Interdisciplinaritate si actualitati in medicina balcanica

Interdisciplinaritate si actualitati in medicina balcanica
În perioada 8 – 11 octombrie 2014, se va desfășura cea de-a 33-a Săptămână Medicală Balcanică și Zilele Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București „Dr. Carol Davila”, având ca tema “Interdisciplinaritate și actualități în medicina balcanică”.

Acțiunile științifice sunt organizate de Secția Română a Uniunii Medicale Balcanice în colaborare cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Traumatologie, și Comitetul Balcanic de Medicină Militară.

Evenimentul va fi precedat de o serie de cursuri precongres.
În cadrul Congresului vor fi abordate teme științifice precum urgențele medicale, chirurgicale, traumatologice, medicină militară de urgență în situații de criză, problemele medicinei balcanice, sănătate publică etc.

Evenimentul este o oportunitate unică pentru medicii de diverse specialități din țările balcanice (România, Grecia, Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia), reprezentanți ai Academiei de Medicină a Franței, lideri de opinie, reprezentanți ai medicinei militare balcanice, ai industriei farmaceutice, ai sistemelor de sănătate, de a discuta cele mai recente inovații în diagnosticul, tratamentul și prevenția afecțiunilor medico-chirurgicale în țările balcanice. Pe durata a 4 zile, experți din diferite domenii științifice vor discuta problemele medicinei din regiune și vor propune strategii noi de abordare a lor în cadrul cursurilor, conferințelor, simpozioanelor, workshop-urilor. Formatul congresului va fi unul interactiv, cu accent pe problemele practicii medicale curente, incluzând, de asemenea, și un program social atractiv.

Pentru mai multe detalii accesați: http://www.zilelemedicale.ro/umbalk/ sau http://www.zilelesuumc.ro/


"Interdisciplinaritate si actualitati in medicina balcanica" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:lt. col. Ciobanu Oana
Email:relatiipublice@scumc.ro
Sursă:http://www.zilelesuumc.ro/

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, va participa la intalnirea EPSCO, de la Luxemburg

Ministrul Sănătătii, Eugen Nicolăescu, va participa în data de 21 iunie la reuniunea Consiliului ministerial formal "Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Protecţia Consumatorilor"(...) citeste mai departe



Control la Serviciul de Ambulanta Judetean Suceava

În perioada 18.04 - 22.04.2016, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a efectuat o acțiune de verificare la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava. citeste mai departe



CNAS a incheiat demersurile necesare pentru punerea in executare a sentintei civile(...)

CNAS a încheiat demersurile necesare punerii în executare a senţintei civile nr. 1950/ 18.06.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 3552/2/2014, cu privire la acordarea unor(...) citeste mai departe



Inovatie in prezentarea lucrarilor ştiintifice din cadrul Congresului National de Neonatologie

Invitaţii care au participat la cea de-a doua ediţie a Congresului Naţional de Neonatologie, specialişti neonatologi din Statele Unite ale Americii, Elveţia, Franţa, Ucraina, Republica Moldova şi(...) citeste mai departe



Precizari despre Platforma Informatica a Asigurarilor de Sanatate (PIAS)

Referitor la fluctuațiile apărute în funcţionarea sistemului informatic în ultimele zile, CNAS face următoarele precizări: citeste mai departe