – între 12 și 24 de ore
o peste 24 de ore

Vorbim de asemenea despre prevenirea spitalizărilor evitabile - cu excepția urgențelor, spitalul trebuie să devină ultima poartă de acces în sistem, doar pentru cazurile care nu pot fi rezolvate la celelalte nivele de asistență.

În pachetul de bază se prevede clar faptul că decizia de internare trebuie să țină cont de epuizarea resurselor diagnostice și terapeutice din celelalte domenii de asistență.
Mai multe detaliile tehnice va da domnul secretar de stat Adrian Pană.
În al doilea rând, după cum știți, în urmă cu trei săptămâni am avut o videoconferință cu toți managerii de spitale din țară pe tema reconfigurării structurii spitalelor.

Principiul pe care l-am aplicat întotdeauna a fost acela că nu vrem să impunem noi de la minister ce trebuie făcut, ci pornind de la nevoile reale de sănătate ale populației și de la situația în plan local, fiecare manager să identifice soluții astfel încât spitalele să devină structuri mai eficiente și mai concentrate pe rezolvarea cazurilor.
Cred că fiecare manager, fiecare autoritate publică locală, ştie ce e mai bine pentru spitalul pe care îl are în coordonare.

Le-am solicitat managerilor ca până la data de 5 februarie să trimită propriile planuri de reconfigurare a spitalelor, în care să urmărească: asigurarea serviciilor medicale la un standard de calitate; echilibrarea cheltuielilor de funcționare a spitalului între cele destinate medicamentelor, materialelor sanitare, salariilor, utilităților; utilizarea optimă a numărului de paturilor; internarea doar a cazurilor care nu pot fi rezolvate la celelalte nivele de asistență și creșterea numărului celor tratate în ambulatoriul de specialitate.

De asemenea, le-am solicitat managerilor de spitale să-și elaboreze planurile în colaborare cu reprezentanții autorităților locale și ai profesioniștilor din sistemul sanitar, respectiv ai sindicatelor reprezentative.

Vreau să le transmit managerilor de spitale, nu tuturor, se știu cei care sunt vizați, că sunt supărat pe modul în care au înțeles să trateze acest subiect și să răspundă acestei solicitări. Nu era în interesul cuiva din Minister, ci al lor, să elaboreze aceste planuri de eficientizare a activității spitalelor.

Din păcate, n-au trimis toate spitalele, iar dintr-o primă analiză am constatat că managerii nu au înțeles nimic din ce aveau de făcut. Iar DSP-urile nu și-au îndeplinit misiunea de a spraveghea, îndruma, controla și aplica politica ministerului în acest domeniu atât de important.

Îi întreb pe manageri, ce să înțelegem de aici, că lasă decizia la latitudinea ministerului? Vă atenţionez că a răspunde altfel decât trebuie demonstrează că nu vă pasă de soarta spitalelor şi ne obligaţi să luăm noi decizii în locul dumneavoastră.

Am considerat că așa e firesc, nu să vă spunem noi, de la București, cum să faceți, cum să vă organizați, ci doar să stabilim un cadru general, pornind de la realitatea îngrijorătoare pe care cred că o știm cu toții și nu se poate preface nimeni că nu există.

Vreau să vă dau și public câteva date, care cred eu că sunt relevante în susținerea acestui demers. Ele arată realitatea unui sistem spitalicesc cu dezechilibre și care utilizează ineficient banii publici.

