Stafeta Ciclista SM 2014, campanie de sustinere a persoanelor cu scleroza multipla

Stafeta Ciclista SM 2014, campanie de sustinere a persoanelor cu scleroza multipla
An de an, în ultima miercuri din luna mai, se sărbătorește Ziua Mondială a Sclerozei Multiple, în acest an aceasta fiind pe data de 28 mai, campanie lansată de Federația Internațională de Scleroză Multiplă.

Cu această ocazie, Societatea de Scleroză Multiplă din România in parteneriat cu Asociatia Filantropia Oradea, Fundația de Scleroză Multiplă Bihor și Asociația SM București au organizat o serie de evenimente în cadrul campaniei „Ștafeta Ciclistă SM 2014”, al cărui obiectiv este susținerea persoanelor cu SM prin dezvoltarea rețelei naționale de grupuri de suport.

Astfel, în perioada 21-28 mai 2014, 4 voluntari bicicliști au pornit într-o ștafetă ciclistă dedicată cauzei SM legând 7 localități din România (Oradea, Cluj Napoca, Bistrița, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea, Constanta și București).

Startul turului ciclist s-a dat in Oradea în data de 21 mai și a fost dedicat fiecărei localități, câte o zi până la punctul terminus, Parcul Herăstrău, Pavilionul H din București.

În data de 28 Mai, în Parcul Herăstrău, Pavilionul H, s-a derulat evenimentul principal începând cu ora 12:00, unde a fost realizat turul ciclist simbolic. Ciclistii au făcut prin București un tur ciclist și au ajuns în Parcul Herăstrău însoțiți de voluntari cicliști din București. La locul evenimentului opinia publică a fost informată despre scleroza multiplă, despre problemele cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu această afecțiune și cum poate opinia publică să vină în sprijinul acestor persoane.

Cum s-au putut implica bucurestenii:
Au venit la eveniment cu bicicleta împreună cu prietenii, familia, colegii sau, chiar singuri. La eveniment participanții au putut scrie mesaje de încurajare pe un post-it oferit de organizatorii de la locul evenimentului. Mesajele vor contribui la încurajarea persoanelor care suferă de aceaastă boala și întăreaste lupta noastră împotriva sclerozei multiple.
Detalii despre eveniment gasiti pe pagina de facebook:
https://www.facebook.com/pages/Stafeta-ciclista-SM

Despre SM
Scleroza multiplă este o afecțiune neurologică cronică, care afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării și nervii optici,

De obicei, o persoană este diagnosticată cu scleroză multiplă între 20 și 40 de ani, dar scleroza multiplă a fost diagnosticată și la copii, adolescenți și vârstnici. Riscul de apariție a acestei afecțiuni este de două ori mai mare la femei decât la bărbați.
Este o boală ale cărei cauze sunt încă necunoscute, diagnosticarea fiind dificilă, putându-se pune în timp. Prognosticul este imposibil de prevăzut, vindecări totale ale bolii neexistând până în prezent.

Scleroza multipla afectează în România în jur de 6 000-8 000 de persoane, numărul exact nu se cunoaște deoarece nu există un registru național pentru această afecțiune. În județul Bihor sunt diagnosticați în jur de 360 de persoane.

De ce grupuri de suport? Pentru că oferă membrilor acestuia posibilitatea de a împărtăși temerile și grijile cu alte persoane afectate de SM care au experiențe similare și înțeleg ce simt acestea și se axează în principal pe nevoia de sprijin și de ajutor reciproc, de învățare a unor abilități într-un cadru confortabil și sigur. Pe lângă acestea, grupurile de suport oferă o serie de alte beneficii, cum ar fi: facilitarea întâlnirilor cu alte persoane afectate de SM aflate în situații similare; stimularea socializării și stabilirea de contacte sociale; facilitarea întâlnirilor cu specialiști din diverse domenii; susținerea și ajutorarea creșterii încrederii în sine și a imaginii personale prin organizarea unor activități special. Grupurile de suport oferă un spațiu confortabil în care participanții își pot exprima deschis trăirile, pot petrece timp de calitate și este un context bun de învățare și dezvoltare a unor abilități personale.


"Stafeta Ciclista SM 2014, campanie de sustinere a persoanelor cu scleroza multipla " adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Claudia Torje
Telefon:0721 89 79 29

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Bolile rare - o prioritate pentru cercetatorii in medicina. 450 de noi terapii se afla in cercetare(...)

450 de medicamente destinate bolilor rare se aflau în proces de cercetare şi dezvoltare în SUA în cursul anului 2013, conform celui mai recent raport al PhRMA* (Pharmaceutical Researchers and(...) citeste mai departe



Spitalul de Urgenta Floreasca si Spitalul de Arsuri, relocate in cladiri ultramoderne care vor fi(...)

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, au semnat astăzi protocolul de colaborare privind relocarea Spitalului de Urgență Floreasca și a Spitalului de(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii: Una dintre directiile reformei in sanatate este cresterea rolului(...)

Una dintre direcțiile principale ale reformei, la care ne-am referit permanent, este reechilibrarea componentelor sistemului sanitar, prin creșterea rolului ambulatoriului de specialitate și(...) citeste mai departe



Cseke Attila:"Reforma sistemului de Sanatate este necesara"

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii sărbătorită pe 7 aprilie 2011, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a transmis un salut de respect pentru întregul corp medical din România, potrivit(...) citeste mai departe



Locuinţe pentru medicii tineri prin Programul ANL

Dr. Raed Arafat, ministrul Sănătăţii și Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, au semnat astăzi, 29 noiembrie 2012, Protocolul de colaborare având ca obiect(...) citeste mai departe