Criza garzilor continua

Criza garzilor continua
În urma întâlnirii cu reprezentanții celor 41 de județe și a analizei făcute cu această ocazie s-au constatat următoarele lucrururi:

1) Problema asigurării gărzilor la nivelul spitalelor este departe de a fi fost rezolvată;
2) Cele mai multe spitale nu au încheiat contracte individuale de muncă cu timp parțial cu proprii angajați pentru a asigura în mod legal desfășurarea serviciului de gardă;
3) Existența a două contracte de muncă cu același angajator, respectiv unul cu durată normală de activitate iar al doilea cu durată parțială, este o situație absolut inedită nemaiîntâlnită în nici un alt sector de activitate;
4) Ca urmare a faptului că OUG 20/2016 este imprecis redactată s-a ajuns la situația inacceptabilă ca la nivel național să existe sisteme diferite de retribuire a orelor de gardă. Dovada impreciziei redactării derivă atât din faptul că la nivel național gărzile sunt retribuite diferit în funcție de cum s-a interpetat legea cât și din faptul că Ministerul Sănătății a fost nevoit să trimită în teritoriu o circulară referitoare la modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor din OUG 20/2016;
5) Intepretarea Ministerului Sănătății este nelegală cel puțin pentru motivul că, pentru același angajat, stabilește două valori de plată, respectiv salariul de bază este plătit la o valoare majorată iar pentru calculul gărzilor se indică spitalelor să foloseească un salariu de bază mai mic, nu cel real;
6) Datorită acestor reglementări și dispoziții confuze și contradictorii medicii se simt, pe de o parte, înșelați în promisiunile făcute de autorități iar, pe de altă parte, consideră, în mod justificat, ca fiind nedrept să existe o plată diferențiată a muncii în serviciu “normal” față de serviciul de gardă. Spre surprinderea tuturor garda, un serviciu suplimentar, este plătit mai prost;
7) Managerii unităților spitalicești sunt depășiți de situație înțelegând și nemulțumirea medicilor față de nedreptatea făcută dar sunt, în același timp, și îngrijorați față de imposibilitatea asigurării serviciului de gardă în condiții legale și de maximă siguranță pentru pacienți;
8) Toate aspectele de mai sus au creat o tensiune suplimentară în sistemul de sănătate, sistem și așa suprasolicitat și care funcționează de multă vreme cu un deficit cronic de medici și de resurse financiare.

Față de situația creată, considerând că riscurile la care sunt supuși pacienții sunt inacceptabile, că presiunile care se fac asupra medicilor pentru acceptarea unui sistem de plată injust și nelegal sunt nedrepte și nelegale, Colegiul Medicilor din România solicită public:

- Ministerului Sănătății, să revină de urgență și să stabilească un sistem de plată a gărzilor legal și corect în raport de importanța și volumul suplimentar de muncă pe care îl implică serviciul de gardă;
- Avocatului Poporului, să se autosesizeze în temeiul art.14, din Legea 37/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului și, în raport de situația constatată, să dea curs dispozițiilor art.23 și art.25 din lege. Autosesizarea trebuie să se bazeze pe:
a) situația existentă și de notorietate publică, situație care dă naștere unui sistem de plată injust dar și neunitar,
b) faptul că există o presiune nelegală și stresantă asupra medicilor de a semna contracte individuale de muncă suplimentare
c) faptul că drepturile pacienților sunt pe cale a fi grav puse în pericol.


"Criza garzilor continua" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Mihaela Ionica
Email:mihaela.ionica@cmr.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Bolile rare - o prioritate pentru cercetatorii in medicina. 450 de noi terapii se afla in cercetare(...)

450 de medicamente destinate bolilor rare se aflau în proces de cercetare şi dezvoltare în SUA în cursul anului 2013, conform celui mai recent raport al PhRMA* (Pharmaceutical Researchers and(...) citeste mai departe



Parteneriat intre spitalele aflate in subordinea Municipalitatii si spitalele din Beijing

Primarul General, Sorin Oprescu, s-a întâlnit în data de 25 iunie 2012, la sediul Primăriei cu o delegație din Republica Populară Chineză, condusă de președintele Asociației Spitalelor din Beijing,(...) citeste mai departe



MedLife aduce în România cel mai performant aparat RMN 3TESLA

Începând din luna ianuarie, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, dispune de un aparat performant de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM), de 3Tesla – o noutate chiar(...) citeste mai departe



Ceremonie de sfintire a Spitalului Clinic de Nefrologie”Dr. Carol Davila”

Fiecare zi a unui pacient care depinde de tratamentul de la Spitalul Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” este influențată de viața intrinsecă insuflată de sufletul spitalului și al colectivului,(...) citeste mai departe



Asistenta medicala in Bucuresti in perioada Sarbatorilor Pascale

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, face cunoscută lista Spitalelor de Urgență –adulți și copii - care vor asigura asistența medicală de urgență în perioada 01 - 06.05.2013, cu(...) citeste mai departe