Peste 25 milioane de euro din fonduri europene pentru achizitia de angiografe pentru spitalele romanesti

Peste 25 milioane de euro din fonduri europene pentru achizitia de angiografe pentru spitalele romanesti
Peste 25 milioane de euro provenite din fonduri europene pentru achiziţia de angiografe pentru spitalele româneşti.

Ministerul Fondurilor Europene a anunţat Ministerul Sănătăţii că, începând de ieri, 12 august 2014 se află în consultare publică documentele necesare pentru iniţierea unei competiții în cadrul Programului Operational Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), axa prioritară 2, pentru acordarea de fonduri în valoare de 25 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare - dezvoltare existente şi crearea de noi infrastructuri: laboratoare, centre de cercetare.

Obiectivul competiţiei este acela de achiziționare de angiografe prin proiect în vederea efectuării de cercetări în domeniul / domeniile de interes național identificate pentru această competiție, cu scopul diagnosticării unor leziuni cu potențial evolutiv invalidant sau letal, respectiv pentru angioarhitectonica tumorilor maligne.

„Mulţumesc domnului ministru Teodorovici pentru că, încă de la început ne-a sprijinit în demersul nostru de a identifica fonduri pentru dezvoltarea cercetării şi a infrastructurii sistemului medical. Vrem ca pacienţii din România să beneficieze de acces la cele mai noi tehnologii în domeniul medical. Beneficiari vor fi în primul rând pacienţii, iar rezultatul proiectului va fi acela că vom reuşi să salvam vieţi”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Categoriile de solicitanţi elibigibli sunt instituțiile publice sau de drept public de interes național cu activitate de cercetare în domeniul sănătății. Solicitanții trebuie să respecte definiţia organizaţiilor de cercetare conform Cadrului Comunitar de ajutor de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (C198/2014).

Competiția va fi lansată la sfârșitul lunii august 2014 de către Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul POS CCE.

NOTĂ:

Documentele lansate în consultare publică sunt disponibile pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene:

Ghidul solicitantului pentru dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare-dezvoltare existente şi crearea de noi infrastructuri.
Propunerile și sugestiile sunt așteptate până la data de 27 august a.c., la următoarea adresă de e-mail: structurale@ancs.ro.‎


"Peste 25 milioane de euro din fonduri europene pentru achizitia de angiografe pentru spitalele romanesti" adaugat de Comunicate Medicale

Sursă:www.ms.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Serviciile medicale se pot acorda offline in situatia in care sistemul cardului de sanatate nu este(...)

Defectiunea aparuta in aceasta dimineata la sistemul cardului de sanatate nu trebuie sa ingreuneze accesul pacientilor la servicii medicale. citeste mai departe



Campanie de donare de sange „Daca sangele inseamna viata, donarea inseamna speranta!”

Campania de donare de sânge „Dacă sângele înseamnă viaţă, donarea înseamnă speranţă!” a fost lansată în 9 aprilie la ROMEDICA. citeste mai departe



ExpoMedika – Un pas inainte pentru Sistemul Medical Romanesc

Vă invităm între 2 şi 4 iunie, orele 10:00 – 18:00 la Palatul Parlamentului din Bucureşti pentru întâlnirea anuală a reprezentanţilor domeniului medical. citeste mai departe



Admiterea la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București organizează în data de 23 iulie 2014 examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2014 – 2015.(...) citeste mai departe



Informare de presa referitoare la situatia prezentata la Spitalul Judetean de Urgenta din Satu Mare

Ca urmare a imaginilor prezentate în mass-media referitoare la situaţia secţiei de Interne din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Satu Mare, Ministerul Sănătăţii doreşte să facă următoarele(...) citeste mai departe