Este vorba despre date rezultate în urma centralizării și analizei raportărilor trimise chiar de spitale.
o În ce privește rata de utilizare a paturilor - peste 75% din secțiile la nivelul fiecărui județ sunt subutilizate în diferite grade (adică sunt sub 80% grad de utilizare).
o De exemplu: pentru specialitatea endocrinologie rata de ocupare a paturilor la nivel național este de 60%, în condițiile în care rata optimă de utilizare este de 80%. În cazul spitalelor municipale rata de ocupare pentru această specialitate este de 45,6%. Adică aproximativ 40% din paturi nu-și găsesc justificarea.
o La oftalmologie – rata națională de ocupare a paturilor este de 61%, pentru spitalele județene aceasta este de 58%, iar pentru cele orășenești de 33%.
o Se constată diferențe semnificative, în funcție de specialități, zone geografice, tipuri de spitale sau medii de rezidență. Sunt secții de chirurgie în care se efectuează 10 operații pe lună. Altele sunt supraaglomerate cu cazuri care nu necesită internare în spital – exeme simple în secțiile de dermatologie, infecții ORL necomplicate la adult, proceduri de recuperare care pot fi efectuate complet în ambulatoriu. Sunt doar câteva exemple.
o Un alt indicator al faptului că spitalele nu fac ceea ce trebuie este rata de reinternări și transferuri. Astfel, la până în 30 de zile de la prima externare, 12% din cazuri (ca medie națională) sunt reinternate.
o Pentru fiecare județ există între 17 și 25 de episoade de spitalizare continuă anual la fiecare 10.000 de locuitori.

Regret faptul că deși fiecare spital a primit toate datele cu privire la deficiențele pe care trebuie să le corecteze, acest lucru nu s-a întâmplat. Atenționez managerii de spital că vom lua măsuri și le vom face publice pentru că pacienții au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii publici. Voi solicita CNAS să verifice modul în care se fac raportările cazurilor la spitale și acolo unde există aspecte neconforme, să fie imputate celor responsabili.

Nu ne mai putem juca cu banul public. Poate veţi înţelege cât de superficial aţi tratat ceea ce trebuia să faceţi. Vă mai dau un termen – 20 februarie 2014, pentru a reactualiza planul de reconfigurare, ţinând cont de realităţi. În foarte scurt timp, vom afişa Hotărârea de Guvern privind Planul Naţional de Paturi.

Vă atrag atenţia că nimeni nu va primi niciun pat în plus dacă nu va veni cu planul de reconfigurare a unităţii sanitare, ţinând cont de toţi indicatorii.

Vom încerca să facem mai multe controale prin CNAS. În continuare, vă spun că sunt foarte supărat fiindcă nu am crezut că există atât de multă indiferenţă din partea dumneavoastră.

Exemple oferite:
La specialitatea oncologie medicală, spitalul municipal Caracal raportează un ICM de 2,1, pe locul doi din țară, spitalul județean de urgență Slobozia ICM 1,74 (locul 5) și spitalul orășenesc Bolintin-Vale ICM 1,5 (locul 7) la nivel național, înaintea Institutului Regional de Oncologie Iași cu un ICM de 1,33.

În specialitatea cardiologie, în topul complexității cazurilor tratate se află spitalul orășenesc Târgu Neamț (ICM 1,72), care potrivit acestor raportări ar trata cazuri mai complexe decât institutele de specialitate, cum ar fi C C Iliescu (ICM 1,67). La același nivel se raportează și de la spitalul municipal din Odorheiul Secuiesc.

La neurologie, spitalul județean Zalău (ICM 1,94) și spitalul orășenesc Câmpeni (ICM 1,88) sunt între primele 7 spitale din țară în ce privește complexitatea cazurilor raportate.

La specialitatea boli infecțioase, pe primul loc după raportări este spitalul Ioan cel Nou Suceava (ICM 1,73), urmat de spitalul municipal Blaj (ICM 1,59), care potrivit acestor date ar trata cazuri mai complexe decât spitalul Matei Balș din București (ICM 1,50) sau spitalul de boli infecțioase Cluj Napoca (ICM 1,51).

La specialitatea endocrinologie, pe locul doi din țară se află spitalul municipal Câmpulung (ICM 1,37).

La diabet zaharat, sunt în top spitalul din Turda (ICM 1,44) și Târgu Neamț (ICM 1,33), înainte spre exemplu de spitalul clinic de urgență Târgu Mureș.

