Bani europeni pentru salvarea medicinei romanesti

Bani europeni pentru salvarea medicinei romanesti
Aproape 750 de elevi și studenți mediciniști au învățat de la cei mai buni specialiști din domeniu de ce mai merită să fii medic chirurg sau de terapie intensivă în România. Timp de 18 luni, tinerii au fost consiliați și orientați profesional, au luat parte la activități din spitale, iar cei mai buni dintre studenți au câștigat stagii de practică la clinici de renume din Franţa şi Spania.

Despre cum i-au ajutat stagiile de practică, cât de motivaţi sunt să rămână în ţară şi dacă se gândesc să mai dea o şansă medicinei româneşti, au vorbit studenţi participanţi în proiect, dar şi medicii care i-au coordonat, într-o conferinţă de presă ce a avut loc la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Pantelimon” București. La eveniment au participat dr. Laura Constantinescu, managerul programului de consiliere şi practică în terapie intensivă, dr. Constantin Vlad Denis, managerul programului de consiliere şi practică în chirurgie, şi membrii ai echipei care a implemetat cele două proiecte.

Mulţumesc managerilor, colegilor de proiect, dar şi copiilor minunaţi, care au participat la acest program. Este o dovadă în plus că această meserie se face cu pasiune. Am atins ceea ce ne-am propus să atingem. Mai mult decât susţinerea financiară a studenţilor cu o bursă lunară de 1.000 de lei, a contat experienţa, de aici şi din ţările unde au ajuns cei mai buni dintre ei, susţine dr. Constantin Vlad Denis, managerul programului de consiliere şi practică în chirurghie.

39 din cei aproape 400 de studenți la medicină au făcut practică în Spitalul Bichat Claude Bernard, Paris, şi în Spitalul Mollet, Barcelona, după ce au dovedit în România că sunt cei mai buni în chirurgie şi terapie intensivă. Stagiile fac parte din cele două proiecte inițiate de Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Pantelimon” București, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.

În timpul anului universitar, accentul se pune pe cursurile teoretice, mai puţin pe partea practică. Am încercat să îi provocăm [n.r. pe studenţi], să participe activ, să vadă exact în ce constă specialitatea de terapie intensivă. Pentru noi e o mare satisfacţie, să-i vezi că se implică, că întreabă, iar pregătirea lor a fost apreciată de medicii din Franţa şi Spania, spune dr. Laura Constantinescu, managerul programului de consiliere şi practică în terapie intensivă.

Este al doilea an consecutiv când studenții noștri merg în Europa pentru specializare. Proiectele, cunoscute sub numele de „Program de consiliere pentru elevi și studenți la Medicină și Practică în Chirurgie” (detalii, aici), respectiv „Program de consiliere pentru elevi și studenți la Medicină și Practică în Terapie Intensivă” (detalii, aici), sunt finanțate din fonduri europene și au drept scop pregătirea și consilierea viitorilor medici pentru a rămâne în România și a avea o carieră de succes.

Noi suntem în anul II, la prima practică oficială de vară. Am ales terapie intensivă pentru că trebuie să le vedem pe toate ca să facem o alegere bună în momentul rezidenţiatului. Vor urma chirurgie şi cardiologie, crede Vlad Tău, student la Facultatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.

Medicii din spitalele europene au fost încântați de pregătirea studenților români. [n.r.: Studenții] au avut acces la reanimare și la blocul operator în mai multe specialități chirurgicale. Partea teoretică a fost dedicată acelor gesturi pe care le vor putea face și în afara reanimărilor (abord venos, regularea debitului cardiac, interacțiile între circulație și vetilație), afirmă dr. Dan Langrois, șef secție ATI Cardiovascular, Spitalul Bichat Claude Bernard, Paris.

Proiectele, care au debutat în mai 2014 și se vor încheia pe 31 octombrie 2015, sunt cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 “Corelarea învăţăturii pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”.


"Bani europeni pentru salvarea medicinei romanesti" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Ivona Rosu
Email:ivona@specialistincomunicare.ro
Telefon:0752.175.139

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Document de pozitie al Federatiei ONG-urilor Pentru Copil “Break barriers, open doors: for an(...)

Având în vedere faptul că ziua de 3 decembrie este proclamată de Adunarea Generală a ONU ca Zi Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi (rezoluţia 47/3),(...) citeste mai departe



CNAS: Sistemul cardului national de sanatate este functional

In urma unor informatii eronate aparute la postul de televiziune Realitatea TV care au avut ca efect numeroase solicitari din partea jurnalistilor acreditati pe domeniul sanatatii, CNAS face(...) citeste mai departe



Forumul Naţional Politici în Sistemul de Sănătate

Sistemul de sănătate şi proiectul Legii Sănătăţii din România necesită o analiză complexă din partea tuturor actorilor implicaţi în funcţionalitatea sa.(...) citeste mai departe



Eugen Nicolaescu: Spitalele private vor fi finantate pentru ambulatoriu, spitalizare de zi si(...)

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu a precizat în cadrul unei conferințe la Guvern, că spitalele private vor primi finanțare pentru ambulatoriul de specialitate,(...) citeste mai departe



Boala cronica de rinichi – o piesa cu mai multe roluri, proiect de constientizare si(...)

În cadrul misiunii asumate de promovare a celor mai bune practici în nefrologie, International Healthcare Systems - Centre de nefrologie şi dializă, în colaborare cu Colegiul(...) citeste mai departe