Declaraţii privind campania de vaccinare 2013-2014

Profit de ocazie fiindcă sunt prezenţi la această videoconferinţă atât Directorii direcţiilor judeţene de sănătate publică şi a Municipiului Bucureşti, cât şi reprezentanţii medicilor de familie pentru a vă face un anunţ. La începutul acestei săptămâni, Comitetul Naţional de Vaccinologie ne-a transmis că poate fi încheiată campania de vaccinare pentru sezonul 2013-2014, având în vedere evoluția lentă a virusului gripal, număr mic de cazuri confirmate cu gripă anul acesta spre deosebire de anii anteriori, precum și faptul că imunizarea organismului se produce în interval de 3 săptămâni de la vaccinare.

Practic, cei care s-ar vaccina astăzi, ar fi protejaţi abia peste 3 săptămâni, adică la sfârşitul lunii februarie, când deja nu se mai impune.

Recomandarea Comitetului Naţional de Vaccinologie a fost epuizarea stocurilor existente în acest moment în teritoriu, la DSP-uri şi în cabinetele medicilor de familie, cantitate care acoperă nevoia de vaccinare pentru întregul sezon, după care campania de vaccinare poate fi declarată încheiată.

Îi rog pe medicii de familie care mai au stocuri să încerce să îî convingă persoanele cu riscuri foarte mari să se vaccineze în această perioadă. În cazul în care nu vor dori să se vaccineze, declarăm închisă campania de vaccinare.

În condițiile excepționale din acest sezon, în care circulația virusului gripal a fost redusă, aproximativ 80.000 doze se află încă în stocurile direcțiilor de sănătate publică și în teritoriu la medicii de familie.
Din datele furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică care monitorizează situația la zi a cazurilor de îmbolnăviri cu virus gripal, în data de 04.02.2014 erau înregistrate la nivel național 23 de cazuri de gripă confirmate, față de 67 de cazuri de gripă înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.

Orice ţară trebuie să aibă un stoc de vaccin pentru situaţii excepţionale. De aceea, pentru a asigura protecția maximă obligatorie a populației, am urmat recomandarea ANMDM ca stocul de vaccin gripal produs la Institutul Cantacuzino să rămână în custodia Institutului pentru cazuri de pandemie sau pentru orice situaţie excepţională cu care ne-am putea confrunta şi se vor putea utiliza numai în conformitate cu recomandarea ANMDM, singura entitate instituţională specializată şi autorizată să exprime puncte de vedere în acest domeniu. Comisia de specialitate care a fost numită pentru finalizarea studiului clinic asupra vaccinul gripal ne-a comunicat faptul că rezultatele finale ale testelor referitoare la eficacitatea produsului vor fi disponibile după data de 25.02.2014.

În consecinţă, rezultatele finale şi toate răspunsurile tehnice vor fi făcute publice după această dată de către ANMDM şi Institutul Cantacuzino.


"Discursul ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu la videoconferinta din data de 6 februarie 2014" adaugat de Comunicate Medicale

Sursă:www.ms.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Informatii de ultima ora si speakeri reputati la cea de-a IV-a Conferinta Managementul(...)

În perioada 22-23 noiembrie s-a desfășurat la București cea de-a IV-a Conferință Managementul Dislipidemiilor, al Obezității și al Sindromului Metabolic, eveniment care a prezentat în premieră cele(...) citeste mai departe



Bratari de identificare pentru pacientii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca

Începând cu luna noiembrie 2017, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca a implementat un sistem de identificare a pacienților internați, cu ajutorul unor brățări personalizate. citeste mai departe



Platforma de e-learning, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi

Cu privire la informaţiile vehiculate în presă privind Platforma de e-learning, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi face următoarele precizări: citeste mai departe



Linia - intai, medicii ATI se reunesc la Sinaia in cadrul Congresului anual SRATI

În perioada 15 - 19 mai 2013, în incinta Centrului International de Conferinte “Casino” Sinaia, se va desfășura Al 39-lea Congres al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, punct de(...) citeste mai departe



Gala Medica – ediția a III-a

Colegiul Medicilor din România va organiza în data de 6 iunie 2011, ora 18:30, ediția a III-a a Galei Medica. Elementele de noutate ale acestei ediţii sunt introducerea unei noi categorii inedite -(...) citeste mai departe